Adrian Florin Chereji: Ticlazău’ ei de lume!

Consilierul municipal Adrian Florin Chereji, președintele Asociației Bistrița Civică, a scris pe blogul său un ”Studiu de caz privind investițiile în turism-agrement”: ”Personajul principal este Toader, un gospodar din Colibița, însurat cu Ioana, cu care are trei copiii cu vârste între 8 – 12 ani. Au o gospodărie tradițională aproape de Drumul Blajului, la poalele Căsarului.

Când aude vestea că satul său, Colibița, a fost declarat stațiune de interes local lui Toader i-a venit în cap o idee: să devină antreprenor în turism și să beneficieze de noul statut al localității în care s-a născut și a trăit.

Într-o zi, după ce face cele necesare prin gospodărie Toader intră în casă și îi mărturisește ideea Ioanei:

– Auzi tu fomeie ce mi-o trecut mie prin cap. Dacă stăm într-o stațiune di ce să rămânem noi tăt țărani, să lucrăm din greu de dimineață până-n sară, di ce să nu câștigăm și noi din turism.
– Mă bărbate ai bolunzât! Da’ tu te pricepi la turism. Tu știi să îngrijești de mărhăi, să faci polog, te mai duci două luni în toamnă la cules porodici în Spania. Ce-ț trebe țâie bolunzăli. Nu țî bine, de bine de rău ne descurcăm, copiii îi putem trimite la școală, de mâncat avem tăt șe ne trebe șî câți bani avem nevoie îi primim de la subvenții șî șe mai faci tu în Spania, ni-i bugăt de bine.
– Taci tu din gură că nu știi ce grăiești. Noah stai să vezî ce mi-o trecut pin cap: ai văzut turiștii când ies de la făgădău’ lu’ Tinu, după ce-o mâncat bine, le trebe să se plimbe o țâră, să li să așeză mâncarea. Io m-am gânit să-i așteptăm acolo în parcare cu on fiacăr fain șî îi plimbăm cât li-i hiea.
– Da’ din șe bani iei fiacăru’, că din banii ce i-ai adus de la porodici n-o pre’ rămas. Că nu-i ieftină, am auzât că-i piste 150 milioane de lei.
– Lasă tu fomeie că nu-i așe, n-ai auzât că statul încurajază întreprinzătorii privați că faci un proiect șî-ț dau bani.
– Mă, tu de-abe’ îți scrii numele, șe proiect îț trece pin cap, te-ai zăhăit rău de tăt.
– Noah taci amu’ las’ pe mine.

Se duce Toader la primărie și îl întreabă pe domnul primar cum îi treaba cu fondurile. Află că trebuie făcut proiect, de regulă de firmă de consultanță specializată. Ăștia trebuie plătiți, apoi tu trebuie să ai banii plătești lucrarea sau bunul cumpărat și apoi ți se returnează fondurile nerambursabile solicitate. „Noah, îi pre’ complicat”, se gândește Toader în sinea lui. „Las’ că mă duc la bancă șî iau bani de acolo”. Zis și făcut. Ajunge la bancă, le spune ce vrea să facă, că îi trebuie un credit de 18.000 lei să cumpere o trăsură de la atelierele Romsilva. Inspectorul bancar întocmește documentația, face evaluarea casei lui Toader și a Ioanei. După ce semnează ipoteca pe casă, Toader primește creditul. Se duce ață la Romsilva și contractează o trăsură cu termen de livrare 1 iunie, când începe sezonul de vară.

Pe 1 iunie se întoarce Toader de la muncă și ce găsește în curtea casei: trăsura.

– Ioi tu fomeie, șe minunățâie de fiacăr avem!
– Mnire-să lume’ de capu’ tău, da’ ăsta nu mere sîngur, tu ne te-ai gânit că-ț trebe cai?
– Ioi, tu ai dreptate. Noah amu de une fac rost de cai?
– Noah-apoi du-te la frate-to Grigore, că el are bani.

Se duce Toader la Grigore și îi cere 8000 lei să cumpere o pereche de cai.

– Zâua bună frate, am vinit la tine să mă ajuți cu niște bani, mi-am cumpărat un fiacăr șî-mi trebe amu o pereche de cai și io nu mai am bani.
– Da’ la ce-ț trebe țîe fiacăr, s-o duci pe Ioana duminica la beserecă?
– Taci mă, nu grăi cu păcat, uite ce mi-o trecut prin cap (și îi povestește idee lui de a deveni antreprenor în agrement)
– Mă Toadere, țîe țî s-o dus șîrepurile de pe hezaș? Vezî-ț de treaba ta.
– Da’ mă Grigoruț fiacăru-i în ocol șî din septembrie trebe să dau câte 600 de lei la bancă în fiecare lună. Fă bine nu mă lăsa amu cân mi-i greu.
– Bine mă Toadere, îț dau 8000 de lei da’ îmi dai locu’ tău de polog din Pripoare.

Zis și făcut, peste o lună, după ce rezolvă cu întăbularea pe Grigore, se duc la notar, fac actele pentru locul din Pripoare și Grigore îi dă 8.000 lei. Toader ia târgurile la rând dar nu găsește ceva convenabil. La trăsura cea nouă nu poate înhăma orice mârțoagă. Salvarea vine tot de la Romasilva, se duce la Herghelia de la Beclean de unde cumpără o pereche de cai frumoși. Era cam prin 15 august.

Ajunge acasă cu caii, mândru de isprava sa. Ioana îi mai pune o întrebare:

– Mă Toadere, da’ cine mână fiacăru’? Că nu mi-i pune pe mine. Tu mai ai bugăt de lucru cu mărhăile șî pologu’ șî nici nu te pre’ pricepi la cai.
– Ai dreptate, da’ las că găsîm noi pe cineva.

Duminica următoare, după ce a ieșit lumea de la biserică, Toader întreabă în dreapta și-n stânga dacă se oferă cineva să lucreze pe trăsura lui. Se oferă bețivanul satului, dar Ioana nu-l lasă să facă înțelegerea. În cele din urmă se oferă un vecin, Vasile.

– Mă Toderică, noi am copilărit împreună, hai că vin io să te ajut.
– Mulțam fain, Vasîlică, știam io că nu te lasă pretenii la năcaz. Noah uite cum facem, de mâne te apuci de treabă. Tu îț țîi țîe a tria parte cât iei de la turiști. Țîi caii șî fiacăru la tine, că stai mai aproape de drum. La iarnă lucrii cu sania ta, că io nu mai am bani să cumpăr șî sanie.
– Noah așe nu ne putem înțălege. Caii îi aduc la tine peste noapte, tu le dai de mâncare, fiacăru’ poate rămâne la mine. Apoi pe mine nu mă plătești cu zâua, dacă ai sau nu ai turiști pe mine nu mă-nteresază. Mie îmi dai 1500 lei în fiecare lună. Mă leg să folosîm sania me’ la iarnă da’ tu-mi dai cergile pe care să le pun pe laițele saniei șî țolurile pintru cai.

Și uite așa, în jurul datei de 1 septembrie Vasile se înființează în parcarea de la Ariniș. Turiști tot mai puțini, în timpul săptămânii dacă prindea un transport la două zile.

Prin 10 septembrie, Ioana vine la Toader care lucra ceva prin grajd.

– Mă Toadere, cân merem la oraș să cumpărăm ceva haine șî încalțări pintru copii, că az-mâne începe școala șî nu am cu ce-i trimite să fie în rând cu ăilalți copii.
– Da’ de une bani Ioană, în 15 avem de dat 600 lei la bancă, de-abe am încasat atâța.

Peste vreo două săptămâni vine Ioana cu altă problemă:

– Mă Toadere, ploaă în casă, vecinu’ o zâs că ne ajută da’ trebe batăr 100 de șîrepuri.
– De une bani de șîrepuri, fomeie, las’ că pun cătranu’ de pe cotețul porcilor pe hezaș, pe une’ ploaă mai tare, îl leg cu ceva drod să nu-l ieie vântu’ șî-a trece iarna asta cumva.

În octombrie, Toader pleacă din nou în Spania la cules. Banii trimiși acasă de abia ajungeau să-l plătească pe Vasile (înțelegerea trebuia respectată) și să ramburseze împrumutul bancar. A rămas acolo toată iarna, lucrând cu ziua pe unde apuca, pentru că nu mai avea bani din care să plătească birjarul și rata la credit. În decembrie Vasile are încasări mai bune de Crăciun și Revelion, dar în lunile următoare nu mai încasează mai nimic și se satură de stat în frig în parcare. Merge la Ioana și-i spune că renunță.

Când află Toader această veste reacționează : „Ticlazău ei de lume, tăț o zâs să investim în agrement, în turism da’ statu’ nu ne-o ajutat cu nimica”.

După această experiență tristă, Toader s-a întors la vechea sa ocupație, crescător de animale, pe care o cunoștea foarte bine și în 2-3 ani a restabilit echilibrul financiar al familiei. Noroc că Toader și Ioana au fost oameni puternici și au reușit să depășească momentul. Din păcate, au fost multe cazuri când au ales soluția extremă și au rămas copii pe drumuri.

Concluziile vă las să le trageți singuri. Orice asemănare cu situații reale nu este deloc întâmplătoare.

Îmi imaginez câteva comentarii/reacții asupra acestui caz:

Ovidiu Teodor Crețu : „Asta este”
Florin Iordache : „Altă întrebare”
Liviu Dragnea : „A fost manipulat de multinaționale”
Călin Popescu Tăriceanu: „A căzut în capcana dezinformărilor”
Klaus Iohannis : „Ghinion”

Dicționar:

Ticlazău – fier de călcat cu cărbuni
„Ticlazău’ ei de lume” e o înjurătură frecventă pe Valea Bârgăului, spusă la necaz
a bolunzî – a înnebuni
Mărhăi – vite
Polog – fân
Porodici – roșii, tomate
Bugăt – destul
Făgădău – restaurant
O țâră – un pic
Fiacăr – trăsură, birjă
Hia – voia
A zăhăi – a deranja
Laiță – bancă
Țol – pătură
Șîrepuri – țigle
Hezaș – acoperiș
Cătran – hârtie gudronată
Drod – sârmă”