Actualitate

Centura actuală va fi extinsă și modernizată. La iarnă se fac studii

Rombat

Primăria Bistrița a început demersurile pentru lărgirea actualei centuri ocolitoare a orașului, mai precis a străzilor Lucian Blaga, Simion Mândrescu, Drumul Cetății, Calea Dejului întrucât noua centură ocolitoare este un proiect de durată care ar putea începe până în 2028, dar nicidecum nu se va finaliza până atunci, consideră primarul Gabriel Lazany.

”De început lucrările la noua centură până în 2028 e posibil, dar de finalizat nu. Spun la modul cel mai realist. De aceea, este o prioritate pentru mine să reabilităm și să aducem la un standard de utilizare ce avem fiindcă asta ne va ajuta foarte mult. Vom acorda o atenție deosebită centurii actuale, adică str. Lucian Blaga, Simion Mândrescu, Drumul Cetății, Calea Dejului. Intenționăm și acolo să facem un proiect de extindere și modernizare a acestor drumuri. Vom începe peste iarnă să facem studiile necesare”, a spus primarul Gabriel Lazany la AS TV.

Municipalitatea a transmis adrese către Ministerul Energiei, Secretariatul General al Guvernului și Transelectrica prin care a solicitat relocarea unei părți din rețeaua de înaltă tensiune tocmai pentru a permite lărgirea acelui segment de drum.

”La a opta rectificare bugetară care va fi miercuri, am alocat fondurile necesare pentru realizarea studiilor în vederea extinderii și modernizării actualei centuri”, a mai declarat primarul.

Gabriel Lazany a explicat și sensul rezoluției adoptată în conferința extradordinară a PSD Bistrița-Năsăud. ”Vrem ca, prin validarea și susținerea mandatului de prim-vicepreședinte a domnului ministru Bogdan Ivan, centura ocolitoare a municipiului Bistrița parte din Autostrada Nordului să fie o prioritate. Ne dorim ca centura ocolitoare a Bistriței să fie un segment independent pe care să-l preluăm noi, Primăria Bistrița și CJ, și să ne ocupăm de licitație și realizarea construcției, după modelul Beclean”, a mai spus primarul.

36 comentarii

  • Primarule, daca ai sange in instalatie , scoate din sertar proiectul fostului primar Cretu- Centura de Sud- si da-i bataie .!!! Asta cu cu modernizarea actualei centuri nu va rezolva problema ….

    158
    35
    • Proiectul ăla cu “centură” prin pădure, la nici 100 de m de parc și la vreo 500 de m de Piața Centrală? Proiectul ăla e o anomalie și ar trebui ars undeva pe rug, nu ținut într-un sertar.

      32
      128
    • dacă zici de centura aia pe lîngă rîu mai bine să rămînă Lazany fără presiune în instalație

      13
      106
  • Am scris in mai multe randuri , cu ocazia altor articole pe tema, ca centura ocolitoare( adevarata!) e o minciuna pe care au tot acoperit-o cu alte minciuni, de ex termene peste termene cu studiul de fezabilitate, insolventa unei firme de cadastru , variante de traseu ba pe ici , ba pe colo etc, etc, etc! Acum vin cu relocari de inalta tensiune (!!), ca bag sama nu incepe centura ( adevarata) decat prin 2028! Daca dl primar o sa fie indormat despre comentariile la acest articol sa faca bine sa ne spuna adevarul sau daca n-are coloana sa taca pe subiect! Asta deorece daca o sa se inceapa candva luvrarile la centura adevarata o sa vedem… cu ochii nostri!

    58
    76
  • O fi văzut cât de bine arată centura lărgită în zona noului Kaufland. Inițiativa e lăudabilă și sper să nu rămână doar la stadiul de povești. Dacă Turc și liberalii lui ar fi avut o astfel de inițiativă, erau șanse mai mari de realizare, ar fi prins guvernarea lui Ciolacu, cel pe care îl durea în pluă de deficit.

    32
    59
    • Nu e absolut nimic lăudabil în a adăuga 1-2-3- cinșpe benzi pe drumurile existente din interiorul orașului când gâtuirile principale sunt la ieșirea din Viișoara și la cea din Unirea, sunt doar consumatoare de bani degeaba (e drept că vor fi și niște comisioane p’acolo)!!! Până la realizarea centurii singurele lucruri care ajută sunt cât mai multe legături între drumurile care există, astfel ca măcar cei ce circulă în oraș să o facă mai repede! Niște sub sau supratraversări ale căii ferate (treceri la nivel nu se pot face oricât ne-am dori noi), legături între zone blocate (ex. o legătură Colibiței – Miron Cristea sau Iuliu Hossu) ar mai reduce din traficul de pe Moldovei sau de pe actuala “centură”, Bradului poate fi legată de Lucian Blaga, în livadă se poate face o ieșire la Pico Verde, etc. Șosea pe lângă apă de la Viișoara până la Podul Jelnei din nou ar fi foarte utilă! Toate astea mult mai utile decât lărgirea actualei centuri!

      51
      1
    • @donQ. Stai liniștit că nu se va lărgi nici o centură. Doar nu vor demola pista de biciclete și balustrada adiacentă. Culmea, nu se va face nici ce propui tu, deși sunt de acord că sunt foarte utile. Fereastra de oportunitate a expirat. Primarul din Beclean a fost mai abil.

      17
      0
  • Vechea centura e acum drum local , jumatate zona industriala, jumatate cartier rezidential, oricum trebuie sa o asfaltati, sa ii faceti benzi noi si trotuare/piste de biciclete…orice alta centura trebuie inceputa cat mai repede, dar voi sunteti PSD si bistritenii sunt prosti asa ca o sa continuati sa ne mintiti si noi o sa va ascultam si o sa asteptam cuminti!

    49
    3
  • Pana o largiti , ce ar fi sa incepeti cu o simpla asfaltare .
    Statie de asfalt aveti , cu cine aveti( fostul LDP) treceti la treaba, ca ne-am saturat de atata ,,o sa facem”.
    Iar de o adevarat centura= drum ocolitor al unei localitati , nu va vad in stare.

    42
    31
  • Nu stiu de ce trebuie sa treaca pe aici centura.De la Beclean pe valea Somesului,Ilve si Vatra Dornei.Restul circulatiei care ar ramane dinspre Tg. Mures nu ar fi problema sa treaca pe vechea centura.Oricum ceva drum expres pe acolo era gandit.

    15
    53
  • Lărgirea actualei centuri ocolitoare a orașului Bistrița nu reprezintă o solutie . In primul rând, lărgirea nu este posibilă pe toată lungimea actualului traseu si nici extinderea de la intersecția cu DN-17C spre Unirea. De aceea, pentru descongestionarea circulatiei auto este nevoie de mai multe „coridoare” care să străbată orasul pe directia est-vest si să facă legatura cu intrările de pe DN-17 in Bistrița dinspre Unirea si Viisoara sau Sărata. Una din aceste rute poate fi coridorul de mobiltate situat pe malul stâng al râului Bistrița denumit „Linia albastră” care să facă legătura intre Sărata si Unirea. De aceea, este necesară conectarea acestui traseu cu centrul istoric al oraşului si care s-ar putea realiza prin inchiderea inelului central de circulatie alcătuit din străzile: Dr.Ioan Ratiu- Odobescu- Gării- Bul.Republicii-Bistricioarei-RomanC.Vivu-Vasile Conta-Codrisor- Podul Budacului. Pentru asta ar mai fi necesară prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis, si construirea unui pod peste râul Bistrita , prin fata fostei uzine electrice, pentru legătura cu strada Codrisor. Acest pod care ar putea fi numit „Podul Morii”, amintind de Piata Morii din apropiere dar si de existenta unei mori de apă pe fostul „canal al morii”, ar crea si posibilitarea trecerii circulatiei auto din zona parcului pe malul stâng al râului Bistrita pe strada Codrisor până la Podul Budacului. Pe acest inel central se află cele mai multe institutii de interes local sau judetean, precum Palatul de Justitie, Biblioteca Judeteană, Liceul de Muzică, Directia de Statistică, Palatul Postei, Arhivele Statului, Inspectoratul de Politie, Colegiul National „Andrei Muresanu”, Colegiul National „Liviu Rebreanu”, Prefectura, Sala Polivalentă, Stadionul „Jean Pădureanu”, Strandul „Codrisor”, etc.
    Chiar dacă traseul „Linia Albastră” trece pe la poalele pădurii Codrișor unde este preconizată o zona de promenadă, totusi nu-i nevoie de suspendarea circulatiei auto intre Podul Budacului si Podul Jelnii. Pe portiunea respectivă există posibilitatea lărgirii străzii prin construirea unui zid de sprijin la poalele pădurii Codrisor care să delimiteze ampriza drumului, incluzând cele 2 benzi de circulatie auto cât si pista pentru biciclete si promenada pietonală. Singurul punct de gâtuire a circulatiei este in zona grupului de hoteluri Select, Cora si Codrisor, dar si aici este suficient ca dinspre Podul Budacului circulatia pe strada Codrisor să se facă pe un singur sens până in fata hotelului Codrisor,urmând ca iesirea spre Podul Budacului să fie amenajata pe malul râului, pe strada Victor Onisor. In acest sens exista un proiect mai vechi pentru amenajarea malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor, pe portiunea dintre podul Budacului si podul Jelnii.

    39
    6
  • Pai clar ca incepe in 2028 ca atunci is iar alegeri si mna..v ati mai laudat si voi si altii de prin 2020 cu autostrada nordului. Uita ca suntem indata in 2026 si nici macar studiu de fezabilitate nu i gata, daramite licitatiile.

    9
    32
  • Nu lărgiţi fosta centură nu distrugeţi şi canalul de gardă de pe străzile Drumul Cetăţii, Calea Clujului şi Simion mânndrescu care protejează zona de Nord a oraşului de inundaţi şi alunecări de teren.

    106
    3
  • Puneţi cât mai rapid un semafor la intersecţia străzilor Drumu Cetăţii cu strada Drumul Dumitri Vechi în aceea intersecţie vizibilatea este scăzută şi din această cauză se întâmplă fregvent accidente.
    În accea intersecţie sunt proprietăţi cu clădiri de aceea nu se pot lărgi străzile şi singura soluţie de rezolvarea acestei intersecţie este un semafor.

    94
  • Pista de biciclete bună şi utilă de pe strada Drumul Cetăţii trebuie prelungită pe străzile Simion Mândrescu şi Calea Clujului.

    74
    • Este nevoie de piste de biciclete şi pe strada Lucian Blaga pentru a putea ajunge cu bicicletele şi noi cei ce locuim în Cartierul Aurel Vlaicu la pistele de biciclete de pe Calea Moldovei respectiv la centrele comerciale să nu mai trebuiască să folosim maşinile când vrem să cumpărăm doar o pâine.

      12
  • Oamenii din Bistriţa au votat la Referendum că vor o Centură pe malul Bistriţei nu alte improvizaţii.

    112
    • Puteţi să le ” mulţumiţi ” din suflet lui Bălan şi celorlalţi nocivi că Bistriţa nu are o centură.
      Cei din Gheorgheni care au fost în acelaş program pentru centuri noi circulă deja pe o centută nouă şi râd cu gura până la urechi de tâmpiţii din Bistriţa care şi-au tăiat singuri craca de sub picioare.

      49
      1
  • Soluţia reală este Centura de la Budac,
    Restul sunt din ciclu reasfaltărilor ( furturilor ) străzilor deja asfaltate care nu rezolvă cu nimic circulaţia din Bistriţa doar unflă buzunarele firmelor de partid.
    Se dovedeşte Lazany este ipotent şi nu este în stare să facă centura pe la Budac.
    Sper să vină un primar la Bistriţa un primar adevărat să facă centura pe la Budac.
    Între tip eu am început să caut proprietăţi la Cluj Napoca că m-am săturat de jegul ăsta de oraş plin de incopetenţi.

    58
    3
    • Fugi fugi de la Bistriţa la Cluj dacă poţi cât nai repede .
      La Cluj au Centuri au Aeroport au Autostradă au stadioanele şi sala polivalentă în centru oraşului unde pot ajunge uşor oamenii nu pe cocauri.
      Copii mei sunt la şcoală la Cluj sper din suflet pentru binele lor să rămână acolo şi să nu se întoarcă în Bistriţa.

      65
      1
    • Bistrițeanule, nu știu dacă centura pe la Budac ar fi cea mai bună soluție. Cei care vin de la Beclean și merg către Vatra Dornei (sau invers) ar trebui să ocolească 35 km. Câți ar fi dispuși să facă un asemenea ocol? Tot pe centura veche vor circula. Dar desigur asta e doar o discuție, oricum nu se va face nimic, nici pe la Budac, nici pe malul râului, nici prin nordul orașului. Obișnuiți-vă cu ideea.

      1
      58
    • @idf cares, Păi de aceea oficial Centurile se numesc Variante Ocolitoare că rolul lor este să ocolească oraşul cu cât mai departe cu atât mai bine nu ca-să bage poluarea şi aglomeraţia în mijlocul oraşului.

      P.S. Bistriţeni nu sunt proşti şi nu se pot nidecum obişnui adică resemna cu prostia şi incopetenţa celor din administraţie.

      49
    • VO, înțeleg ce spui. Să presupunem că tu ai de mers la Cluj. Să presupunem că Dejul are o centură nouă, dar care îți lungește drumul cu 35 km. Ce faci? Treci prin Dej pe vechiul drum, sau ocolești 35 de km ca să te afli în treabă?

      PS: Dacă de 35 de ani nu s-a făcut niciun pas și bistrițenii nu s-au revoltat, înseamnă că s-au resemnat. Faptul că scrii tu aici tot felul de mesaje fioroase, nu inseamna ca lupti.

      47
    • Nu ai cum se te resemezi în faţa prostiei şi delăsări celor ce sunt vremelnic la conducerea oraşului.
      Ăştia meticulos distrug oraşul şi vieţile oamenilor.

      38
    • Însfârşit după 30 de ani sa ales traseul pentru noua centură prin afară oraşului pentru care toate partidele sunt deacord înclusiv ecologişti şi tot se mai găseşte cineva să vrea să-l schimbă. Dacă tot îl schimbă şi-l schimbăm din nou o să păţim ca şi până acum tot în noroi rămânem şi no să fie gata niciodată.

      41
    • Gardurile acelea metalice inutile de lângă calea ferată de pe Colibiţei şi Drumul Dumitri vechi se lângă canalul de gardă din Nord pentru protejarea lui.

      37
    • Oricum aceea cale ferată se va desfinţa deoarece numai are nici-o justificare economică deci gardurile acelea se pot muta liniştit.

      27
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Grigore Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.