Actualitate

Procentajul de promovare la simularea Evaluării Naţionale în judeţ, mai slab ca anul trecut

În urma centralizării rezultatelor înregistrate în Bistriţa-Năsăud la simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a, procentul de promovare este de 41,19%, 1.293 de elevi obţinând medii generale peste 5. Fiecare şcoală va întocmi un plan de măsuri, a precizat ISJ.

”Conform rezultatelor simulării examenului de Evaluare Naţională centralizate la nivel judeţean, un procent de 41,19% (1.293 elevi) au obţinut medii generale peste nota 5. Raportat procentual pe discipline, statistica notelor peste 5 este următoarea: 64% – Limba română, 27% – Matematică şi 91% – Limba maternă. Procentul de prezenţă înregistrat la cele trei probe este 95%. În perioada imediat următoare aceste note vor fi discutate la nivel şcolilor cu elevii, părinţii şi cadrele didactice. Fiecare şcoală va întocmi un plan de măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale elevilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În 2014, în Bistriţa-Năsăud 43,5% dintre elevi au luat medii peste 5.

La nivel naţional, anul acesta 91.445 de elevi (50,68%) au obţinut medii peste 5, procentaj de promovare superior celui din 2014 (48,83%).

Simularea Evaluării Naţionale a urmărit stabilirea nivelului real de pregătire atins de elevii de clasa a VIII-a cu trei luni înainte de examenul propriu-zis, dar şi luarea unor măsuri pentru corectarea deficienţelor. ”În acest sens, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu solicită atât analiza rezultatelor obţinute, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-a desfăşurat simularea (prin discuţii individuale cu elevii/şedinţe cu părinţii şi dezbateri la nivelul claselor/consiliului profesoral), cât şi adoptarea soluţiilor optime pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenului pe care elevii îl vor susţine la finalul clasei a VIII-a”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Elevii clasei a VIII-a au susţinut în 23 februarie simularea Evaluării Naţionale la Limba română şi în 24 februarie testul la Matematică. În 25 februarie a fost susţinută proba de Limba şi literatura maternă, doar de către elevii care aparţin minorităţilor naţionale şi au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Evaluarea Naţională va avea loc în perioada 22-24 iunie.

Foto: arhivă

2 comentarii

  • Măi baiatule, tu eăti bolnav rău! Internează-te cât mai găseşti locuri, pentru că s-ar putea produce mare înghesuială la internări, datorată celor ce gândesc malefic, asemeni ţie.

  • pai e simplu: invatatoarele din clasele 1-4 nu prea mai pun accent pe pregatirea copiilor, in clasa a 5-a acestia au un soc dar startul este deja pierdut si de aici….rezultate catastrofale!!! daca nu le dai copiilor ore de romana si matematica din clasa a 2-a….sunt pierduti. La scoala copii se bat, se injura, sunt obraznici, sunt plictisiti si tratati cu superficialitate, luna trece leafa vine….parintii treaba lor cum fac cu ei acsa materii care nu se aprofundeaza la scoala…..se trece prin materie ca prin branza……sunt clase in care exista copii problema, iar in timpul oreleor invatatorul in loc sa predea materie se ocupa de acesti copii sa-i disciplineze!!!! parintii acestora nu fac nimic…..nu exista mijloace concrete de responsabilizare a acestora si de aici….dezastrul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.