Recomandări Social

Cu ce va ajunge Steagul Unirii la Chişinău după ce încă un bistriţean a abandonat marşul

(FOTO) Bistriţeanul Ionuţ Gabriel Pop, organizator de proteste #Rezist la Bistriţa, a preluat Ştafeta Steagului Unirii de la Biserica „Sfânta Treime” din Vatra Dornei cu gândul să-l ducă cât mai aproape de Chişinău. Tânărul a reuşit să ducă steagul pe jos până la Câmpulung Moldovenesc, însă vremea care s-a înrăutăţit nu i-a mai permis să continue drumul.

„Pe drum a fost foarte bine întâmpinat de suceveni. Aceştia s-au arătat deschişi faţă de gestul simbolic al tânărului bistriţean de a atrage atenţia în anul Centenarului asupra necesităţii unirii dintre România şi Rep. Moldova”, a scris prof. Florin I. Bojor pe blog.

 

Iniţial, Ionuţ Gabriel Popo şi-a propus ca sâmbătă să treacă pe jos prin următoarele localităţi: Vatra Dornei, Argestru, Iacobeni, Mestecăniş, Valea Putnei, Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc, Prisaca Dornei, Vama, Molid, Frasin, Bucşoaia şi Gura Humorului, dar s-a oprit la Câmpulung Moldovenesc.

„Bistriţeanul Ionuţ Gabriel Pop a fost un exemplu de curaj şi patriotism. Steagul Unirii a fost predat patrioţilor de la CFR care îl vor duce la Suceava. Vremea este total nepotrivită mersului pe jos pe marginea drumului, iar datorită ninsorii viscolite nici siguranţa pe timp de noapte a stegarului nu este optimă. Felicitări Pop Ionut Gabriel pentru exemplul dat! La Ştafeta Steagului Unirii doresc să se alăture din Iaşi şi alţi doi unionişti nevăzători din judeţul Buzău. Este vorba despre cunoscuţii protestatari împotriva corupţiei şi pentru apărarea justiţiei, care au participat la marşul pe jos spre Bucureşti de la protestele din iarnă: Gheorghe Bratu şi Valeriu Borşan”.

Reamintim că Antal Francisc (64 de ani), care plecase luni, pe jos, spre Chişinău, să ducă steagul judeţului Bistriţa-Năsăud şi al României la Marşul Unionist din capitala Republicii Moldova, a ajuns, după două zile de marş la Vatra Dornei. Vremea potrivnică şi vârsta înaintată şi-au spus cuvântul. Din motive de sănătate a fost obligat să renunţe.

Unioniştii bistriţeni, în frunte cu profesorul Florin Bojor, au propus ca steagul să fie dus mai departe în stil ştafetă de suceveni şi ieşeni: „Noi, unioniştii din Bistriţa-Năsăud, îndrăznim să facem o provocare unioniştilor din Suceava şi din judeţul Iaşi: să alăture steagului nostru steagul judeţului Suceava şi al judeţului Iaşi şi să le ducă mai departe până spre Chişinău”.

Demersul nu a avut succes, aşa că tot un bistriţean a continuat drumul pentru ca, în final, steagul să ajungă în Republica Moldova cu trenul.

28 comentarii

  • niste cacanari , Tibi Usieru a mers prin frigul de la cercul polar , iar pe astia a batut un pic vantul si au si abandonat

  • Bietul steag,numai nu reușește să ajungă la destinație. Se poate vedea că acești papagali de la #rezist sunt buni numai de gură, de fapt sunt niște neputincioși.
    Simbolul Unirii supus unei adevărate parodii de aceste personaje.

  • Victorie ! Am înfrânt ! #NuMaiRezist. Păi noi credeam că rezistenții sunt rasă superioară, intelectuali culți în cap, superoameni,… DEZAMĂGIRE TOTALĂ ! Rămânem neunificați.

  • No. Mă Alin. Ce să zîc, aş mințî dacă aş spune că noi românii suntem bine! Suntem OK!
    Da’ Ruşii, Bieloruşii, Ucrainienii îs praf. Îs naşpa de tot. Vai de capul lor. Îs flenduriți de tăt. La minus 27 de grade, acolo în Siberia……le îngheață tăt!

    Aşă că tăt mai bine ar fi ca Basarabia să să unească cu România.

    CFR are un nou slogan – Unim România

  • Dar voi cei ce va incordati de dupa tastatura si comentati fara identitate… Ati donat măcar 10 lei? Sa se poată duce steagul pana la Chisinau? Cazarea si mâncarea e asa pe toate gardurile? Vi se pare ca cei doi ar fi milionari? Așteptați ca alții sa va spele rușinea voastra de a nu face nimic pentru Centenar! Sa va fie rusine!

    • Dacă tot e #rezist, ar fi normal să-i dea bani Soroș ! De să donăm noi??

    • Nu zau,sa donam bani ca sa duca steagul,asta-i buna.Da l-am pus io sa-l duca,sa nu-l mai duca atunci.

    • Steagul Bistritei oricum va ajunge, chiar daca nu se vor găsi voluntari sa-l ducă. Pentru ca noi trei: Prof. Tiberius Camaras, Prof. Florin Ioan Bojor si As.med Adi Panti il vom prelua de unde va rămâne in 24 martie. Pe 25 martie vom fi la Marsul Unirii in Chisinau! Voi veți fi acolo astia fara identitate? Sau tot pe FB la barfe?

  • Părerea mea ca ptr un mare de 500km iti trebuie sănătate de fier,echipament , logistica ,(adica asistenta medicala),bani ptr hrana si cazare ,si nu in ultimul rind antrenament .

    Daca cei ce fac aceste marsuri (organizatorii) , pun pe oricine le vine bine in cursa fără nici o evaluare fizica ,psihica si materiala…..risca enorm pe cale penala. Daca un concurent făcea stop sau i se intimpla ceva…….respundeau penal.
    Asa ca …..ati avut noroc .
    Eu daca azi fi o autoritate ,m-azi autosesiza si azi începe demersurile . Asta ca sa stiti pe viitor cum se face corect o treaba .
    Si sa nu ne faceti de rusine pe plan National ptr niste prostii care le puneti in practica.

    • Initiativa a fost personala a lui Antal de a merge pe jos spre Chisinau la fel si a lui Ionut… Din patriotism!

  • Si asta cu caratul celor 2 bote de steaguri in spate ……..este de domeniul hilarului,prostiei si lipsei de imaginatie a organizatorilor.
    Pai cum sa pui un batrin sa care 2 bote ,500 km ??? Sau si unul timar ??
    Cred ca suntem ……!
    Nu se gaseau la Chisinau 2 bote de steaguri si pinzele sa fie duse in rucsac ?????
    Pai si Tibi la Polul Nrd avea pinza tricolorului in ruccsac.cum ar fi fost sa-l vedem cu bota de 3 metri in spate……!
    Aoleoooooo……Fereasca Dumnezeu de mai rău …….ca de bine…..nici o dansa .

  • Aha……dl Panti …..deci v-ati scos.
    Nici usturoi nu ati mâncat……nici gura nu va miroase.
    Bravo.imi plac oamenii cu ,,răspundere,,

    • Dl Panti ….nimeni nu s-a găsit sa-i explice batrinului ca 500de km nu se fac ca si cum mergi la cumpărături la Kaufland ,adică in blugi si cu bocanci cu geaca si pălărie.
      Intelegeti ???
      O fi vrut el sa para om bun ……..dar sînt niste reguli care trebuie stiute si respectate .
      Nu ati tinut cont de ele….si uite unde ati ajuns .
      trebuia sa întrebări sa va consultări cu cei ce stiu …..nu sa trimiti un om la ,,imbolnavire,, chiar daca el vrea.

  • Ce vă tot luați de dl. Antal şi de dl. Pop?
    Nu vedeți că este furtună de s-au rupt copacii, iar calea ferată Sărățel-Deda este blocată pentru că firele de înaltă tensiune au fost avariate.
    În râul Sălăuța au ajuns două maşini, din cauza vremii.
    Meciurile de fotbal au fost amânate.
    O să ajungă şi Steagul Unirii la Chişinău.
    -cu bicicleta
    -cu deltaplanul
    -cu pluta pe apă
    -cu porumbei poştaşi
    -cu căruța (pe drumurile comunale desigur, pe DN nu este voie)
    Oricum, dar să fluture în vânt!
    Prin Poşta Română sub nici un fel. Ei împachetează drapelul într-o cutie de carton, şi nu vede nimeni drapelul pe traseu.

  • Tot respectul lui Antal Francisc și Gabi Pop , condițiile meteorologice potrivnice nu au permis finalizarea gestului lor patriotic. Dar nu-i problemă, steagul va ajunge la destinație.
    Acuma, dacă ar fi fost după mine , îmbrăcam un pesedist în pufoaică și cu o șpagă consistentă acela zbura ca vântul până la Chișinău și chiar mai departe, până la Marea Ohotsk.

    • Nu este nimic ridicol.
      Am văzut că unele avioane nu au putut ateriza pe aeroporturile din România din cauza vremii, şi au făcut cale întoarsă, sau au aterizat pe aeroporturi de rezervă.

  • Nu ne-a făcut nimeni de rușine, din contră , 99% dintre bistrițeni nu sunt în stare să meargă pe jos de la Big la Han , pe vreme bună.

  • la ce fata are in poza, rezista…
    ar trebui iesit in strada masiv dar nu pt luluta si rezist si alte bull shituri
    pt toata perioada de la 89 incoace….FURT PE FATA, mizerii, politica servilismului etc
    Copilul asta il stiu …l-am auzit si vb e penibil pe bune…pacat ca sunt destui baieti misto in municipul, pe bune , asa ne piere cheful la ceilalti sa iesim si dam lehamite din mana si gata

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Joseph Porta Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS