Actualitate

Cât de avansate sunt lucrările la două străzi din Bistriţa. Niculae: Ne apropiem de obiectiv (FOTO)

Vremea le-a permis constructorilor să lucreze pe două străzi din Bistriţa, aflate în reabilitare. Este vorba de strada Pajiştei şi de strada Colibiţei unde s-a ajuns la tronsonul trei. Pe strada Pajiștei se realizează lucrări de consolidare a terenului, respectiv un zid de sprijin și rigolă de scurgere a apei, care va fi acoperită cu dale de beton.

„Cu fiecare nouă stradă de pământ care intră în modernizare, orașul nostru, Bistrița, se apropie mai tare de standardele la care dorim să îl aducem. Dacă timpul ne va permite, în această toamnă, strada va fi asfaltată până la sfârșitul lunii”, a scris viceprimarul Cristian Niculae pe Facebook.

Potrivit acestuia, pe strada Colibiței s-a ajuns la tronsonul 3, cel care va face legatura cu strada Arțarilor și strada Ioan Slavici.

„Prin această investiție deschidem o noua axă de circulație de-a lungul orașului, alternativă la Bulevardul Decebal. Bulevardul Decebal va intra în reabilitare completă începând cu anul viitor. Cu aceste străzi ne apropiem și mai tare de obiectivul stabilit”, a adăugat el.

Sursa foto: Facebook Cristian Niculae

13 comentarii

  • De zeci de ani nu o facut nimeni nimic pentru noi, o trebuit sa vina de la Garda de Mediu cineva ca sa rezolve in sfarsit strada Colibitei?

    Ar trebui amendati toti care o fost pana acum la conducerea orasului pentru ca acolo la noi o fost dezastru total, iti rupeai masina si toba din orice pozitie

    Dumnezeu sa va dea sanatate domnule viceprimar

    • Legat de cererea ta de angajare la Primarie, sa treci ca e rezolvata…la xerox ai vrut?… sa stii ca acolo trebuie sa ai buzele umede ca sa dai foile mai usor!!! Dupa cum se vede le ai!!

    • Toată ziua își face datoria. Nu doarme într-un birou, cum fac altii. Daca nu s-ar fotografia, cei ca tine, sunt sigur ca ar zice ca nu face nimic .
      Domnule viceprimar, succes !
      Apa trece, pietrele rămân !
      P.S Tu ce faci toată ziua ? Îl urmărești pe viceprimar?

  • Toamna se aduna roadele si dl viceprimar are, slava Domnului ce aduna. Doar, cei care nu vor, nu vad, ca Bistrita isi schimba fata. Orasul se transforma, se modernizeaza si asta ar trebui sa ne bucure. Intotdeauna vor fi nemultumiti si carcotasi, asta inseamna ca exista motive pentru care ei se manifesta. Felicitari dl viceprimar, aveti sustinerea noastra. Si, multumim.

    • nu trebuie sa-i multumesti, ca ia un potop de bani ca sa-si faca treaba.
      daca ar face-o pe gratis ar merita multumiri, dar asa chiar nu e cazul.
      tu ca sa apari în poze la ziar trebuie sa platesti – ca nu-i pasa nimanui de moaca ta, dar el o face pe banii tai, în timpul serviciului.

  • Cum isi face datoria??? Nu avem lumina pe strada de peste 10 ani si tu spui ca isi face datoria??? Toata ziua se pozeaza cu santierele de parca el lucreaza acolo. Isi face campanie electorala in timpul serviciului??? E misto sa fi vice si sa nu faci nimic doar poze pe santiere ca si ceausescu.

  • ciudosilor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!:::::::)))))))))))))))))))))))) n-ati facut nimic in orasul asta numai opozitie ieftina, dar toti veti circula pe drumurile astea asa cum sunt ele facute cu poze!!!!!!

  • Asta cred ca e pe invers. Numai lesbienelor le plac „realizarile” lui. Macar umeziti-va buzele din cand in cand, ciudatelor care va pricepeti la turnat asfalt. N-o sa mai patineze masinile iarna daca (u)dati bine cu limba.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Singeorzan Adrian Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS