Iată că oamenii s-au putut aduna la Prefectură fără ca activiştii din politică să se înghesuie în primul rând şi să ţipe până la răguşirea totală. S-au adunat, au pus în scenă mici gesturi ostile faţă de putere gen coşciugul Guvernului şi prohodul lui, s-au comportat civilizat. Poate dacă Botiş nu făcea azi pe eroul să anunţe că nu se teme de protestatari şi că e gata oricând să stea de vorbă cu ei, oamenii ar mai fi strigat două-trei lozinci împotriva lui, s-ar mai fi amuzat pe seama caricaturii cu el dând sfaturi despre averi şi atât ar fi fost.
Dar nu, Botiş a făcut ceea ce nu se face în astfel de situaţii. De dragul imaginii pe care el încă o mai crede imaculată, a ieşit în stradă şi i-a provocat pe oamenii îngheţaţi de frig şi totodată enervaţi de situaţie şi de felul în care evoluează lucrurile. Nu l-a pus nimeni să facă acest lucru. A fost pur şi simplu decizia lui de om orgolios şi tupeist.
Botiş nu avea nicio obligaţie să iasă în stradă să discute cu manifestanţii. El nu mai reprezintă în acest moment Guvernul României. Este un simplu deputat al Colegiului 1 Bistriţa-Livezile şi totodată un om anchetat pentru felul în care a atribuit un contract gras Asociaţiei „Parteneriat Euroactiv” Bistriţa unde era angajată soţia sa, consiliera sa şi alţi apropiaţi ai lui plătiţi cu salarii uriaşe. E problema lui că a uitat cine este acum şi a crezut că lumea nu ştie că harnicul viceprimar de altădată, sociabil şi cu priză la public, a dispărut fără urmă. Lumea ştie şi, de regulă, reţine doar lucrurile rele pe care le faci, cele bune fiind uitate. Aşa s-a întâmplat şi miercuri seara. Oameni care au reţinut doar multele zerouri cu care s-au ales „euroactivii” în timp ce salariile lor erau tăiate nu numai că nu au vrut să discute cu el, dar l-ar fi şi scuipat probabil. Nu s-a întâmplat asta fiindcă totuşi, la Bistriţa, există încă o doză mare de bun simţ şi respect. Dar Botiş şi-a cerut-o cu insistenţă!
Din punctul meu de vedere a făcut o mare greşeală ieşind să vorbească cu oamenii. În primul rând i-a pus pe jandarmi în dificultate. Dacă nu ar fi fost ei, ar fi ieşit mult mai şifonat. Să nu mai vorbim aşadar de curaj când e vorba de un demnitar care ştie că jandarmii au obligaţia să îl păzească precum o gardă de corp. Cel mult putem vorbi de mult tupeu. În alt doilea rând, Botiş n-a rezolvat nimic. A stat de vorbă 15 minute cu nişte oameni agitaţi care nici nu ştiau ce să-i spună, iar nici ce să le răspundă. Au ieşit cu toţii mai nedialogaţi decât instraseră,.
Nu ştiu ce a vrut să demonstreze. Că e curajos, că e imaculat, că e gata să înfrunte orice? Părerea mea este că Botiş a demonstrat tot ce a putut demonstra vreodată. Nu mai avem nevoie de alte confirmări. Singurul lucru pe care încă nu l-a demonstrat este acela că ştie să se retragă odată şi să ne lase în pace. În durerea noastră, cum bine zice o vorbă din popor!
Cristiana Sabău
O fi fost nostalgia timpurilor cand dorea sa ajunga primar ?
Superb articol. Am auzit ca botis se lauda aseara ca astazi iasa la protestatari fara jandarmi…….doar cu casca,genunchiere,cotiere si costum de azbest:)))
Cristiana ,ce zici de amanarea deciziei Curtii C ? N-ai putea scrie un articol ?
Este adevarat ca d-na Cristiana Sabau vrea sa cadideze pe listele USL?
Unde să candidez? Greşit! Vreau să candidez la funcţia de preşedinte al României. Mi se pare mai apropait de aspiraţiile mele. Acesta este un răspuns la întrebare. Restul ignoraţi aberaţiile, vă rog!
Botis a crezut ca populatia are memorie scurta, ca in cateva luni uita de faptul ca a deturnat fonduri europene.
Imi vine in minte un proverb:prostul ……………………………., daca nu e si fudul.
Asa ca orice comentariu e chiar inutil.
Eu nu sunt reprezentată de cei care sunt acum în stradă.
Nici de cei violenti, nici de cei paşnici, nici de revoltaţii de profesie, nici de pensionarii obosiţi, nici de curajoşii indignaţi nevoie-mare. Să nu îndrăznească cineva să afirme că ceea ce se întâmplă acum pe străzi este imaginea întregii Românii. Analişti foarte deştepti vorbeau ieri pe toate canalele de televiziune în numele meu. Eu nu am delegat pe nimeni să-mi strige nemulţumirea în piaţă, deşi îmi pasă şi mie dureros de mult de această ţară.
Eu nu am experienţa acestui mod de acţiune, eu nu am cultura violenţei, eu nu am timpul şi energia necesare pentru a protesta în stradă. Eu încerc zi de zi, 8 sau 10 ore să imi fac cât mai bine munca pentru care sunt profesional pregatită. Eu îmi educ copii în virtutea valorilor în care cred, ca şi cum am trăi într-o lume a meritocraţiei, ca şi cum educaţia încă mai contează. Eu încerc să ofer şi să cer corectitudine prin fiecare gest social. Încerc sa-mi iau bilet de câte ori urc în autobuz, să nu arunc mizeria pe jos, să nu dau şpagă, să separ gunoiul menajer în pungi, să iau bonul fiscal de la magazinul din colţ, să fiu ambasadorul îndârjit al ţării mele de câte ori am prilejul să merg în străinatate sau să invit în casa mea străini. E puţin? Poate. “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”, spunea J.F. Kennedy. Ce-ar fi să ne uităm fiecare în ograda proprie, măcar un pic, poate vom întelege de ce nimic nu mai funcţionează cum trebuie. Şi să începem cu munca. Dacă eu respect statul plătindu-mi toate impozitele la timp, aş avea pretentia, modestă, să fiu la rând-mi respectată. Cer prea mult?
Eu nu sunt mai puţin dezamagită politic decât marea mulţime onestă a nemulţumiţilor zilei, însă eu nu cred că aceasta e soluţia. Eu nu cred că doborând şi desfiinţând în acest mod instituţii sau oameni, ceea ce am pune în loc, pe un asemenea teren mistuit de violenţă, va creşte sănătos.
Eu nu cred că venind direct din stradă, poţi fi expert în toate. Dacă zi de zi, de ani încoace auzi vorbindu-se de inflaţie, de buget şi de asigurări sociale, dacă trăieşti pe propria-ţi piele toate privaţiunile şi frustrările decurgând din acestea, asta nu înseamnă că le şi înţelegi, asta nu te transformă automat într-un expert financiar, într-un fin sociolog, într-un analist macro-economic şi mai ales nu înseamnă că ai soluţiile. Respectul pentru adevaraţii profesionişti şi aprecierea lucrului bine făcut de fiecare la locul său, îmi pare că sunt estompate acum de atracţia nefastă faţă de sclipici şi zornăieli de vedete ori aşa-zis-politicieni.
Eu nu vreau ca la următoarele alegeri, când vor fi ele, comasate sau nu, anticipate sau nu, să fiu nevoită să aleg între PDL şi USL. Eu vreau o alternativă. Am votat şi voi vota de fiecare dată şi îmi asum alegerea făcută. Mă informez şi încerc să gândesc în afara magiei televizorului.
Eu nu doresc ca prin forţa maselor revoltate să se obţină ceva, orice. Politicienii de duzină care clamează acum schimbări radicale, profitând de presiunea unor mase de oameni, poate oneste sau poate dubioase, dar cu siguranţă înfierbintate de televiziuni sau de momentul pseudo-eroic, ar trebui să se gândească de două ori. Cât de mare trebuie sa fie „gălăgia” ca să cadă un guvern? Dar un preşedinte? 1000 de oameni ajung? Sau poate 10000? Câte oraşe ar trebui să se agite? Şapte ajung? Şi câte zile? Vreo 4-5, cam aşa? Nu ar trebui să uite, curajoşii din opoziţia patetică de azi, că astfel s-ar crea un precedent, că aceeaşi măsură li s-ar aplica şi lor şi oricui altcuiva ar ajunge la putere. Cu aceeaşi măsură ar putea fi judecaţi mâine: furia mulţimii, fără argumente, fără obiective, amorfă şi încărcată de ură difuză.
O petiţie dacă aş face şi aş strânge o mie de semnături, pentru a cere ceva, nu atât de radical precum schimbarea guvernului, ar trece neobservată, nu-i aşa? Un telefon, un email, o scrisoare sau o mie de scrisori adresate parlamentarului pe care l-am votat nu ar avea nici un efect, nu-i aşa? O cerere decentă, o simpatie declarată faţă de o personalitate contorversată, o obiecţiune la un proiect legislativ, nu ar provoca nici cea mai mică tresărire politică dacă ar fi adresată în mod civilizat, chiar de acelaşi număr de oameni care sunt acum în stradă. Eu nu vreau să cred că aceasta este calea. Hai să mai sperăm!
Eu nu doresc un alt sistem politic. Dictatura am încercat-o. Democraţia (liberală dacă se poate) îmi este suficientă. Oricât de hulit ar fi parlamentul (datorită celor care îl populează de douăzeci de ani încoace) sau partidele politice în totalitatea lor, fără acestea nu ştiu să poată funcţiona cât de cât o firavă democraţie. Mecanismele si pârghile de control însă, da, ar trebui schimbate radical.
Eu nu cred în sistemul acela în care de câte ori mă nemulţumeşte ceva, îmi iau cojocul în spinare, o pancartă, o bâtă, o piatră ceva şi ies în piaţa mare sau blochez un drum public să îmi strig revolta sau indignarea. Eu ştiu să citesc şi să scriu, mai şi gandesc, eu vreau să-mi aleg oamenii politici care să mă reprezinte, iar dacă nu o vor face, vreau sa le pot cere socoteală! Vreau să am pârghiile necesare pentru a le cere socoteală.
Am învăţat să citim şi să scriem, am învăţat să conducem un automobil, am învăţat să folosim calculatorul, să căutam orice pe internet. E oare atât de greu să învăţăm să ne exprimăm idealurile, convingerile sau păsurile altfel decât prin răcnete? Sau altfel nu vom fi auziţi?
Eu vreau să-mi exprim opţiunile politice într-un sistem democratic funcţional, prin vot. Eu vreau să am alternative în alegerea celui care mă va reprezenta. Eu vreau sa mă pot informa cinstit despre acela, vreau să am pârghiile necesare pentru a-l sancţiona dacă m-a minţit.
Iar în rest, aş vrea să nici nu ştiu numele premierului, să pot să îl uit, să nici nu mă intereseze… cândva, într-o ţară normală, în catre toate mecanismele funcţionează, în care uriaşa roată a economiei se învârte de la sine, produce şi consumă, în care justiţia judecă drept şi orb, în care profesorii te învaţă, doctorii te vindecă, poliţistii te apară, funcţionarii te îndrumă iar statul se preocupă doar de infrastructură şi de acei câţiva care au cu adevărat nevoie de asistenţa sa.
Eu nu sunt reprezentată de cei care strigă în piaţă acum.
Nu, mulţumesc.
Cu tot respectul d-na Rodica A. cred ca nici d-voastra nu stiti ce doriti.
Ne indreptam spre o forma de dictatura,daca asta nu va nelinisteste ca si dascal,atunci socitatea noastra are o mare problema.
De votat am mai votat. Una s-a pus in urne si alta a iesit din ele.
Deci…..sa stam linistiti.Sa ne intrebam daca suntem reprezentati sau nu de cei din strada.
Consider ca ne aflam intr-un moment crucial, cand discutiile doctrinare risca sa para total lipsite de continut.
La ce foloseste ca cei de la putere se declara cu multa emfaza ca fiind de dreapta, acuzand opozitia ca este socialista ?
Dupa mine, batalia se duce intre doctrina liberului arbitru, a sfidarii si indiferentei fata de populatie, si doctrina bunului simt pe care am dori sa o vedem aplicata de cei ce vor urma la putere.
Democratie inseamna „dictatura legii”; aceasta dictatura e singura pe care o accept
Replica de care deja m-am saturat este: „dar ce, ceilalti sunt mai buni ?”
Buna intrebare.
Aici am si eu o mare problema: daca pe liste ii voi vedea inghesuindu-se pe locurile eligibile tot pe cei „vechi” si voi vedea ca tinerii partidelor de opozitie vor fi cei introdusi in coada acestor liste pentru a fi „impingatori de pluton”, si pentru a conferi „culoare” acestor liste, cred ca nu ma voi mai prezenta niciodata la vot.
Partidele care se doresc a fi alternativa, ar trebui sa aiba in vedere ca politica nu se face pentru trecut, nu se face pentru avantaje, nu se face doar de dragul unor „pozitii” .
Ar trebui promovati cu mult curaj tinerii care sunt tinuti in planurile secunde pentru ca nu au loc de „consacrati.
Viitorul le apartine lor, sunt talentati, sunt seriosi, sunt pragmatici, nu pot fi acuzati ca au „nostalgii”.(Acesti tineri erau elevi sau -poate- studenti in 1989)
Ei stiu foarte bine tot ce au gresit politicienii ce s-au perindat pe la putere in toti acesti 20 de ani si fiti siguri ca parerea lor este foarte obiectiva (important ar fi doar ca cei cu asa-zisa experienta politica post-revolutionara sa aiba rabdare sa-i asculte si sa se aplece asupra parerilor lor)
Sa le acordam lor toata increderea noastra, indiferent care este „culoarea politica” pentru care au optat.
„Obisnuitii” primelor locuri sa faca trei-patru pasi in fata. Le-a ajuns.
(Fac parte din categoria celor de varsta a treia, doresc sa mentionez acest lucru s)
Erata:
“Obisnuitii” primelor locuri sa faca trei-patru pasi in spate. Le-a ajuns.
Scuze
Calo? O tziganca cu aere..
dna Cristiana S de ce ati sterc comentariile noastre de ieri ???? vreo 4-5 . de ce ??