În perioada 20-22 decembrie, la Muzeul Bistrița are loc manifestarea ”Crăciun în Bistrița-Năsăud”. ”Ne așteaptă trei zile de poveste, trei zile în care retrăim...
Actualitate
”Cu toții știm că Sărbătoarea Crăciunului este un motiv de bucurie, iar de patru ani Școala de Dans Reborn Dance Studio alege să împărtășească cu publicul...
De Ziua Minorităţilor Naţionale, stabilită prin lege ca simbol al recunoaşterii şi garantării dreptului minorităţilor, a avut astăzi loc o şedinţă a Grupului...
Un număr de 19 primării din 62 câte sunt în Bistriţa-Năsăud au cerut şi primit bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului întrucât nu le-au...
O grădiniţă privată din Bistriţa se închide la sfârşitul acestui an şcolar, iar alte două nu mai pot înscrie copii începând cu anul şcolar 2019-2020 întrucât...
Managerul general al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi, face următoarele precizări în urma comunicatului de presă transmis...
”Închei anul 2018 cu satisfacția de a vedea primele ambulanțe noi în Bistrița și cu legi care să facă viața mai bună personalului Ambulanței”, spune într-un...
(FOTO) Un elev care frecventează cercul de electronică de la Palatul Copiilor din Bistriţa a reuşit să-i uimească pe colegii lui, dar şi pe profesorul...
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat modificarea tarifului de preluare a deşeurilor în vederea depozitării şi a tarifului de preluare a deşeurilor...
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat o femeie de 26 de ani din Bistrița, bănuită de comiterea unui furt. În urma...
”Trădători sunt cei care au vocația duplicității: exact Dragnea și partidul lui. I-au înșelat și trădat pe români când una le-au promis în campania din 2016 și...
Orice plimbare într-un magazin de electronice riscă să vă lase și mai confuzi. Zeci de televizoare întinse pe pereți, sisteme audio din care nu poți înțelege...
Două fete de 13, respectiv 16 ani au fost lovite de un autobuz luni dimineaţa în timp ce încercau să traverseze strada Ioan Slavici din Bistriţa. Maşina de...
“Amnistia şi graţierea ar putea fi ultima soluţie pentru corectarea unor abuzuri”, a spus ministrul Justiţiei, Tudorel Toader citat de News.ro, el...
(VIDEO) Cristian Moldovan a trecut cu brio de semifinala X Factor România, interpretând „Ploaia” celor de la Cargo. Singurul elev al lui Carla’s a fost...







