Cultură

Show-ul frumuseţilor cu blană (FOTO)

Peste 530 de căţei din peste 70 de rase au putut fi admiraţi timp de două zile în zona de agrement de la lac unde s-a desfăşurat expoziţia de frumuseţe şi aptitudini anuală organizată de Asociaţia Chinologică Bistriţa-Năsăud. Stăpânii câinilor au avut grijă să îi pregătească pentru a arăta cât mai bine când intră în ring.

Zona de agrement de la lac a fost, pentru două zile, cartierul general al câinilor din peste 70 de rase, sosiţi la Bistriţa din toată ţara să îşi arate frumuseţea şi talentele. Însoţiţi de stăpânii lor, spălaţi, pieptănaţi şi frumos aranjaţi, câinii au intrat în ring pentru a fi examinaţi în detaliu de arbitri.

Matilda Gubesch, preşedinta Asociaţiei Chinologice Bistriţa-Năsăud, a declarat că în prima zi de concurs au fost programaţi pentru jurizare 270 de câini, iar în cea de-a doua 265.

„Ne bucurăm că e vreme bună, că avem mulţi oaspeţi din toată ţara, că arbitrii sunt de cel mai înalt nivel profesional şi sperăm să putem continua cât mai mult timp de acum înainte tradiţia acestui concurs, să-i dăm şi dimensiuni internaţionale. În prima zi s-au înscris în concurs 270 de câini, iar duminică vor fi jurizaţi alţi 265. Sperăm să ţină vremea cu noi şi să ne bucurăm de zile frumoase. Îi aşteptăm pe bistriţeni la lac să vadă cei mai frumoşi câini din ţară”, a declarat Matilda Gubesch.

Stăpânii celor mai frumoşi căţei au primit cupe şi diplome, iar patrupedele mâncare.

Mai multe imagini de la expoziţie – pe pagina noastră de facebook!

Cristiana Sabău

   

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.