Anca Cârcu s-a prezentat cu dosarul la Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud în jurul orei 17.00. Toate documentele au fost verificate de judecătorul Alexandru Petrişor, locţiitorul preşedintelui BEJ.
„Mi-am înregistrat candidatura. Am plătit taxa de 3500 de lei. Sunt singurul candidat al PRM Bistriţa-Năsăud la aceste alegeri. Voi lupta pentru funcţia de deputat în Colegiul 3 şi sper că voi convinge cât mai mulţi oameni să aibă încredere în mine”, a spus Anca Cârcu după ce şi-a depus dosarul.
Contactat telefonic, preşedintele PRM Bistriţa-Năsăud Viorel Cotuţiu a spus că regretă că formaţiunea pe care o conduce nu intră în lupta electorală cu mai mulţi candidaţi.
„Îmi pare rău că unii oameni cu care am discutat s-au răzgândit între timp, dar aceasta este viaţa, nu am ce să fac. Eu şi întreg Partidul România Mare o susţinem pe Anca Cârcu şi credem în şansele ei, credem în tineri, în puterea lor de a schimba lumea în care trăim”, a declarat Viorel Cotuţiu.
Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania are tot un singur candidat, în Colegiul 2 Senat, pe Rhedey Emilia, de profesie contabil şi originară din Săcueni, judeţul Bihor.
o rog pe doamna cuRcu sa-si faca freza ….blonda! asa sigur are o scuza!…. dar unde e fotocopia dupa chitanta?
Doamne fereste! Acum va trebui sa o suportam prin toată mass media? Oh!
Asa ceva chiar nu se poate…
Si v-a chemat pe voi sa ” imortalizati” momentul din toate unghiurile ??? Penibil!
În cazul în care nu aţi observat, vă spunem noi că am „imortalizat” toate momentele în care au fost depuse candidaturi, cu excepţia PDL care s-a dus pe furiş.
Bafta!
Care era superlativul la penibil?Cea mai sau AnCaCarcu ? Daca ajunge in parlament imi promit sa nu mai urmaresc nimic in politica romaneasca, si poate chiar sa emigrez. Cat de jenanti pot fi oameni care sa numeasca asa ceva in candidaturi? La ce nivel se mai poate cobori?