Actualitate

Ape curate în Bistrița-Năsăud. Exemple de bune practici

Văile Lechința și Slătinița, cu albiile curate, sunt cele două exemple de bune practici oferite de Administrația Bazinală Someș-Tisa, potrivit căreia în județul nostru a fost întreținut covorul vegetal, s-au făcut cosiri și au fost îndepărtată vegetația în exces și arborii de pe mai multe cursuri de apă.

”Din nou, imagini cu ape curate și îngrijite, așa cum ne dorim să le vedem mereu! Astăzi, văile Lechința și Slătinița👌

Colegii noștri din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud continuă intervențiile de întreținere a cursurilor de apă și a lucrărilor hidrotehnice.

Lucrări, precum întreținerea covorului vegetal, cosiri, îndepărtarea vegetației dezvoltate în exces și a arborilor căzuți sunt cuprinse în Programul de gospodărire a apelor.

Astfel, reușim să menținem în condiții bune de exploatare lucrările hidrotehnice și să asigurăm secțiunile de scurgere a apei.

În perioada iunie – august, în județul Bistrița-Năsăud au fost executate lucrări similare pe tronsoane ale râurilor Someșul Mare, Meleș, Șieu, Sălăuța, Dipșa, Canciu și la acumularea Colibița”, a transmis Administrația Bazinală Someș-Tisa.

5 comentarii

    • Toate se revarsă în albiile râurilor se pare că cei de la mediu stau pe tușă și nu se deplasează pe teren.
      Din păcate se emană un miros insuportabil în Lechința când se deversează de la societatea de lactate. Bleah…

  • Firma Valea ce spune de diluția zerului in apa? Tot așa funcționează cu știrea autorităților?? Așteptăm un răspuns corect și la obiect nu dat așa după casa nănașului

  • Autosesizați-vă în temeiul acestui comentariu și verificați în localitatea Sânmihaiu de Câmpie ce ,, curate ” sunt pârâurile în care se scurg dejecții de la fosele septice ale fermelor de animale și verificați calitatea apelor din fântânile din apropierea acestor pârâie ,care este folosită ca apă potabilă de către populație . Aștept cu nerăbdare implicarea factorilor de răspundere.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.