Social

Campanie de susținere a directoarei de la Prund, Constanța Neuc, pe care ISJ vrea să o schimbe

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, a luat atitudine la vestea că actulul director al Liceului ”Radu Petrescu” din comună, profesoara Constanța Neuc, ar urma să fie înlocuită din funcție începând de luni, el cerând susținere din partea localnicilor.

”Funcțional, instituțiile de învățământ din România sunt conectate ombilical, se află în relație simbiotică cu administrațiile locale, dat fiind faptul că acestea din urmă asigura finanțarea pentru bună funcționare a școlilor din raza de competență. Mi se pare rușinos faptul că, aflăm la modul neoficial, din presă („pe surse”), faptul că liderul unei importante instituții din comună a fost înlocuit! Mi se pare rușinos faptul că, cu toate că și-a dovedit capacitățile manageriale cu vârf și îndesat (a se vedea rezultatele obținute pe segmentul învățământ cât și pentru dezvoltarea capacităților fizice de organizare și funcționare), directorul Liceului din Prundu Bârgăului a fost schimbat din funcție, pe considerente politice și nu manageriale, funcționale, fără a se ține cont de faptul că, la ora actuală, sunt în derulare proiecte deosebit de importante pentru creșterea condițiilor actului didactic, a confortului elevilor precum și a siguranței acestora. Pentru că am văzut și probat cu toții competențele domnișoarei director Neuc Constanța, vă invit în acest moment, să ne arătăm susținerea față de dânsa! Vă mulțumesc!”, a scris Doru Crișan pe Facebook.

Peste 60 de comentarii au fost adăugate la postarea sa, cele mai multe în favoarea actualei directoare.

Conform surselor menționate de primar, în locul Constanței Neuc ar urma să fie numit Iulius Liviu Ușeriu.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=207502061094359&id=118660836645149

Deputatul Bogdan Ivan a reacționat și el: ”Copiii și dascălii nu știu când încep școala (online sau în bănci), dar Mihai Mureșan (PNL), șeful Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud, nu are altă prioritate decât împărțitul funcțiilor de directori de școală colegilor din PNL și USR Plus. Fără selecție de CV-uri, fără cerințe și indicatori de performanță, fără a da altor candidați oportunitatea de a-și manifesta intenția de a fi directori, fără consultarea cadrelor didactice sau a comunității locale. Direct din “pixul” inspectorului general Mihai Mureșan. De astăzi până în 31 august. Un profesor de religie, director al Liceului Sanitar și multe alte aberații. Sau la Prundu Bârgăului, Liceul ”Radu Petrescu” directorul actual, d-na Constanța Neuc, care a dus un liceu din mediul rural la promovabilitate de 93% și 10 note de 10 la bacalaureat, nu a avut nicio șansă în fața unui susținător USR Plus”.

ACTUALIZARE

Vicepremierul Dan Barna a afirmat că a primit sute de mesaje despre schimbarea unor directori de şcoli în țară, creându-se nemulţumiri în rândul profesorilor, dar şi al elevilor şi părinţilor. Barna a spus că aproximativ 1.000 de directori au fost schimbaţi invocându-se motive şi pretexte diverse, dar aceste ”înlocuiri intempestive au creat un sentiment justificat de nedreptate, abuz şi politizare”. El a menționat că înlocuirile nu sunt iniţiativa Guvernului, fiind, cel mai probabil, acţiunea inspectoratelor şcolare, ceea ce arată că lucrurile nu mai pot continua aşa în educaţie. ”Unul dintre obiectivele acestui guvern este reformarea feudalismului clientelar al inspectoratelor şcolare”, afirmă Barna, anunţând examene ”pe bune” în acest an pentru inspectorii şcolari:

”Abuzul de tribalism politic este o apucătură reflexă care trebuie înlocuită cu măsuri sistemice reale, nu doar cu demiterile eventuale ale unor inspectori generali despre care vom constata probabil în zilele următoare că au făcut exces de zel sau de obedienţă. Unul dintre obiectivele acestui guvern, asumat în programul comun de guvernare, este reformarea feudalismului clientelar al inspectoratelor şcolare. De prea mulţi ani ridicăm din umeri nepăsători la această realitate jenantă pe care o retrăim azi. Am discutat cu premierul şi ministrul Educaţiei. Primul pas anul acesta va fi să organizăm examene naţionale, pe bune, atât pentru inspectori, cât şi pentru directorii de şcoli. Cei care se bucură azi de o necuvenită numire conjuncturală se vor bucura pentru scurtă durată. Ceilalţi vor avea ocazia să confirme”.

33 comentarii

  • Felicitării pentru tot ce a făcut domnișoara pentru școală dar vine o vreme când trebuie să lași locul și altuia să arate ce poate. Profesorul Iulius Ușeriu este un om ajuns deja la maturitatea sa profesională, competent și cu viziune managerială, cu siguranță va fi un foarte bun director

  • Funcția de director nu e pe viață . Trebuie schimbare din când în când astfel se produce alienarea fata de celelalte cadre didactice. Unii directori au ajuns satrapi și cred că funcția li se cuvine pe viață, în realitate lăcomia, comoditatea și frica de catedra îi face să țină cu dinți de un scaun.
    Valoarea unui cadru didactic se demonstrează la catedra !

    • # 22 ani ?
      Asta trebuia să se retragă decent, 22 de ani directoare ?
      Vă dați seama, dacă nu mai e directoare :
      -cine o să îi mai șteargă geamurile acasă ?
      -cine o să îi mai facă platouri cu prăjituri de casă , sarmale etc
      -cine o sa o mai ajute la treburile gospodărești ?
      -cine o să o mai aștepte cu cadouri și brațuri de flori scumpe ?
      Nici măcar Doru
      Pentru cei care o susțin sau cunosc situația , în acești 22 de ani de directorat :
      – de câte ori a fost numită director?
      – de câte ori a participat la concurs …….singură ?
      – de câte ori a fost „concurs” servit ?
      Dar să nu vă așteptați la schimbări, pupători în fund rămân aceiași , doar fundurile se schimbă.
      # 22 ani

  • Stie cineva cat costa sa transferi un elev la liceul din Prundu Bargaului…….întrebam si noi asa ca mno poate se mai schimba si „tarifele”

  • Deci Mihai Viteazul a fost omorât mișelește! Este tipic romanesc! Acel profesor a fost susținut întreaga carieră de către doamna director! Ea l-a format! Ea l-a adus acolo, l-a crescut! Dacă ar avea onoarea acel Iulius ușer ar lăsa-o să-si ducă mandatul la capăt! Acel Iulius ușer ar da dovadă de român! Dacă nu Usr plus v-a mai merge câteva luni la guvernare apoi cum a venit așa pleacă!

    • Păi chiar și-a dus mandatul la capăt. Mandatul de 4 ani i s-a terminat pe 9 ianuarie. Să numărăm și anii în care a fost directoare „fără mandat”?

    • Ce are Mihai Viteazu cu fata lu tata ?
      Vrei să-ți spun cum a ajuns director domnișoara ?
      Meritul e al lui tata și Dl. Hogiu, Dumnezeu să îi ierte și odihnească în pace.

  • In primul rand politicieni nostri ar trebui sa sustina redeschiderea scolilor ! Nu sa faca elevi scoala ONLINE! Suntem singura tara din Europa cu scolile inchise!!!! Ar trebui sa faca proiecte útile pentru societate nu sa distruga si ceea ce avem deja!

  • Din moment ce nu avem încă o lege care să limiteze numirile politice (Prim ministru, miniștri și secretari de stat ar fi suficient!), mi se pare corect ca fiecare administrație să-și desemneze colaboratorii, care să aplice politica Guvernului. Nu cunosc situația pe fond, ce calități și ce defecte au directorii de școli, deci nu mă pronunț asupra necesității menținerii sau schimbării lor. Am doar 2 întrebări: 1. – Cum se face ca atunci când PSD și-a pus oamenii lui, nimeni nu a protestat, iar acum toți sunt revoltați ?! Răspunsul meu ar fi că s-au format echipe locale (găști) care se susțin reciproc și colaborează perfect, în interesul lor, nu al învățământului. 2. – Oare într-o școală există doar un singur profesor bun administrator (director)? Ar fi trist.

  • ai naibii pesedeii astia,ei cand sunt la putere taie si schimba pe cine vor si toti trebuie sa taca,dar cand sunt altii nu este bine…

  • Dar de unde știu „criticii” că noul director nu va avea rezultate? Dați timp omului să-și demonstreze valoarea. Să-i mulțumim domnei Neuc pt. munca depusă și să mergem înainte. Dezamăgitor e faptul că toate schimbările în țara asta se fac pe criterii politice și nu pe criterii de competenta.

  • D-le Somesan , daca nu este lege care sa limiteze numirile politice , cred ca se poate face.Dumneavoastra ati uitat protestele celorlalti la numirile facute in timpul altei guvernari desi au fost mai multe decat acum. Aveti scuza varstei dar nu toata lumea a uitat. Instabilitatea produsa de desele schimbari nu poate nici intr-un caz sa fie benefica scolii , in speta elevilor care ar trebui sa fie in centrul preocuparilor celor platiti s-o faca. Invatamantul , cultura si sanatatea intr-o tara civilizata nu trebuie sa depinda de POLITIC.Toate guvernarile trebuie sa aduca o plus valoare la ce exista deja si nu o restaurare din 4 in 4 ani , sau mai des.Am o propunere pentru toate partidele , anume ca acea functie de director care e similara cu functia de manager de spital , sa nu fie neaparat ocupata de un profesor.Variante posibile: absolventi de management , de invatamant economic etc. Cine formuleaza si propune o initiativa legislativa avand acest subiect? Hai sa va vedem ! Ce ziceti domnilor senatori si deputati de BN , aveti sange in instalatii? O asemenea INITIATIVA LEGISLATIVA ADAUGATA CV-ului D-vs. nu va este de prisos. Idea e gratis! Daca la fabrici pot fi manageri absolventi de drept , de studii economice , absolventi ai unor facultati de management , in locul inginerilor care traditional ocupau acele posturi , la fel in cazul spitalelor la care in functia de manager se accepta si alte profesii , de ce ne cramponam sa numim (de fapt sa se numeasca) in functia de director(care , ce sa vezi , este tot un manager) numai profesori?

  • Cel mai bine ar fi,pentru toată lumea,ca instituțiile publice să nu fie…politizate.Omul sfințește locul…indiferent de coloratura politică.

  • Imi este dea dreptul scarba si lehamite cand vad aceste comentarii in mare majoritate in necunostinta de cauza si total pe langa esenta problemei. Lasand la oparte calitatile incontestabile de manager, profesor si de intelectual adevarat, de daruirea ei totala pentru copii si pentru acest liceu, situatia grava consta in faptul ca sute de directori de scoli care au dat concurs pentru post sunt schimbati doar pe simplul motiv ca a expirat perioadapentru care acel concurs ai dadea dreptul sa ocupe postul. Fara vreo evaluare a activitatii, fara a sa tine cont de vreun criteriu de competenta, acesti oameni sunt schimbati asa, pur si simplu, fara concurs sau evaluare, ca sa faca loc clientelei politice a celor veniti la putere. O cunosc foarte bine pe Constanta Neuc si stiu sigur cum stie toata lumea ca era o sustinatoare a partidelor de dreapta. Ea nu a fost schimbata pentru ca ar fi sustinut PSD ci ca sa-i fie facut loc unui USRist.

  • Oameni buni, oameni buni! Nu este vorba nici de lacomie sau comoditate si nu spune nimeni ca domnul profesor Iulius nu ar fi capabil sau nu ar avea maturitate profesionala! Domnisoara director are abilitati manageriale extraordinar de bune si merita sa se retraga in mod oficial, ceremonial. ACEASTA ESTE ESENTA ARTICOLULUI! Nu e frumos sa vorbim despre ceea ce nu stim! Domnisoara director a fost mereu omul potrivit la locul potrivit! Era normal ca la un moment dat sa nu mai activeze din aceasta pozitie, dar nu asa se anunta un alt director. Rusinoasa tactica!

  • Dacă vrea sa-l mai respecte vreodată cineva in Bârgău să întoarcă spatele acest useriu partidului userist! Dacă are caracter! Dacă nu va rămâne un trădător la fel ca useristii din școală!

    • Dna s’a încurcat în cifre , zice ca de 15 ani e director. E clar tre să meargă la odihnă pînă nu se face mai tare de Rîs.

  • Ați dat în cap pe la spate! Trădătorilor! Așa face Iar! Stau ascunși și înhață! S-au folosit de acel profesor prin orice mijloc! Nu cred că domnul profesor va accepta asta! Are onoare! Așa îl știam!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Mariana Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS