ACTUALIZARE Ziua de luni 23 ianuarie va fi zi liberă nelucrătoare. Astfel, bugetarii, dar și elevii, vor lega patru zile libere consecutive. Având în vedere...
Actualitate
Ce prevăd proiectele OUG privind grațierea și modificări în Codul Penal și Codul de Procedură Penală
ACTUALIZARE Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la 5 ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor...
Agenția pentru Protecția Mediului Bistriţa-Năsăud anunţă că 41 de localități din județ s-au alăturat campaniei de colectare a bateriilor portabile descărcate...
Noi măsuri pentru realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice în educație și sănătate, o serie de facilități pentru atragerea specialiștilor în...
Costul standard per elev/preșcolar pentru învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional acreditat, pentru anul 2017, crește de la 3.043 lei/an...
Taxa în valoare de 80 de lei pe tona de deşeuri deversată la groapa de gunoi, care a fost introdusă începând cu 1 ianuarie 2017, ar putea fi plătită doar pe...
Interpretul de muzică populară Alexandru Pugna (55 de ani), din 2012 vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost numit secretar de stat în...
Grupul Teraplast Bistrița, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi...
Un număr de 58 de profesori din Bistriţa-Năsăud s-au înscris la cea de-a 11-a sesiune de intrare în Corpul experţilor educaţionali, statut care le permite în...
“M-am întâlnit cu Mariano!”, şi-a anunţat prietenii pe Facebook, Andrei Dobrin, aflat zilele acestea la Milano unde are loc Săptămâna Modei...
La începutul acestui an, Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca a scos de sub tipar un valoros volum semnat de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta (managerul...
Restaurantul “Coroana de Aur” își propune să pună față în față diferite culturi ale lumii și vă invită la o petrecere inedită în care vă veţi...
(FOTO) Două echipaje de stingere cu autospeciale de intervenţie şi un echipaj de prim ajutor SMURD au acţionat, în această noapte, pentru localizarea şi...
Proiectul legii salarizării unitare este în acest moment discutat la nivel interministerial, urmând să aibă loc discuţii şi cu partenerii sociali, astfel încât...
ACTUALIZARE Compania de apă SC Aquabis SA anunță că marți 17.01.2017 este oprită furnizarea apei potabile în localitățile Căianu Mic și Căianu Mare din cauza...







