Recomandări Social

Agenția pentru Protecția Mediului a respins deja 25 de proiecte de dezvoltare. Ce pot face autoritățile

Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a respins, până în prezent, nu mai puțin de 25 de proiecte de dezvoltare din tot județul în cele mai multe cazuri pentru că solicitanții au început să ridice respectivele construcții înainte să primească acord de mediu.

”Aducem în atenția tuturor beneficiarilor de proiecte publice și private faptul că Legea 292/2018 privind evaluarea impactului de mediu este foarte restrictivă și nu permite Agenției pentru Protecția Mediului emiterea acordului de mediu pentru realizarea proiectului dacă acel proiect a fost demarat, inițializat. Astfel, la vizita în teren pe care o facem în urma solicitării beneficiarului, noi trebuie să constatăm că terenul este gol și nu este demarată nicio investiție. În caz contrar suntem obligați, conform acestei legi, să emitem decizii de respingere. În acest an, APM a respins 25 de proiecte, unele dintre ele și pentru faptul că au depășit termenul de doi ani de zile de la data solicitării și nu au continuat procedura, dar cele mai multe pe baza acestei legi privin evaluarea impactului de mediu care nu permite emiterea acordului de mediu”, a spus Sever Roman.

Potrivit lui Sever Roman, legea amintită se aplică atât în cazul proiectelor publice, cât și private.

”Toate proiectele se supun acestei legi organice votată în Parlamentul României în 2018, cu aplicabilitate din 2019. Garda de Mediu, instituția care verifică actele de reglementare emise de APM, are amenzi foarte mari. Legislația permite aplicarea de amenzi de până la 100.000 de lei. Mai mult decât atât, Garda de Mediu este obligată, prin notele de constatare, să impună măsură complementară aducerea terenului la starea inițială”, a declarat Sever Roman.

Directorul APM Bistrița-Năsăud a adăugat că sunt, din păcate, multe situații în județ în care s-au inițiat proiectele fără acord de mediu.

”În acel moment, singura soluție posibilă este ca Primăria să își asume pe Legea 50/1991 – legea construcțiilor – această aprobare de construire, care este un act exhaustiv ce conține mai multe avize și acorduri și să emită autorizație de construire. Noi nu avem ce face din cauza Legii 292/2018 privind evaluarea impactului de mediu. Pur și simplu emitem decizie de respingere. În rest, Primăria sau CJ, emitentul aprobării de dezvoltare, trebuie să își asume asume acest act care, până la urmă este aprobarea de dezvoltarea proiectului sau autorizația de construire”, a spus Sever Roman.

1 comentariu

  • Este și firesc ca cineva să poată intra în legalitate, că doar nu o să-i demoleze omului construcția. Știm cu toții cât de greu se obțin avizele și cât de mult durează, dovadă că nu putem construi nici autostrăzi din cauza acestor piedici. Foarte, foarte multă birocrație.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ianis Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS