Actualitate

Aur pentru un elev de la CNLR Bistrița la un concurs internațional de programare

Un elev de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița a obținut aur la concursul internațional de programare InfO(1) Cup 2021, organizat de Centrul Județean de Excelență Prahova și care s-a desfășurat în week-end.

La concurs au participat 233 de elevi din 13 țări, toate având o puternică tradiție în informatica de performanță.


Elevul Doru Floare din clasa a IX-A, CNLR, a obținut medalie de aur.

Ajuns la a cincea ediție, acesta este singurul concurs internațional de informatică, din România, adresat juniorilor. De asemenea, este singurul concurs din România în care toate comisiile de organizare (științifică, tehnică și secretariat – PR) sunt formate din elevi/absolvenți olimpici. Aceștia sunt elevi ai centrului de excelență prahovean, ai colegiului “I.L. Caragiale” Ploiești, alături de absolvenți, olimpici internaționali ai României, în prezent studenți la universități de prestigiu precum Oxford University, Cambridge University, University College of London, Imperial College of London, Edinburgh University și Bristol University.

La concurs au participat elevi olimpici din România, membri ai lotului restrâns de juniori, reprezentanți ai centrelor județene de excelenţă din țară – cum este și Doru Floare – sau ai unor colegii de prestigiu, precum și 25 de echipe din 13 ţări invitate.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=4261848297162860&id=181743865173344

Sursa foto: Facebook

7 comentarii

  • Multe, multe felicitări! Performanța sa vine într-un an deosebit de dificil pentru generația lui (pandemie la final de gimnaziu și la început de liceu), deci merită cu atât mai multă apreciere. Îi urez să fie din ce în ce mai pasionat de domeniul pe care îl va urma, iar rezultatele îl vor însoți și ele. Spor pe mai departe și multă sănătate!

  • Pare sa fie un demn urmas a lui Rares Buhai. Felicitari ! Rares Buhai , cred personal , ca ar fi greu de depasit (daca nu ma insel , a cucerit medalii de aur la toate olimpiadele internationale de informatica , incepand cu clasa a opta si terminand cu clasa a douasprezecea).Este imbucurator ca pe langa atatea lucruri rele , din timp in timp se mai intampla si lucruri bune. Inca o data felicitari , tanarului inteligent , parintilor care l-au educat si nu in ultimul rand profesorilor de specialitate. Totusi mai exista sperante pentru acest popor oropsit , obidit si umilit. Desi cu o singura „Floare” nu se face primavara…

  • Felicitări!Iata ca Liceul Liviu Rebreanu aproape anual are învingători la olimpiade.Intotdeauna cei care castiga se bucură si de sprijinul părinților și de implicarea profesorilor.Si domniile lor merita felicitări!

  • Acest elev este absolvent al Școlii Gimnazială „Avram Iancu”.
    Felicitări si laude parintilor pentru exemplara educație,felicitări si laude învățătoarei care prima i-a îndrumat pașii in procesul instructiv-educativ,felicitări si laude profesorilor care au clădit pe baza avută de acasa si din ciclul primar.
    Intr-adevar un copil demn de laude si…cu siguranta demn si de recompense din partea autorităților locale…asta dacă vad si aud astfel de informații…daca nu…candva,cu siguranta o persoană ca acest copil ii va recompensa pe dânșii…in diverse moduri….Dumnezeu e doar unul…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Anca Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS