Actualitate Recomandări

Cursurile, suspendate luni în toate şcolile. Ce fac profesorii

Cursurile sunt supendate, luni, în şcolile din Bistriţa-Năsăud întrucât profesorii se vor întâlni să discute probleme care ţin de activitatea lor în cercuri pedagogice.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, activităţile vor avea loc între orele 9.00 şi 13.00, conform programului anunţat de inspectorii de specialitate. Prezenţa cadrelor didactice la aceste activităţi este obligatorie.

Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, la secţiunea discipline, sunt anunţate locurile în care se ţin cercurile pedagogice şi orele de desfăşurare.  De exemplu, profesorii de religie se vor întâlni de la ora 8:30 la sediul Protopopiatului Ortodox din Năsăud, în sala de ședințe, cu Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Andrei și consilierul cultural, Pr. Bogdan Ivanov. „Prezența este absolut obligatorie!”, anunţă inspectorul de religie Adrian Cherhaţ.

Doar cercul pedagogic al cadrelor didactice din Palatul Copiilor şi  Cluburile copiilor va avea loc vineri, 9 octombrie, ora 10 la Hotel Diana Bistriţa.

Luni se celebrează şi Ziua Educaţiei. În 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări, denumirea ei fiind „World Teachers’ Day” în engleză sau „Journée Mondiale des Enseignants” în franceză.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.