Politică

Vezi unde s-a ascuns şeful RAR ca să vorbească la telefon!

Trăim în epoca în care orice director îşi poate conduce instituţia prin telefon indiferent unde s-ar afla. O dovedeşte şeful Registrului Auto Român, Cosmin Wechter.

Îmbrăcat la patru ace, Cosmin Wechter a fost printre primii democrat-liberali care au ajuns în Piaţa Petru Rareş la manifestările ocazionate de Ziua Armatei. S-a alăturat rapid grupului PDL încropit în jurul lui Emil Scurtu, şeful APIA, dar apoi i-a sunat telefonul. Ca să nu-şi deranjeze colegii, şeful RAR s-a îndepărtat de grup preferând să stea cu spatele la el şi să vorbească spre o tufă mai puţin interesată de anvelope de iarnă, serii de şasiu şi alte detalii tehnice.

Dată fiind durata convorbirii, este posibil ca şeful RAR să fi discutat cu mai marii lui de la Bucureşti care i-au tot promis un sediu nou undeva lângă reprezentanţa Peugeot, dar întârzie să-l facă. Drept urmare, Cosmin Wechter e obligat zi de zi să-şi pună suspensiile maşinii personale la grea încercare, curtea RAR fiind una cât se poate de potrivită mai degrabă pentru maşini 4×4 decât pentru autoturisme de şosea.

   

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.