Actualitate

Bistrița Civică: Miting de susținere a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului

”Guvernul Dăncilă trebuie să plece! Susținem moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă inițiată de opoziția parlamentară și susținută de societatea civilă. Vă așteptăm, în număr cât mai mare, la mitingul de luni 17 iunie, ora 19, în Piața Petru Rareș, să ne exprimăm susținerea pentru moțiunea de cenzură care va fi dezbătută marți 18 iunie, în Parlamentul țării. Așteptăm alături de noi și pe reprezentanții partidelor care un inițiat moțiunea de cenzură și ai celor care au declarat că vor vota pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Îi așteptăm și pe acei oameni cinstiți și lucizi din partidele coaliției de guvernare, care se gândesc la viitorul țării; veniți alături de noi să scăpăm țara de această gașcă pusă numai pe căpătuială, care duce țara spre faliment. Să fim cât mai mulți care cerem ca Guvernul Dăncilă să rămână doar un episod de tristă amintire în istoria României!”, se arată în evenimentul creat pe Facebook de Asociația Bistrița Civică, organizatorul mitingului:

”Pe lângă cele 5 puncte cuprinse în moțiunea de cenzură mai adăugăm:

– nu putem accepta ca prim-ministru al României o persoană total depășită de misiunea funcției; să declari că nu ai participat la elaborarea bugetului de stat pentru anul 2019 denotă, pe de o parte multă prostie, iar pe de altă parte recunoașterea neîndeplinirii atribuțiilor funcției; cine trebuie să coordoneze elaborarea bugetului de stat dacă nu premierul țării ?; dacă nu poate TREBUIE SĂ PLECE!

– nu putem accepta în fruntea Guvernului o persoană în care nici „colegii” ei de partid nu mai au încredere; președintele tineretului PSD-ist Bistrița-Năsăud a declarat recent că nu o dorește pe doamna Dăncilă președintele partidului, că ea nu reprezintă viitorul PSD; păi dacă nu poate conduce un partid nu are cum să conducă vizionar o țară, dacă nu e viitorul PSD, cu atât mai puțin nu poate fi viitorul României și, în consecință, TREBUIE SĂ PLECE!”.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, semnată de 173 de parlamentari, a fost citită miercuri în plenul Camerelor reunite și urmează să fie dezbătută şi votată marţea viitoare. Moțiunea depusă de PNL se intitulează ”Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot!”. Aici textul moțiunii de cenzură.

17 comentarii

  • Jos cu guvernul incompetentei și paiaței de Dăncilă. Până mai ieri nu ieșea din cuvântul lui dragnea, acuma se dezice de fostul ei mentor.
    Înapoi la sărățele! Afară cu toți mafioții și incompetenții de la conducerea țării!

    • Bălane, nu era cazul să te însemni primul! Toți cei curioși știau că tu ești motorul și autorul.

  • Organizația asta este la fel de civică ca Ciuvică. Să te numești civică și să organizezi un meeting politic asta doar prin mintea înfocaților activiști liberali Bălan și Chereji putea să treacă. Pedeliștii reșapați vor trebui să accepte până la urmă că viitorul este al unor forțe politice noi fără legătură cu foștii securiști împrăștiați convenabil prin toate partidele care au participat la actul guvernării în ultimii 30 de ani.

  • Ar trebui sa demonstram pentru alegeri anticipate.In orice tara civilizata se organizau alegeri parlamentare anticipate(avand in vedere rezultatele recente de la vot).Un nou guvern(mai competent) ar fi sabotat de parlamentarii rosii.Ciuma rosie nu va lasa ciolanul din gura!!

  • Bai CIUVICA ,acuma scrie Balan. Invit cu aceasta ocazie toti tinerii de la TSD (tineretul pesedist) care doresc o reforma profunda in partidul lor sa fie prezenti la miting. Fac apel la tanarul BOGDAN GRUIA care a fost primul si a dat semnalul ca prostia , aroganta si incompetenta nu mai au ce cauta in Guvern si in general in PSD dar si pe la altii. Toti care sunteti satui de V. Dancila, Carmen Dan,Melescanu, Olguta, Vasilescu, Badalau, deputatul Mitraliera, baroni ca Oprisan etc sa va vad daca aveti si curajul raspunderii si afisarii in loc vizibil si sa cerem in cor plecarea lor de la guvernare. Imi este imposibil sa cred ca PSD nu are oameni seriosi, nepatati si cu mintea la purtator.

    • Vezi mosule de ce nu vine lumea la miting? Tocmai pentru ca e organizat de BBC (balan,bojor,chereji) Cum naiba sa te afisezi cu asa personaje,chiar daca e justificat.
      PAREREA MEA!

    • La sri le au taiat din buget pentru ca au raportat ca fura ciuma rosie.Deci sunt vai de capul lor!!

  • Nea ION; cred ca esti mai mosulica decat mine. In ce priveste organizarea si prezenta fi linistit ca nimeni nu este invitat sa vina pt. mine. Vreau sa iti amintesc ca in februarie 2017 cand lumea s-a strans tot la chemarea Bistritei Civice si organizate tot de Chereji, Balan etc au venit in prima zi 34 de cetateni pt. ca in ziua a treia sa fie in piata 5.000 si in ziua a patra 7. 000. Intreaba JANDARMERIA daca nu crezi. Asa ca stai tu acasa cuminte si ai grija de gaini .

    • 5000??? 7000???? Unde in Bistrita????? Termina că am râs de ma doare burta! Sincer nu am crezut ca stii sa spui așa glume bune! Imi pareai destul de insipid.

    • @AlMaTon Berg caută arhiva Timponline din februarie 2017 și vezi că au fost câteva zile la rând mii de bistrițeni împotriva tâlharilor a căror slugă ai rămas. Până și omul de bază a lui Radu Moldovan s-a dezis de gașcă, tu slugă ordinară verși venin în continuare. Sfârșitul vostru e foarte aproape!

  • Mică observație, nu contează câți se prezintă la un miting acum, contează că la ultimul vot populația a tranșat disputa, în favoarea argumentelor celor care s-au prezentat în Piață.
    De altfel cei de la PSD sunt așteptați să se manifeste împotriva celor ce consideră ei că ar fi ciuma neagră în mod public. Toate instituțiile alea pe care le urăsc, SRI, DNA.
    Doar nu ei au majoritatea și puterea, legimitatea politică actuală până la următoarele alegeri.
    Dar ei se ascund chefuind încă odată, pe la Giulia ,sub deviza *am pierdut o bătălie, dar nu războiul*.
    Tot PSD-ul ar trebui să asume gestionarea efectelor inundațiilor, situația financiară a țării, plata -neplata obligațiilor către cetățeni(taxa auto) . Etc. Evident și succesele, că acolo sunt prezenți ca potârnichile peste tot unde o panglică se taie.

  • 5000? 7000? Ăștia toți puși la un loc nu fac în suprafață cutanată nici cât fundul lui Radu. Unul care linge vârtos îl știe la centimetru: Mu, mu, mu!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui cc Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS