Editura Denebris din Bistrița propune cititorilor o modalitate inedită de a intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă, prin volumul ”Advent Calendar: 24 de povești pentru 24 de seri magice”, semnat de Delia Lăncrăjan. Cartea este concepută ca un calendar literar de Advent, cu câte o poveste pentru fiecare dintre cele 24 de seri dinaintea Crăciunului.
Inspirată de tradiția calendarelor de Advent, cartea oferă o alternativă la lectura obișnuită, propunând o experiență desfășurată treptat, pe parcursul celor 24 de seri care preced Crăciunul.
Volumul reunește 24 de povești care explorează teme precum familia, prietenia, iubirea, speranța, dorințele și micile miracole ale vieții. Atmosfera de iarnă și emoțiile specifice Crăciunului se împletesc cu amintirile, bucuria revederii cu cei dragi și gesturile simple care pot face diferența în viața celor din jur.
Potrivit conceptului cărții, fiecare seară aduce o nouă poveste și o altă perspectivă asupra sărbătorilor, oferindu-le cititorilor ocazia de a se bucura de câteva momente de liniște într-o perioadă adesea aglomerată.
Fie că este citită înainte de culcare, alături de o cană de ceai sau în compania celor dragi, fiecare poveste poate deveni un prilej de relaxare și de apropiere de atmosfera sărbătorilor.
Volumul „Advent Calendar: 24 de povești pentru 24 de seri magice”, semnat de Delia Lăncrăjan, este disponibil pe site-ul Editurii Denebris, denebris.ro, informează editura.










Adaugă comentariu