La sfârşitul slujbei din ”duminica iertării” sau a lăsatului de sec pentru Postul Mare, ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a acordat diplome de aleasă cinstire celor care au contribuit la reuşita lucrărilor de înfrumuseţare a lăcaşului de cult, informează Radio Renaşterea.
Din cauza faptului că localitatea Comlod numără doar aproximativ 100 de familii, aceasta a devenit filie a parohiei Orosfaia.
În anul 1915, credincioşii au cumpărat o biserică din lemn, pe care au adus-o în Comlod. Nu se cunosc date care să ateste că biserica a fost sfinţită. Începând cu anul 1970, din cauza alunecărilor de teren, biserica s-a deteriorat foarte mult şi de aceea a fost ridicată o nouă biserică, în mijlocul satului. Piatra de temelie a fost aşezată în 20 octombrie 2002, iar sfinţirea a avut loc în 18 iunie 2006. În ultimii ani a fost finalizată pictura şi s-au făcut o serie de lucrări de reabilitare a interiorului şi exteriorului.
În Biserica Ortodoxă, luni 18 martie începe Postul Mare care precede sărbătoarea Învierii Domnului, celebrată anul acesta pe 5 mai. Postul Sfintelelor Paşti ţine până sâmbătă 4 mai, inclusiv.
Foto: Radio Renaşterea
securistul asta andrei turnatorul e in campanie electorala????????
Radu Moldovan (cu bold) cum de nu si-o aratat fata pe acolo?… O fi fost ocupat cu alte pomene.. ca altfel nu rata el ocazia sa apara in poza cu preapacatosul andrei