De la începutul lunii februarie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații, bănuite de comiterea faptelor fiind mai multe persoane de pe raza județului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În fapt, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-COV-2 și ca urmare a întreruperii activității, pe perioada stării de urgență și pe perioada stării de alertă pe teritoriul României, prin OUG 30/2020 și ulterior prin OUG 70/2020 au fost stabilite unele măsuri în domeniul protecției sociale, respectiv acordarea unei idemnizații de sprijin de 75% din câștigul salarial mediu brut, pentru persoanele care au obținut venituri anterior, exclusiv din drepturi de autor și drepturi conexe.
Astfel, o femeie de 37 de ani din Năsăud și 6 bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 39 din Bistrița ar fi solicitat acordarea indemnizației de sprijin, ca urmare a întreruperii activității, determinată de starea de urgență și alertă instituite pe teritoriul României.
Cele 7 persoane ar fi declarat în mod fals că au obținut, anterior stării de urgență și alertă, venituri exclusiv din drepturi de autor și drepturi conexe, declarații care ar conține date necorespunzătoare cu adevărul, existând indicii cu privire la faptul că ar fi obținut și alte categorii de venituri.
Aceste persoane ar fi beneficiat până în prezent de indemnizații de sprijin, cu o valoare cuprinsă între 2.000 și 4.000 de lei lunar.
Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații, în cadrul a 7 dosare penale.
Ar trebui cercetați și cei din prefectură în frunte cu prefectul pentru sporul de covid!
Angajații din prefectura care au primit spor de covid sunt cercetați?!
si cei care iau pensii speciale… si ei sunt infractori de drept comun…in sesnul ca chiar cred ca legea e de partea lor!
daca un NEBUN da o Lege tu chiar trebuie sa crezi ca e normala si sa accepti banii?
asta e definiat infractorului de drept comun….unul care cred ca i se cuvine ceva …..la care altii nu au acces!