Actualitate

Autorităţile judeţene, în linie dreaptă pentru referendum

Prefectul Ani Bob, subprefectul Ovidiu Frenţ şi preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 Bistriţa-Năsăud, judecătorul Alexandru-Dorin Petrişor, au făcut joi o informare cu privire la stadiul pregătirii şi organizării în judeţ a referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României, din 29 iulie.

Au fost constituite Comisia Tehnică Judeţeană, Grupul tehnic de lucru (două colective, unul condus de Ovidiu Frenţ şi unul de Elisabeta Ilovan) şi a fost stabilită dimensiunea ştampilelor, care au fost deja confecţionate.

Delimitarea secţiilor de votare va fi finalizată în curând, neexistând modificări din punct de vedere numeric faţă de alegerile locale (312). Vineri va avea loc o întâlnire cu primarii şi secretarii în care le vor fi transmise publicaţiile cu delimitarea secţiilor de votare.

Tragerea la sorţi pentru preşedinţii secţiilor de votare va fi stabilită de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, apoi va avea loc o instruire a lor.

În ceea ce priveşte numărul de alegători din judeţ, prefectul Ani Bob a menţionat că, după toate probabilităţile, nu vor fi mai modificări faţă de scrutinul din 10 iunie, iar dacă vor exista, acestea vor fi legate de eventualele decese şi de completarea cu persoanele care au împlinit între timp 18 ani. ”Încă nu am primit bugetul pe judeţ, dar toate cheltuielile sunt suportate de MAI, iar buletinele de vot vor fi tipărite centralizat şi le vom distribui probabil cu o zi înainte de referendum”, a spus ea.

Preşedintele BECJ, Alexandru Petrişor, a făcut câteva precizări: ”Nu pot face predicţii legat de deciziile Curţii Constituţionale sau ale Guvernului, pot apărea şi alte hotărâri care să bulverseze procesul electoral sau, din contră, să aşeze lucrurile în matca lor firească. Această campanie electorală este la fel ca toate celelalte, depinde cum înţeleg actorii acestui proces electoral să facă această campanie”.

BECJ a fost completat cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare: Remus Macarie – PC, Alexandru Tohati – UNPR, Silviu Țarcă – PDL; Dan Băbuţan – PNL, Ferenczi Emese – UDMR, Bogdan Miheşan – PSD. Cererea transmisă de Asociaţia Civică Democrată a Romilor de reprezentare în BECJ a fost respinsă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.