Actualitate

ALDE nu plânge după primarii trecuți la PNL. Planuri și alianțe. ”Nu punem bariere”

Ioan Țintean, care va deschide lista la Consiliul Județean, spune că ALDE ”se bate pentru orice post”.

El a explicat de ce a pierdut ALDE doi primari, Vasile Dologa (Tiha Bârgăului) și Ioan Dedean (Șieuț), reîntorși în PNL: ”La Tiha am vrut să facem alianță cu PSD, domnul primar nu a dorit, în ideea că vrea să-și mențină grupul de consilieri, zece nu putea obține pe ALDE și a considerat că dacă se unește cu cei de la PNL va face majoritatea, consilierii l-au forțat să se unească. Mi-au propus să facem o alianță, în sensul ca viceprimarul să vină de la ALDE și primarul de la PNL, nu am fost de acord, i-am spus că nu mă interesează. Vom avea candidat sau vom face alianță cu PSD pe altă structură. La Șieuț, un singur lucru: domnul Dedean nu va mai fi primar”.

Întrebat dacă sunt două pierderi mari, Țintean a răspuns: ”La Năsăud, cu Dorel Oltean, mizăm pe 1.000 și ceva de voturi, ca să nu mai pun la socoteală Feldru, unde Ștefan Sîngeorzan e între 1.000 și 1.300 de voturi, lucru pe care PNL nu l-a avut niciodată. Doar cu voturile lui Dorel Oltean acoperim Tiha Bârgăului unde aveam 400-500 de voturi și cele 300 de la Șieuț. Nu am nici cea mai mică emoție că am avea o problemă. Era doar o problemă sentimentală, că a fost copilul meu, l-am dus de mână peste tot până s-a făcut mărișor. E un prieten pe care l-am pierdut și nu va mai fi nici primar”.

Șeful Finanțelor Publice a menționat că până la alegerile locale ALDE și PNL sunt două partide concurente, dar că ”negocierile atât în plan municipal, orășenesc cât și comunal vor fi la fața locului, nu vom pune bariere în a stabili majorități în așa fel încât guvernarea locală să meargă bine peste tot”: ”Nu sunt puse bariere, totul este discutabil, rămânem deschiși oricăror forme de alianță în continuare”.

”Avem și alianțe cu PSD. Cred că vom încheia ciclul de propuneri pentru primari și consilieri până în 4-5 aprilie. (0% dintre acandidații de priamri i-am stabilit, mai avem patru comune și am încheiat”, a adăugat Țintean.

2 comentarii

  • Domnule Țintean, v-am cunoscut ca fiind un vechi și convins membru PNL. Cred că locul dumneavoastră e acolo (la PNL) mai mult decât a oricăror altor trepăduși ajunși printr-o anume conjunctură acolo (via USL, sau fuziunea PNL_PDL). Știți dumneavoastră foarte bine la cine mă refer. Așa că, gândiți-vă bine la ce sprijiniți la ,,locale,,, iar dacă nu vă veți întoarce la matcă până la locale, vă înțeleg într-o anume măsură. Dar dacă nu o veți face până la ,,parlamentare” nu mai aveți nici o scuză.

  • Din ce am citit prin presa in ultima vreme, Dolha baga multe bete n roate, si sunt cativa pe acolo prin PNL care fac scut pe langa Dolha. Ma gandesc ca acesta ar fi unu din motivele pt care nu se intoarce Tinten. Dar zic si eu ca pana la parlamentare PNL va fuziona sau cel putin sa faca alianta cu ALDE. Doamne da !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.