Actualitate

Bicicletele verzi, blocate în stații până se aprobă regulamentul

Biciclete cumpărate cu bani europeni și inscripționate cu logo-ul orașului nu vor putea fi folosite de cetățeni până când Consiliul Local Bistrița nu va aproba un regulament de funcționare al stațiilor de bike-sharing, documentul fiind încă în lucru la serviciile de specialitate din Primăria Bistrița.

Prin proiectul ”Amenajare piste pentru cicliști – etapa I” s-au cumpărat în total 175 de biciclete, iar multe dintre ele pot fi văzute deja în oraș, dar nu pot fi utilizate.

”Proiectul de amenajare a pistelor pentru cicliști este finalizat din punctul de vedere al lucrărilor. Acum se lucrează doar la operaționalizarea sistemului de bike-sharing, la acele 7 stații în care sunt amplasate cele 175 de biciclete. Acum sunt montate bicicletele pe acele standuri și trebuie identificate prin anumite carduri care acum se realizează. În momentul în care vor fi toate bicicletele în standuri, atunci devine sistemul funcțional. În momentul de față ar trebui să se apropie de finalizare acest proces”, a spus Liliana Coceșiu, director al Direcției de Integrare Europeană.

Potrivit acesteia, bicicletele vor putea fi utilizate de cetățeni în baza unui regulament la care încă se lucrează și care urmează să fie aprobat într-o ședință de Consiliu Local. Acest regulament prevede că un anumit interval de timp, bicicleta va putea fi utilizată gratuit, după care va fi percepută și o taxă, dar nu se știe deocamdată ce valoarea va avea aceasta.

”Deocamdată, regulamentul este în serviciile Primăriei și va fi anunțat în momentul în care este pregătit pentru a intra în ședința de consiliu”, a spus Liliana Coceșiu.

Locațiile stațiilor de Bike-sharing:

  1. Parcul Municipal Bistrița (zona stadionului);
  2. Parcul „Eminescu” (zona EMI Center);
  3. Parc „Han” (fântâna arteziană);
  4. str. Cuza Vodă (zona Piața Decebal);
  5. str. Poligonului (zona de acces către Pădurea Schullerwald);
  6. Parcul „Big” (lângă Biserica Sfânta Ana);
  7. Piața Calea Moldovei.
Etichete

6 comentarii

  • Extrem de greu ne mișcăm! Trece vara și poate la iarnă vom pedala pe ele😄. Barcelona are serviciu public de biciclete de peste 20 de ani. Așa de greu era un „google translate” ca să vedem cum au făcut ei regulamentul „vieții”? Poate viitorul primar va avea mai mult sânge în instalație pentru a mișca funcționarii și CL-ul în folosul bicicliștilor…

    28
    33
    • Regulamentul trrebuia facut /aprobat inaintea montarii scheletului.
      Daca unghiul de montaj nu e …ergonomic? Inventeaza angajatul primariei cum ar trebui sa ne aplecam sa preluam bicicleta fara sa ne lovim….de trenulet?
      (Trenul de dellasare al bicicletei, asa se cheama!!!)

      19
      15
    • Bicicletele acelea nu sunt verzi după cum le văd eu au culoarea albastră.

  • L-a Beclean ,,zac ‘’bicicletele lingă Piața Mare ,str . Parcului , din timpul campaniei electorale în soare , în ploaie și nu pot fi folosite . Se degradează sub privirile autorităților , care sunt mândre de așa mare realizare pe bani europeni , care în fond sunt tot banii contribuabililor !

    8
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.