Actualitate

Bogdan Ivan, la Forumul Mondial al Tinerilor Parlamentari

Deputatul Bogdan Ivan a reprezentat România și PSD la Forumul Mondial al Tinerilor Parlamentari, organizat în Egipt de Uniunea Inter-Parlamentară Mondială.

”Am pledat în numele României și al tinerilor din țara noastră pentru drepturi ale tinerilor, acces la educație, infrastructură IT și bugete crescute pentru cercetare&dezvoltare. În calitate de Vicepreședinte a Comisiei Parlamentare pentru Tehnologia Informației și comunicații am pledat pentru alocări suplimentare din partea Comisiei Europene pentru cercetarea unor noi tehnologii și pentru tranziția verde digitală!

Mă bucur că în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu Președintele UIP, Dl. Duarte Pacheco, s-a luat în calcul recomandarea de a se susține la nivel mondial o alocare de cel puțin 3% din PIB pentru cercetare și dezvoltare.

Din delegația României au făcut parte colegii mei deputați Cristina Dumitrache (PSD) și Alexandru Popa (PNL).

România poate fructifica oportunitățile date de schimbările mondiale prin implicarea tinerilor capabili în deciziile politice majore! Am mare încredere în generația noastră și în ideile care pot aduce prosperitatea pentru cât mai mulți dintre români!”, spune Bogdan Ivan.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.