Actualitate

Bistrița, orașul cu cele mai multe blocuri reabilitate termic. Niculae: Cetățenii sunt foarte mulțumiți

Proprietarii apartamentelor care locuiesc în blocuri reabilitate termic sunt foarte mulțumiți, susține viceprimarul Cristian Niculae potrivit căruia cel mai mult trage la cântar în cazul acestora factura mai mică pe care oamenii o plătesc la încălzire, chiar și cu 30%. În ce privește culorile în care au fost zugrăvite acestea, ele au fost decise de specialiști, a menționat viceprimarul, deși acum 4 ani însuși primarul Ovidiu Crețu recunoștea public faptul că el a decis cromatica pe strada Crinilor.

”Este important acest proiect din trei puncte de vedere și vreau să explic de ce am cheltuit atât de mulți bani din buget. Trebuie menționat că, la anveloparea blocurilor, 60% din bani îi pune UE pentru a reduce emisiile de carbon cu încălzirea acestor apartamente. Din motive ecologice, de protejare a planetei, a mediului oferă această oportunitate de a finanța 60% din valoarea lucrărilor. Primăria Bistrița din bugetul propriu cofinanțează cu 36,5%. Doar 3,5% sunt banii suportați de cei care locuiesc, adică de proprietarii acestor locuințe. Interesul UE este reducerea emisiilor de carbon și protejarea mediuluii, interesul nostru este să avem un oraș mai frumos, cu fațadele blocurilor reabilitate, iar interesul cetățenilor este să plătească mai puțin la factura de gaz. Am discutat cu cetățenii, sunt foarte mulțumiți pentru că plătesc cu cel puțin 30% mai puțin la factura de gaz”, a spus Cristian Niculae într-o emisiune televizată.

Potrivit acestuia, pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 vor fi reabilitate termic 74 de blocuri, iar numărul total de blocuri anvelopate va ajunge la 132: ”Restul s-au făcut înainte, pe POR 2007-2013. Am demarat 50 de șantiere anul trecut, 43 de blocuri sunt recepționate, mai sunt 7 blocuri în lucru din cele începute anul trecut. În acest moment se face achiziția publică – se desemnează practic constructorul – pentru încă 24 de blocuri la care lucrul va începe în această vară și probabil se va finaliza în primăvara următoare. Deci acum mai avem 7 blocuri în lucru, dar în 2-3 luni vor fi gata lucrările și acolo. Bistrița este campioană la anvelopat de blocuri. M-am informat și niciunde în România nu sunt anvelopate așa de multe. Dacă raportăm numărul de blocuri anvelopate la populația Bistriței – care nu este un oraș de talie medie sau mare, ci unul mic de 80.000-90.000 de locuitori – cred că nu este oraș în România unde să fie 140 de blocuri anvelopate. Nu am verificaat informația, am spus că eu cred că este așa”.

Întrebat cine a decis culoarea în care să fie zugrăvite blocurile reabilitate termic, Cristian Niculae a răspuns: ”Proiectantul a ales culoarea, din ce am înțeles eu. Am auzit că ar fi ales culorile domnul primar Crețu, eu l-am întrebat și mi-a spus că proiectanții sunt cei care aleg culorile. Arhitecții știu mai bine meseria decât cetățenii, chiar dacă nouă ni se pare altceva. Un arhitect care a făcut școală, care a s-a pregătit trebuie să aibă ultimul cuvânt. Consultăm oamenii, discutăm cu ei, dar ultimul cuvânt trebuie să fie al specialistului. Mie mi-ar plăcea să mergem pe cromatică de cartier și de zonă, nu toată cromatica să fie la fel în oraș, dar repet: specialiștii trebuie consultați”, a spus Cristian Niculae.

În martie 2015 însă, primarul Ovidiu Crețu declara că el a ales culoarea violet pentru unul dintre blocurilere de pe strada Crinilor reabilitate termic. El a răspuns astfel unei interpelări făcute de consilierul local PNL Ioan Peteleu.

Consilierul local PNL Ioan Peteleu l-a întrebat pe primarul Ovidiu Creţu, la începutul şedinţei CL, cine a semnat autorizaţia privind culoarea mov a blocului de pe str. Crinilor:”Consider că este o întâmplare nefericită. Vă place culoarea acestui bloc? E ieşit din peisajul urbanistic”.

Răspunsul primarului Creţu a fost: ”Dacă nu vă place culoarea violet sau mov, să ştiţi că este o problemă de gust. Eu am semnat acea autorizaţie. Culoarea respectivă am ales-o tot eu, ulterior”.

29 comentarii

  • Bistrita s-a schimbat mult in bine in ultimii 3-4 ani, se vad strazile asfaltate, s-a schimbat fata orasului de cand avem atatea blocuri refacute.

    • Bistrita are o alta infatisare! Avem un oras frumos, cu de toate!
      De 3 ani orasul arata din ce in ce mai bine, mai frumos, mai ingrijit!

  • Se schimba fata orasului cu reabilitarea aceasta! Blocurile arata frumos, parca e alt aer la Bistrita!
    Sa nu va opriti din reabilitare pana nu faceti toate blocurile vechi din oras!

    • Bistrita e un oraș foarte frumos și e păcat sa nu ne îngrijim de el. Când te urci in turnul Bisericii Evanghelice îți este mai mare dragul când vezi aceste blocuri frumos reabilitate, parcul, clădirile reabilitate și faptul ca trecând peste toate răutățile este un oraș curat!

    • Votați ce vreți ! Oamenii care muncesc nu vă plac. Orice se face încercați să arătați partea negativă a lucrului respectiv .
      Ai spus un adevăr si ți-ai dat arama pe față: pentru tine nu contează nimic, nici măcar realitatea!
      Important este ca rivalii politici să piardă. Chiar daca așa pierde și orașul !
      Jalnici oameni, meritați să vă conducă demagogii care stiu doar să dea din gură…

    • Nu mai votati oamenii care fac lucruri!..)))

      Ce importanță are ca in Bistrita s-au anvelopat termic 140 de blocuri, ca acum se modernizeaza 6 scoli si doua gradinite, ca doar anul acesta se asfalteaza 47 de strazi, ca se reabiliteaza Biserica Evanghelica, ca doar in ultimii trei ani s-au modernizat 20 de strazi de pamant ,ca se fac in urmatorii doi ani 50 de km de piste de ciclisti, ca incepe lucrul la: Linia Verde, Centrul Intermodal, Colegiul National Liviu Rebreanu, Aquapark, Reconfigurare axei de transport pubilc pe strazile Garii, Decebal, Andrei Muresanu si Nasaudului; Sala polivalenta nouă de 2700 locuri, stadion nou de 10 000 de locuri.
      Ce importanta mai are faptul ca nu este judet in Romania, care sa aiba 80% din drumuri asfaltate si modernizate precum in Bistrita- Nasaud, ca nu mai este uliță neasfaltata in comunele judetului, ca avem un spital cum nu este in Romania …
      Apropo, ati fost vreodata curioși sa vedeți cum arata infrastructura drumurilor din judetele vecine? Incercati si vedeti ca nu e departe.

      Votati Usr, ca doar l-am mai avut odata pe Ciolos acum 3-4 ani si nu va trebuit mai mult de un an sa va saturați de el.

      Votati Cristina Iurișniți- ea este bună de conducator si administrator.

  • Laudareala merge dar in dulcele stil romanesc, se impotmoleste la jumatate. Daca tot v-ati gandit sa va pregatiti pentru alegeri, era greu sa debitati si un paletar de culori sa nu arate blocurile astea (orasul) ca un pom de craciun rasturnat? Era greu de pus 3-4 culori obligatorii pe o foaie de hartie, nu va costa absolut nimic. Dar, las’ ca merge si asa. Blocurile sunt reabilitate, romanii fericiti. De ce sa faceti o treaba cap coada cum trebuie.

  • Eu ma bucur ca si blocul in care locuiesc de peste 30 de ani a fost reabilitat. Pentru noi , cei cu venituri mai mici este un mare ajutor. N ad fi reusit niciodata sa adun banii si sa particip alaturi de vecini la o asemenea treaba serioasa. Acum blocul arata mult mai bine si iarna e mai cald. Eu, si nu numai eu, toti vecinii suntem multumiti.

  • Pe al nostru l-am reabilitat singuri si l-am vopsit in culorile intiale si nu am facut atata tantam. Mai bine zis pe cei ce au facut reabilitarea din fonduri proprii nu ii lauda ziarele.
    Nu e zi in care sa nu apara vicele Niculae intr-un articol, chiar daca reabilitarea este ”meritul ” lui Cretu e pomenit tot Niculae.
    Vicele e scos in fata sa fie votat , e ca la targ ,trebuie sa plimbi si sa lauzi marfa sa o faci cat mai atragatoare pentru posibili cumparatori ( pardon alegatori)
    Trebuie inteles odata pentru totdeauna, pentru asta sunt plaititi , pentru asta merg la seviciu in primarie.
    Nu este meritul nici alui Creu ,nici a lui Niculae ci este DATORIA lor sa faca aceste lucrari pentru urbea ce o pastoresc.
    Sunt acolo cativa functionari care-si fac bine treaba , ca de nu ar fi cum ar mai iesi vicele la pozat?

    • Si in alte orase din tara sunt primari si viceprimari platiti din bani publici sa facă, dar cu toate astea sunt mult in urma Bistritei.
      Trebuie sa recunoastem asta!

  • Nu ma interesează ce zice unul și altul, important este faptul că anul acesta s-a „îmbrăcat” și blocul in care locuiesc, iar acum valoarea apartamentelor a crescut cu cel puțin 10 %. E foarte frumos, nu mai este atât de cald, iarna facem economie. Mult spor pe mai departe dle vice.
    Noi o sa va votam.

  • Indiferent de ce comentarii ati scrie, voi astia comentacii de profesie, un lucru e cert. In Bistrita se vede ca se face treaba. Orasul arata diferit, arata din ce in ce mai bine cu fiecare zi ce trece. Felicitari administratiei! Suflul tanar din primarie se simte!

  • În orașul Caracal,
    Cade Mircea de pe cal.
    Cade și face foflenchiu
    Cântând iar, ca Nae Cațavencu:
    Nu-i lumină la fereastra nimănui
    Numai cranii gălbejite de dudui…

  • Sunt de acord si e foarte bine ca s-au reabilitat blocurile dar acuma întreb șâeu o fi ecologică vopseaua sau e galus de 2lei, D-nul Bălan e ok din punct de vedere ecologic?

  • Bistrita este un oras fain,dar nu datorită politrucilor care s-au îmbogățit pe spatele bistritenilor.Aceste proiecte au pornit cu multi ani in urmă,când vicele era padurar la Cosbuc.Banii alocati acestor lucrări provin din taxele si impozitele tuturor românilor,chiar si a celor plecati in străinătate.Aceste comentarii pupincuriste au un efect de bumerang.Faceti ce trebuie ca salarii si muuuulte avantaje aveti si lasati să aprecize oamenii, nu-i luati de fraieri.
    PĂREREA MEA!

  • Bla.., bla, bla! Du-te si vb cu oamenii ce au blocul proaspat izolat si vezi ce parere au?
    Sunt foarte multumiti, iti spun eu ca sunt vecinii mei de pe scară.
    In acesta iarna eu am platit cu 120 de lei mai putin in fiecare luna ptr a incalzi un apartament de trei camere.
    Vara trecuta muream de cald in bloc, acum in zilele toride nu-mi mai vine sa ies din casa de de bine si de racoare ce e.
    Asta inseamna izolare termica, in rest totul e poveste.

  • Despre bistrițeni și mancurți

    Mancurții erau și ei izolați termic. Mai întâi li se rădeau capetele care erau apoi acoperite cu o beșică din piele de cămilă deoarece poliesterul s-a descoperit mult mai târziu. Cu beșicile pe cap arătau ca voi la Băile Figa sau pe Pârtia Cocoș. În plus li se legau mâinile și gâtul li se punea într-un jug din lemn de jugastru. Erau depuși câteva zile la soare și tot atâtea nopți la frig. Suferințele prin care treceau – chiar dacă izolați termic, erau cumplite. Astfel mancurții deveneau scalvii perfecți. Bistrița, drepți! Culcat! Înainte, marș!

  • Mancurții erau și ei izolați termic. Mai întâi li se rădeau capetele care erau apoi acoperite cu o beșică din piele de cămilă deoarece poliesterul s-a descoperit mult mai târziu. Cu beșicile pe cap arătau ca voi la Băile Figa sau pe Pârtia Cocoș. În plus li se legau mâinile și gâtul li se punea într-un jug din lemn de jugastru. Erau depuși câteva zile la soare și tot atâtea nopți la frig. Suferințele prin care treceau – chiar dacă izolați termic, erau cumplite. Astfel mancurții deveneau scalvii perfecți. Bistrița, drepți! Culcat! Înainte, marș!

    • Atentie, este vorba de fabricile care produc cabluri (sarma), nu cablaje.
      La Bistrita se produc cablaje, nu cabluri. Dar la cum ii scris articolul nici nu ma mir ca se face confuzie.

  • Fară îndoială, este de recunoscut PUBLIC că reabilitatea termică a blocurilor de locuinţe este o acţiune pozitivă, cu urmări benefice pentru cetăţean dar şi pentru mediul înconjurător. Bineînţeles că există sau se manifestă şi mici probleme care nu se pot evita. De ce? Pentru că la această activitate participă şi OAMENI de tot felul, profesionişti, competenţi dar şi necalificaţi sau neglijenţi.
    Reabilitarea termică a bl. nr. 3 din str. Eminescu a depăşit termenele propuse de panourile firmelor de construcţii câştigătoare. Acţiunea propriu-zisă a fost făcută haotic, de mai multe echipe de muncitori angajate din alte judeţe. Nici o lucrare de etapa nu s-a făcut logic: s-a început azi, s-a întrerupt câteva săptămâni, s-a reluat lucrarea, iar s-a întrerupt… Şi tot aşa! Împrejurul blocului a fost o zonă-dezastru cu mizerii de nedescris, cu porţiuni de circulaţie rutieră blocate… Nu am văzut un şef de şantier competent şi cooperant cu subordonaţii!, ci doar mici şefi sau patroni de la firme/subfirme care stăteau, precum stăpânii de sclavi de pe plantaţiile de bumbac, cu ochii pe muncitorii obosiţi, nemâncaţi şi însetaţi. Chiar în zile de repaus legal! Dar, în final… totul s-a terminat cu bine.
    La reabilitarea blocului în care locuiesc semnalez Primăria că şi EU am fost ÎNŞELAT! AM LUAT ŢEAPĂ… de 80 de lei! CUM? Am încheiat un Contract cu ROMCO SISTEM – Bucureşti (director general Radu Dragoş Cristian) prin care firma de tâmplărie P.V.C., pentru 80 de lei achitaţi anticipat, ar fi trebuit să îmi execute “Plasa împotriva insectelor” la una din ferestrele balconului nou. Acest lucru NU s-a întâmplat nici azi, 9 aug. 2019, deşi am sesizat şefii care erau în preajmă. Ultima mea speranţă s-a spulberat şi ea acum câteva săptămâni; meşterul cu nr. de ţel. 0722/303745 a venit în apartament, a măsurat din nou locul de amplasare a plasei şi a promis că a doua zi o va aduce, lucru care NU s-a întâmplat. Tipul a dispărut în neant… şi în tăcere, nerăspunzând la telefon. Ţânţarii mă atacă şi îmi sug sângele…
    Având în vedere această situaţie (Am contractul semnat su parafat!!), dle CRISTIAN NICULAE vă rog PUBLIC, din nou, să mă ajutaţi în rezolvarea problemei semnalate şi să NU semnaţi RECEPŢIA la acest bloc decât atunci când plasa de insecte va ajunge la geamul meu! Este vorba de înşelăciune şi furt, fapte care NU trebuie trecute cu vederea! Vă mulţumesc anticipat!
    Sănatate tuturor! La bună vedere!

  • lucruri de mantuiala, deviz de lucrarri inexistent sau ascuns, DAR DE PLATA TE OBLIGA LA IMPOZITE SI TAXE nici in ziua de azi nu stiu de ce si de unde au scos cat am de platit, plus mi-au lasat geam spart si au promis ca il inlocuies, nu i-am mai vazut de atunci si sunt ani buni
    nimeni nu zice ca izolarea ar fi rea pt un bloc dar facuta ca lumea nu fusarita cu 10 echipe schimbate de muncitori

  • Bravo ca se face ceva in Bistrita, dar nu voi vota niciodata nici o persoana din acest partid mizer, care a tinut justitia in corzi, care a dar legi pentru liderul lor, care a scos sute de mii de oameni in strada si nu a tinut cont de strigatele lor… care a eliberat violatori si criminali in baza recursului compensatoriuu… Nu voi vota niciodata un om politic din PSD intrucat prin tacerea lor in perioada Dragnea au fost complici la batjocorirea Romaniei. Asa ca dle Niculae daca vreti voturi schimbati-va partidul.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Mihaela Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS