Primăria municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal şi Societatea de Concerte Bistriţa prezintă duminică 25 martie, de la ora...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Piaţa en gros de pe str. Tărpiului şi Piaţa Decebal vor fi închise în week-end pe rând, câte o zi, pentru lucrările specifice...
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, s-a deplasat la Lunca Ilvei pentru a efectua o vizită la un proiect de investiţii din...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat pentru ziua de joi 29 martie, când este programată şedinţa ordinară a lunii în curs.
Primăria Bistriţa, Aquabis şi Sistemul de Gospodărire a Apelor au organizat joi, de Ziua Mondială a Apei, o serie de acţiuni pentru...
Şapte monumente vor fi restaurate în cadrul programului naţional, iar trei vor fi consolidate printr-un program cultural pilot, cu...
APIA Bistriţa Năsăud le atrage atenţia fermierilor care solicită sprijin financiar din fonduri europene şi naţional că trebuie respectate bunele...
În cadrul proiectului ”Eu nu-mi vând votul”, Tineretul Naţional Liberal din judeţ a început o serie de cursuri de educaţie electorală...
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei temperaturilor şi precipitaţiilor din toate regiunile ţării, valabilă...
Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi Societatea de Concerte Bistriţa prezintă vineri 23 marti...









Comentarii recente