Social

Bistriţa-Năsăud are mai mulţi şomeri şi pensionari decât salariaţi

Numărul şomerilor şi pensionarilor din Bistriţa-Năsăud îl depăşeşte pe cel al persoanelor care muncesc, arată ultimele date ale Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud. Potrivit acestora, salariaţii au câştigat tot mai puţin.

Ultimele informaţii date publicităţii de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud arată că, la sfârşitul lunii mai a.c., efectivul salariaţilor din judeţ era de 61341 persoane, cu 200 mai mulţi faţă de luna anterioară şi cu 779 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior.

Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3%. Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna mai 2015 de 1766 lei, cu 4,1 % mai mare decât în aceeaşi lună a anului 2014 şi cu 1,8% mai mic faţă de nivelul lunii anterioare.

Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1279 lei, cu 2,1% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 3,4% mai mare faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 29,3% şi respectiv 29,2% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii mai a.c. era de 4508 persoane, în scădere cu 34 persoane faţă de luna anterioară şi cu 979 persoane mai mic faţă de acelaşi moment al anului 2014. Din numărul total al şomerilor 46,9% erau femei. Rata şomajului a fost de 3,3%, la acelaşi nivel cu luna anterioară şi cu 1,6 puncte procentuale sub rata şomajului la nivel naţional.

În trimestrul întâi al anului, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţ a fost de 56975 persoane, în creştere cu 570 comparativ aceeaşi perioadă din 2014. Faţă de trimestrul anterior numărul pensionarilor a crescut cu 154 persoane. Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 743 lei, situându-se cu 4,5% peste nivelul primului trimestru al anului precedent şi mai mare cu 4,8% faţă de trimestrul anterior.

Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional pensia medie lunară la nivelul judeţului a fost în trimestrul I 2015 cu 16,1% mai mică.

1 comentariu

  • Pensionarii de la armata…. Doar acolo ies la 42 de ani!!!
    Somerii, mearga sa se angajeze la Leoni. Sunt oameni care vin din cluj si ucraina sa lucreze in bn, iar astia de aici cer somaj si ei taie lemene la negru sau pleaca in spania, sau stau si doar se plang!!,

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.