Bogăţii ascunse în munţii noştri. Azi caolinul de la Parva

Zăcământul de caolin se află la extremitatea nord-vestică a comunei Parva, la circa 500 de metri vest de Valea Rebrei care colectează pâraiele Arşiţa şi Valea Vinului. Ani la rând s-au făcut cercetări şi asupra zăcămintelor de minereuri metalifere şi nemetalifere din Guşeţu, aflat aproape de Obârşia Rebrei. Tot aici a funcţionat, cu anumite întreruperi, şi exploatarea de marmură.

Profesorul Mircea Daroşi menţionează în cartea sa “Parva, nume de legendă” că R. Fabimi a făcut cercetări în regiune în jurul anului 1886 şi, pe baza unor analize efectuate, a comparat caolinul din Parva cu cele mai cunoscute din lume spunând că, prin adaos de argilă plastică, s-ar putea obţine un porţelan asemănător cu cel din Japonia şi Cehia.

Caolinul de Parva a făcut obiectul unor lucrări de exploatare încă din secolul al XIX-lea de către firme private, Societatea “Nitrogen” din Târnăveni şi Filiala “Mica” din Bârlad pentru fabrica de ceramică de la Târnăveni, iar mai târziu de unele întreprinderi locale. Caolinul era folosit la fabricarea oalelor şi săpunului de către două fabrici clujene, în anul 1905 fiind extrasă cantitatea de 20 de tone.

În anul 1958, trei mineri au fost prinşi însă într-o galerie care s-a prăbuşit înainte ca ei să apuce să iasă din schimb. Toţi trei au murit asfixiaţi fiindcă sătenii nu au ştiut ce să facă să-i scoată. Imediat după aceea, mina a fost închisă fiindcă nu existau, oricum, nici cele mai elementare condiţii de protecţie a muncii şi exploatarea se făcea rudimentar. Zăcământul de caolin era scos cu târnăcopul şi încărcat în vagoane trase de cai până afară, de unde se transporta cu căruţa până la Năsăud.

În 1976, zăcământul a fost exploatat de Combinatul minier Cluj care a angajat mai mulţi localnici, potrivit profesorului Daroşi, iar pe mineri i-a trimis la cursuri de calificare. Tot atunci, mina a fost modernizată, s-a lucrat cu tehnologii noi pentru vremea aceea.

Roca de caolin era transportată cu maşini de mare tonaj la staţia de preparare de la Rebrişoara. De aici, lua drumul Clujului, fiind folosită de fabricile Sanex şi Iris, dar şi de fabrici din Comarnic, Alba Iulia şi Curtea de Argeş sau Dorohoi. Era considerat un minereu de foarte bună calitate folosit cu succes inclusiv în industria hârtiei.

După 1989, mina de caolin a  fost abandonată din cauza lipsei beneficiarilor. Aceeaşi soartă a avut şi staţia de preparare de la Rebrişoara.

“Incinta minieră de la Parva şi staţia de la Rebrişoara au rămas în paragină de parcă nimeni nu ar mai fi fost vreodată acolo. Ce s-a ales cu enormele investiţii de altădată? Părvenii au pierdut şi această sursă de câştig”, notează profesorul Mircea Daroşi.

DE REŢINUT Caolinul este o rocă ce este compusă în mare parte din mineralul caolinit, având granuaţie fină, lipsită de oxizi de fier, de culoare albă din care se produce porţelanul şi hârtia, în farmacie fiind numit „bolus alba” materie primă pentru pudră. Preţul caolinului este relativ constant fiind 70 de lire sterline/tonă între anii 2003 – 2005, cosumul de caolin fiind în anul 2003 de 45 milioane de tone. Cuvântul caolin provine din chineză fiind denumit după locul Gaoling (chin. gāo lĭng = movilă albă) care este numele unei localităţi din China unde s-a găsit caolin. Denumirea de caolin a fost adusă în secolul XVIII de către doi călugări iezuiţi francezi în Europa unde a înlocuit denumirea de argilă albă sau pământ de Passau.

Caolinul este folosit în primul rând la fabricarea porţelanului alb unde se poate aminti renumitul porţelan Meisner, alte utilizări sunt: în cosmetică materie primă pentru pudră, în fabricarea faianţei, gresiei de pardoseală, sau instalaţiilor sanitare din camera de baie, are un rol important la îmbunătăţirea elasticităţii, la fabricarea fibrelor sintetice de polietilen (HDPE), ca pigment alb în industria vopselelor, în industria hârtiei, cu rol de albire, în industria anvelopelor de cauciuc, în laboratoare ca material ce grăbeşte coagularea sângelui.

Cristiana Sabău