Ioan Oltean a fost întrebat cum comentează plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu din PNL şi ce şanse îi dă acestuia.
„Mi s-a părut lamentabil. Nu ascund că am avut o părere foarte bună şi chiar o simpatie faţă de Călin Popescu Tăriceanu. Eu aşteptam să aibă o reacţie inversă, să fie promotorul unui grup în interiorul PNL care să susţină plecarea PNL de la guvernare, iar atitudinea lui este de-a dreptul devastatoare, iar pentru el, kaput”, a spus Ioan Oltean.
Un jurnalist a întrebat dacă Tăriceanu este „un Petre Roman al PD”. „E un alt fel de Petre Roman la altă vârstă şi în alte momente”, a răspuns Oltean.
Întrebat ce şanse îi dă să ajungă preşedinte al României, Oltean a spus: „Niciuna!”
„E regretabil că un om care se consideră un liberal autentic să se asocieze cu un partid de stânga. Este absolut de neînchipuit. Am o explicaţie pentru ce a făcut, nu o pot spune aici. Să declare că va face în sfârşit un partid care să aibă un preşedinte cu adevărat liberal? Păi el a fost preşedintele liberalilor, nu a fost cu adevărat liberal? Iertaţi-mă!” , a spus Oltean.
După ce a pierdut şefia PD, câştigată de Traian Băsescu, Petre Roman a înfiinţat Partidul Forţa Democrată care nu a avut niciun viitor. Din 2008, Roman este membru PNL.
Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, că la formarea noului Cabinet premierul Victor Ponta ar putea diminua numărul ministerelor şi al vicepremierilor dând dovadă de „grijă faţă de cheltuirea banului public”, însă chiar şi aşa PDL va vota „împotrivă”.
„PDL crede că starea de incertitudine nu poate să continue şi cere PSD să urgenteze constituirea noului Guvern, prezentarea acestuia în Parlament şi guvernarea ţării. Sperăm că săptămâna viitoarea, Guvernul va intra în atribuţii”, a spus Oltean.
Întrebat dacă acesta ar fi un prilej bun pentru diminuarea numărului de ministere, Oltean a răspuns: „Categoric că ar fi un prilej şi o dovadă din partea premierului Ponta că manifestă grijă faţă de cheltuirea banului public dacă ar diminua substanţial numărul de ministere, numărul de vicepremieri şi de secretari de stat”.
„Aşa cum se ştie au creat ministere artificiale numai pentru a se crea posturi pentru o mulţime de neaveniţi. S-a creat Ministerul Marilor Proiecte. Avem un minister care nu a făcut nimic de când s-a înfiinţat, nu are ce căuta. Ministerul Energiei s-a rupt din Ministerul Economiei, deci, în opinia mea este o ocazie de a se reduce substanţial numărul de ministere şi de a se elimina din structura Guvernului funcţiile de viceprim-miniştri, însă din informaţiile noastre, în loc de trei vicepremieri vom avea patru. E o tendinţă de umflare a Cabinetului, ceea ce dă dovadă de inconştienţă şi de lipsă de grijă faţă de cheltuirea banului public. Aşteptăm cu interes să vedem ce va aduce USD şi UDMR în echipa guvernamentală”, a spus el.
Ioan Oltean a mai fost întrebat şi dacă ar fi posibil ca PDL să voteze în favoarea noului Cabinet. „Exclus să votăm «pentru». PDL, indiferent de formula guvernamentală care va veni – şi care vă asigur că nu va fi în consens cu politica pe care o avem noi – va da un vot împotriva Guvernului şi împotriva programului de guvernare cu care va veni Victor Ponta”, a spus Oltean.
Adaugă comentariu