Dar nu despre scenarii vreau să vă vorbesc aici, ci despre faptul că am fost impresionată de zidul pe care comunitatea neoprotestantă din Bistriţa şi de pretutindeni l-a făcut în jurul Lidiei Blaga, femeia atât de greu încercată de moartea celor dragi. Pur şi simplu, sute de oameni au înconjurat-o cu dragoste şi au ridicat în jurul ei stâlpi de rugăciuni. Au plâns alături de ea şi au mângâiat-o. Deşi poate că nimeni nu ar fi fost uimit să audă vadă ţipând sau să o vadă făcând gesturi disperate, totuşi nu s-a întâmplat acest lucru. Fiinţa plăpândă care aproape că nu mai avea lacrimi a suferit aproape în tăcere, probabil încleştând braţele care o sprijineau. Toţi cei care au vorbit au încurajat-o pe ea şi pe ceilalţi membri ai familiei să-şi aducă aminte că sunt creştini şi cred în viaţa veşnică, moartea nefiind altceva decât poarta prin care păşim în ea.
În ciuda circumstanţelor, ceremoniile de priveghere şi de înmormântare ale lui Timotei şi Adrian Blaga au fost mai mult decât decente şi am încercat să mă gândesc dacă ar fi fost la fel dacă cei doi făceau parte din alte confesiuni. Cu ceva timp în urmă am discutat cu un preot ortodox pe care l-am întrebat de ce se obişnuieşte în religia noastră ca, la înmormântări, să se ţină predici din seria „să răsucim cuţitul în rană”. Mi s-a spus, cu multă seninătate, că, în funcţie de cantitatea de lacrimi vărsată de asistenţă, un preot îşi „testează succesul” în comunitate. Mi s-a părut sinistru, la fel cum mi se pare şi obiceiul ca preotul să-şi ceară iertare în numele celui dispărut. Nu ştiu dacă se practică peste tot metoda, dar la ţară e uzitată. Cu ocazia „iertăciunilor” (aşa se numesc în zona din care vin eu) preotul se adresează familiei şi cunoscuţilor celui mort la persoana întâi, ca şi cum ar vorbi decedatul, iar suferinţa apropiaţilor creşte în intensitate. L-am întrebat pe acelaşi preot cu care am discutat de ce la înmormântări prelaţii nu folosesc prilejul să le spună oamenilor să-şi ceară iertare unii de la alţii în timpul vieţii şi să sublinieze că, odată mort, niciun om nu mai poate face nimic, cu atât mai puţin să-şi ceară iertare. Nu am primit decât răspunsuri de tipul „Aşa e tradiţia! Aşa se face!”, răspunsuri care nu mă conving.
Moartea cuiva drag e o mare suferinţă pentru apropiaţii lui şi orice răsucire a cuţitului în rană potenţează dramatismul. Tocmai de aceea, apreciez decenţa ceremoniilor şi condamn cu toată puterea mea circul ce se face la altele. Cei care se comportă decent dovedesc faptul că au înţeles esenţa creştinismului, ceilalţi mai trebuie să o caute. De asemenea, sunt total împotriva ceremoniilor de înmormântare în care se perindă toţi pe la sicriu să studieze faţa mortului şi eventual să-l fotografieze cu telefonul mobil şi apreciez acele ceremonii în care sicriele sunt închise, iar chipul celui dispărut zâmbeşte dintr-o fotografie. Indiferent de ce spune tradiţia, preoţii ar trebui să facă un pas spre decenţă şi să-i încurajeze pe oameni să se comporte până la mormânt ca nişte adevăraţi creştini care înţeleg că avem un corp care îmbătrâneşte şi moare şi un suflet veşnic. Preoţii ar trebui să-şi testeze mai rar „succesul” prin cantitatea de lacrimi vărsată de oameni şi să le vorbească enoriaşilor despre viaţa veşnică, întâlnirea cu Dumnezeu, pregătirea pentru momentul în care vom fi chemaţi „acasă”, moment care poate veni oricând, în orice secundă a vieţii noastre.
Pe de altă parte, zilele acestea am auzit vorbindu-se cu mai multă fermitate despre reintroducerea pedepsei cu moartea. Mulţi au spus „cine a făcut aşa ceva trebuie să plătească la fel”. Personal nu sunt de acord. Nu cred că noi, ca oameni limitaţi în timp, spaţiu şi gândire, deţinem suficiente informaţii ca să avem putere de viaţă şi de moarte asupra altora. În acelaşi timp, dacă suntem creştini adevăraţi, ştim că judecata finală nu ne aparţine.
Am citit de curând o carte. Se numeşte „Baraca” şi e scrisă de Paul Young. Personajul cărţii e un bărbat căruia îi este răpită fetiţa ale cărei haine pline de sânge Poliţia le găseşte într-o baracă în munte. Deşi nu descoperă cadavrul copilei, anchetatorii lansează ipoteza că ea a fost ucisă de un bărbat care obişnuia să omoare copii şi căruia nu i s-a dat niciodată de urmă. Tatăl se consideră vinovat de cele întâmplate fiindcă fetiţa a dispărut cât timp era împreună cu el şi cu fraţii ei la munte, e cuprins de „Marea Tristeţe”, cum o numeşte autorul, şi caută răspunsul la întrebarea De ce? de la un Dumnezeu pe care nu-l mai înţelege. După un timp de chin, se întoarce la baracă (între timp transformată într-o cabană minunată), trăieşte o serie de experienţe în compania lui Dumnezeu Tatăl, Sfântului Duh şi Iisus Hristos printre care şi aceea de a fi chemat „la judecată”. Se revoltă spunându-i lui Dumnezeu că încă e viu şi îşi poate îndrepta greşelile (unitate de măsură pe care nu e dispus să o aplice şi altora), dar află că nu e judecat, ci judecător. După ce bărbatul i-a cerut lui Dumnezeu să-i judece aspru pe ucigaşii de copii, Dumnezeu însuşi îl invită să judece, numai că, de data aceasta, bărbatului i se cere să-i trimită pe unii dintre propriii copii în rai, iar pe alţii în iad. După multe frământări, el se oferă să plece el în iad, numai copiii lui să ajungă toţi în rai. „Felicitări. Te-ai comportant ca şi Iisus Hristos!”, i-a spus atunci Dumnezeu.
Întreaga carte prezintă o experienţă teribilă a unui om care îşi găseşte pacea şi liniştea după ce nu mai priveşte lucrurile din perspectiva sa graţie unei experienţe teribile trăită la graniţa între viaţă şi moarte unde a ajuns în urma unui accident rutier, avea să afle mai târziu. Găseşte cadavrul copilei sale într-o peşteră, o înmormântează, înţelege că lumea în care a mers ea e una mai bună. E pus în faţa alegerii între a fi cu ea în lumea de dincolo (una extrem de frumoasă nota bene) sau a avea grijă de ceilalţi. Când află că-n lumea în care e copila lui nu există „nerăbdare”, alege să fie sprijin pentru cei rămaşi în viaţă şi să se întoarcă la ea la momentul potrivit. Revenit acasă, îl vizitează la închisoare pe cel care i-a omorât copilul, dornic să ierte. Până la urmă, cineva care ucide e un om atât de nefericit căruia i-a murit sufletul, înţelege el. Ce pedeapsă mai mare poate primi?
Cristiana Sabău
Subscriu….e trist ca unii oameni confunda traditia cu credinta,mai ales oamenii de la sate duc mai departe traditiile care deseori contrazic biblia,dar nici nu vor sa deschida ochii la invatatura pentru ca le e frica de pedeapsa divina,cel mai trist este faptul ca preotii ortodocsi promoveaza aceste traditii …in fine,cine are ochi,sa vada,cine are urechi ,sa auda,degeaba stam si nu lucram in vreo sarbatoare impusa de biserica,a nu stiu carui sfant,dar facem lucruri rele in acea zi…exemplele sunt multe…esenta ati spus-o,d-na Cristiana,felicitari pt articol
Ar fi foarte elegant daca toata lumea s-ar abtine sa comenteze la acest articol provocator. Nu e nici momentul si nici ocazia sa aruncam unii in altii nici cu argumente, nici cu adevaruri. Fiecare traieste in credinta in care doreste si asta e destul.
Dumnezeu sa ii odihneasca.
Ar fi şi mai elegant dacă unii preoţi nu ar lua bani pentru slujbele de înmormântare, nu credeţi? Tocmai mi-am adus aminte
Da chiar asa, de ce sa ceara bani pentru inmormantare cand pot sa ceara 10 procente din tot ce castiga familia mortului?
Da, chiar aşa. De ce să coboare toţi în peşteri ca să vadă ce frumoase sunt când pot coborî numai unii? „Ar fi foarte elegant daca toată lumea s-ar abţine să comenteze” aceste idei exclusiviste, nu-i aşa?
in parohia mea nu se iau bani la inmormantare………de vreo 15 ani……
si parohia cu ce fonduri ar subzista?
Sa nu vi se sugereze, grosolan, sa va luati talpasita. Deontologie laser, frate !
Am lansat o intrebare fara raspuns: C.S.G. cocheteaza cu pocaitii ?
Am ajuns la vârsta în care îmi pasă mai puţin de ce cred alţii şi „cochetez” cu ce cred eu că e bine pentru mine. Consider că Dumnezeu mi-a dat minte ca să gândesc, ochi ca să văd şi să citesc, discernământ ca să aleg. În rest, cine va astupa vreodată gura lumii? Credeţi că o veţi face dumneavoastră?
Un articol cat 20 de carti religioase la un loc. Atunci cand autorul opiniei intelege ce se intampla in jurul lui , eu in calitate de cititor simt o imensa satisfactie ca regasesc in scris realitatea pe care deja o cunosteam. Felicitari!
Un articol extraordinar! Va felicit! Zilele acestea au fost un test pentru toata comunitatea bistriteana. Presa bistriteana la randul ei, s-a purtat cu profesionalism si bun simt. Am urmarit sirul acestui tragic eveniment in primul rand pentru ca il cunoscusem pe Adi de peste 10 ani, colaborasem la un moment dat (profesional) si stiam ce fel de om este… ma indignat cruzimea unui astfel de act.
Va refereati la pedeapsa cu moartea… nici eu nu cred ca putem decide cine ar trebui sa moara si cine sa traiasca, dar putem decide cine sa traiasca printre noi. Cel (cei) care au facut masacrul acesta si-au hotarat singuri soarta, nu mai au dreptul sa traiasca printre noi, locul lor nu mai e printre noi ci intr-un loc de unde nu mai pot face astfel de fapte si anume izolati de noi.
Felicitari pentru articol! Mult adevar, spus in dragoste! Dumnezeu sa va foloseasca sa aduca Lumina acolo unde intunericul face ravagii!!!
iertaciunea este un punct de despartire dintre mort si familie…….ce ziceti dumneavoastra se intampla in occident ………aici mortul e tinut doar o zi,iar apoi este ingropat in graba……prin lacrimi omul se descarca de durerea pe care o acumuleaza ,nu inteleg de ce blamati lacrimile si suferinta,cand Mantuitorul Iisus Hristos da un inteles crestin lacrimilior si suferintei…..fericiti cei ce plang …….spune Mantuitorul Iisus Hristos…………lacrimile sunt o descarcare a sufletului ……in occident nu plange nimeni la inmormantari,iar persoanele apropiate de cel mort cu greu realizeaza despartirea de cel drag…..urmarea unor astfel de inmormantari reci,fara lacrimi este urmata de despresii grave…..dar despre suferinta si lacrimi ,intr-un alt comentariu,care as vrea sa fie o scurta meditatie despre suferinta si intelesul ei in crestinism…..
Ce vă face să credeţi că „iertăciunea” nu împinge spre depresie? Faptul că se boceşte, că se ţipă, că lumea îşi smulge părul din cap înseamnă pentru dumneavoastră că a doua zi nu-l mai doare despărţirea? Mie mi-a murit cineva apropiat şi vă pot spune că nu m-a ajutat deloc „iertăciunea” fiindcă mi se părea oricum falsă, nu semăna cu nimic din ce mi-ar fi spus tatăl meu vreodată. Dimpotrivă. A scris o doamnă un comentariu referitor la asta. Suferinţa pierderii cuiva nu are nicio legătură cu spectacolul de la înmormântare. Eu nu cer decât decenţă, mângâiere, încurajarea celor care suferă deja. Nimeni nu interzice plânsul nicăieri şi nici jalea, dar, ca nişte creştini ce suntem nu cred că trebuie să ne pierdem speranţa chiar şi în momentele grele când nu o putem vedea.
uitati de exemplu tatal meu rostea niste versuri in iertaciune la despartirea unei mame de fiul ei:
Fiul meu,baiatul meu
Dorul sufletului meu
Roaga-te la sapatori
Groapa sa mi-o faca-n flori
Usa gropii de matase
Sa mai vin si pe acasa
Caci ma duc in alta lume
Unde-i satul fara nume
Am asistat alaturi de tatal meu si in experienta mea pastorala la sute de inmormantari, toata lumea plangea la auzul acestei plangeri pot sa va asigur ca cei care au plans nu au innebunit,nu si-au smuls parul din cap,nu au cazut in depresie……..au plans si prin asta au realizat mai usor despartirea de cel drag……dimpotriva cei care se inchid in ei sunt predispusi la astfel de stari…….la o inmormantare plangem,la botez si nunta ne bucuram si radem….este viata noastra si trebuie sa le acceptam pe toate,si bucuriile dar si necazurile…..insa nu ne bucuram si nu suferim singuri,diavolul se bucura si sufera de unul singur…….suntem in comuniune cu fratii nostri si cu Dumnezeu…….suferim si ne bucuram impreuna…….si la bine si la greu…….si tot impreuna ne mantuim,in Trupul lui Hristos………
Mă iertaţi, nu-mi plac deloc versurile acestea. Mi se pare nepotrivit ca la o înmormântare să vorbim despre „să mai vin şi pe acasă”. Îmi sună a băntuit. Chiar nu-mi plac. Prefer să privesc lucrurile cu realism, fără versuri care să sune bine în rime şi să exprime nişte neadevăruri.
Aveti dreptate, bine spus, cand esti la inmormantare vorbesti despre persoana decedata nu despre cai verzi pe pereti, am fost la o inmormantare la PENTICOSTALI, tot timpul s-a vorbit despre altceva..aiureli…….si faceau comparatii intre religii , aveau treaba cu ortodoxii si mai ales cu preotii, gresit fratilor,penticostalii nu sunt pocaiti, toata lumea tinde spre POCAINTA, NU RELIGIA CONTEAZA.
Suferinţa este focul sacru care ne curăţă sufletul de păcate,îl apropie pe om de Dumnezeu şi îi trezeşte pe cei care au uitat de lucrurile sfinte.Suferinţa este un mod de ispăşire a păcatelor noastre de aceea Dumnezeu îngăduie boala şi necazul.
Spune Mântuitorul Iisus Hristos:’’cel care vrea să îmi urmeze Mie,să se lepede de sine ,să ia crucea suferinţei şi să-mi urmeze’’
Apostolul Pavel spune în epistola către Corinteni:’’căci necazul nostru de acum trecător,ne aduce nouă mai presus de orice măsură slavă veşnică covârşitoare’’
În cea mai neagră suferinţă trebuie să avem:
-răbdare-spune filososoful Descartes:’’răbdarea e începutul înţelepciunii,este omagiul adus speranţei’’
-credinţă: cum ne îndeamnă cântarea sfântă:
Veniţi cei osteniţi la Mine
Cei osteniţi şi împovăraţi
Credinţă,pacea mea cea sfântă
Şi alinare să luaţi
Cauza suferinţei este păcatul,Dumnezeu ne cere să ne ridicăm deasupra stricăciunii din această lume:’’fericit bărbatul care rabdă ispita căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor care îl iubesc pe El’’
Să nu dispreţuim lacrimile suferinţei .Spune scriitorul Octavian Paler:’’o lacrimă poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată:să lumineze în întuneric’’
Suferinţa poate fi primită ca un dar ,ca o îmbogăţire care îl apropie pe om de Dumnezeu.Au mărturisit toţi credincioşii că în rugăciune au uitat de durere,la fel cum s-a rugat şi psalmistul David:’’întru necazul meu am strigat către Domnul şi Domnul m-a auzit’’.
Citim în Pateric : Aşa l-a îndemnat Ava Dorotei pe fratele Dositei ,aflat bolnav pe pat : „Roagă-te! Roagă-te!” Şi în fiecare zi venea: „Înalţă-te dincolo de lume, dincolo de durerile lumii, dincolo de patimile ei! Înalţă-te!” Dupa câteva zile însă, venind şi privindu-l în suferinţa lui, totuşi îl vede cu faţa mai senină, liniştită: „Dositei, Dositei! Înalţă-ţi inima, cugetul!”. Şi Dositei a putut răspunde, tremurând: „Nu mai e nevoie să mă înalţ. Nu mă mai înalţ eu, pentru că a coborat El la mine”. Şi din înălţimea Lui a coborât, aşa cum a făcut Dumnezeu totdeauna, şi mai ales în Fiul Său a coborât, „căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său L-a dat ca toţi cei ce cred în El să nu piară.’’
Suntem chemaţi în această lume bolnavă să devenim mâinile iubirii lui Hristos ,să alinăm suferinţa celor bolnavi pentru a arăta iubirea lui Hristos în lume,la fel cum ne îndeamnă şi sfântul Ioan Iacob:
Suferinţa-i biruinţă
În glasul calvarului
Când iubirea-ţi dă credinţă
Din suflarea harului
Necârtirea-n suferinţă
E tăria sfinţilor
E cunună-n biruinţe
Şi lumină minţilor
Doamna ziarist, permiteti-mi sa spun ca acest articol e de departe cel bun! Cand am ajuns la „scrisoarea de iertare” m-a trecut un fior…mi-am amintit cu tristete faptul ca in urma cu cativa ani, am participat la o inmormantare sustinuta de cultul ortodox. In momentul in care preotul a ajuns la finalul slujbei, a inceput sa citeasca scrisoarea si ajungand la numele familiei noastre, nu m-am mai putut abtine si am cedat…am varsat siroaie de lacrimi si imi spuneam in gandul meu „in loc sa fiu un stalp pentru cei indurerati, eu am nevoie de incurajare…” Intr-adevar… nu mi se pare deloc corect ca unele persoane sa se „joace” ,sau poate nu, cu sentimentele altora! Cat despre comentariul legat de carte, e de-a dreptul superb! V-as recomanda de asemenea, daca inca nu ati avut ocazia, sa cititi cate ceva sau ceva de Richard Wurmbrand, merita!
Mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi pentru îndemnul la lectură, voi căuta autorul.
cat despre cartirea in suferinta spune si intelepciunea populara:
”Un creştin odinioară
Tot se căina mereu:
Grea mai este Crucea asta
Ce mi-a dat-o Dumnezeu.
Cum o dau nu-mi iese bine
De necazuri nu mai scap
Şi muncesc din greu ca boul
Până cad lângă proţap!
Iaca alţii sunt mai leneşi şi
trăiesc mai în belşug
Numai mie (vorba ceea) “boii
nu-mi mai trag la jug”.
Şi ofta creştinul nostru şi
mereu era cârtind
Nimeni nu putea odată să-l
audă mulţumind.
Însă Cel de sus Părinte, care
ajută pe mişel
Căutând din cele sfinte,
cercetatu-l-au pe el:
A trimis la el un înger
Noaptea când dormea trudit
Şi luând pe om de mână
L-a urcat pe deal la Schit.
Se făcea că este ziuă
Şi erau numai ei doi
Între nişte Cruci frumoase
Felurite după soi.
Unele erau de aur,
Altele de fier şi lemn,
De argint şi de aramă,
Fiecare cu un semn.
Zice îngerul atuncea:
“Ia-ţi o Cruce care vrei
Numai potriveşte-o bine
şi te-ntoarce la bordei”.
Lacom el apucă-n grabă, cea
de aur mai întâi
Încercând s-o tăbârcească pe
voinici umerii săi.
Dar nu-i chip ca s-o urnească
şi privind la ea cu jind
Se pogoară mai la vale,
la o Cruce de argint.
De prea multă strălucire
Nu te poţi uita la ea,
Dar voind el s-o ridice
Vede că-i grozav de grea.
Se mai uită, iar încearcă
Până ce îşi ia de seamă
Să-şi aleagă altă Cruce,
Tot frumoasă, de aramă.
Dar în ciuda lui şi aceea
pentru dânsul este grea
Cea de marmoră mai tare,
cea de fier cam tot aşa.
Lângă ele, mai la vale,
vede sub un copăcel,
Cruce de stejar uşoară,
numai bună pentru el.
O ridică deci şi pleacă,
Iară îngerul pe drum
Îl întreabă pentru Cruce,
dacă-i mulţumit acum.
Slavă Domnului, răspunde,
Tare-s mulţumit cu ea,
Căci din toate numai asta
Este după vlaga mea!
Îngerul atunci îi zice:
Omule nemulţumit,
Pentru Crucea vieţii tale
Totdeauna ai cârtit!
Astăzi te-am adus anume
Ca să-ţi fie ţie semn
Că nici una nu poţi duce
Decât Crucea cea de lemn.
Asta este “Crucea vieţii” dată
ţie de când eşti
Deci lui Dumnezeu dă slavă
şi de-acum să nu cârteşti.
Cele de metaluri scumpe
sunt a oamenilor sfinţi
Care sufăr pân’la sânge,
întru grele nevoinţi.
Iară tu cu sărăcia lesne
te vei mântui,
Dacă vei păzi credinţa
şi răbdând vei mulţumi!”
Vedeţi, exact asta nu-mi place la religia noastră: excesul de versuri, de poveşti care par a nu avea legătură cu noi, doar cu alţii, exclusivismul, faptul că noi ne considerăm buni, alţii sunt răi.
M-a impresionat faptul că părintele Johann Dieter Krauss de la Biserica Evanghelică a participat la privegherea de la capelă. A vorbit atât de frumos şi cu sens. Metafora vieţii ca o broderie mi-a rămas în suflet. Nu m-am gândit niciodată aşa la viaţă.
Mi-ar fi plăcut foarte mult să văd măcar un preot ortodox solidar cu o familie atât de greu încercată, oricare, nu conta rangul sau importanţa. Câţi are Bistriţa? Cred că zeci. Biserica Evanghelică are unul singur, iar acela a fost prezent. Mă iertaţi, dar sunt mâhnită.
Serios?Si unui preot ortodox i-ar place sa vada un protestant sau un pastor participand la slujbele lui.Credeti ca vin?Doar cu crezutul ramaneti.Nici macar pana la usa nu se sinchisesc sa vina.Deci nu stiu de ce ati scris acest articol?Doar ca sa faceti galceava sau ati fost in pana de idei?Problema e mult mai complexa si ar lua ani ca sa dezbata acest subiect.Da,confesiunile trag de orice ortodox sa mearga la ei dar cand e randul lor..se fac ca ploua.Si vb din experienta proprie.Fratele meu este penticostal,am mers la botezul lui,la increstinarea copiilor iar cand eu am botezat copilul meu,in biserica ortodoxa mi-a raspuns ca el acolo nu poate sa intre,nici macar la masa la restaurant nu a vrut sa vina.Deci cu ce drept cereti unui preot ortodox sa mearga la o alta confesiune?Si hai sa fim seriosi,la secte se cere zeciuliala sau aia nu e tot cerut de bani….Fara cuvinte.Oricum articolul are iz de scandal intre confesiuni,va fi pacatul dumitale,doamna.Vrem numele acelui preot care a spus caîn funcţie de cantitatea de lacrimi vărsată de asistenţă, un preot îşi „testează succesul” în comunitate”,va rugam frumos.Fie tie dupa credinta ta,cucoana.
Am cerut solidaritate, nicidecum să treacă unii la alţii. Dacă dvs. credeţi că suntem creştini ca să-i putem urî pe toţi cât mai mult şi să nu ne solidarizăm cu nimeni, eu ce să mai zic? Chiar nu am ce, sincer.
Dar cine v-a spus d-voastra ca nu au fost si ortodosci acolo?Eu sunt ortodoxa,locuiesc si am fost impreuna cu mama mea.Cine a spus ca nu ne-am alaturat durerii acelei femei?
Vorbeam de prezenţa unui preot ortodox în contextul în care părintele Krauss a fost la slujba de priveghere
Dar de cand parintele Krauss e un etalon?Si ce face el tb sa faca toata lumea?Au fosti si ortodocsi solidari cu aceasta familie.Adevarul e ca la noi la romani ne place copy-paste.Deci,daca unul se arunca si noi dupa el….
Doamnă, nu e vorba de niciun etalon. M-a impresionat părintele Krauss pentru că a venit şi a transmis un mesaj de solidaritate din partea credincioşilor lutherani. De ce tot răstălmăciţi o frază atât de simplă?
Pai, daca asta va doriti, asta o sa aveti.
Monolog placut in continuare.
Câtă vreme eu nu vă fac reguli nicăieri, nu văd de ce faceţi dumneavoastră aici. V-aş îndemna să dezbateţi ce aveţi de dezbătut în ziarele în care semnaţi cu nume şi prenume şi cu care faceţi proiecte comune. Şi tot acolo faceţi şi reguli.
sunt un ortodox convins.nu pot renunta la traditie desi mintea imi spune ca nu e conforma…felicitari pt articol.poate daca ma nasteam peste 100 de ani era altfel…oricum mintea noastra se deschide incet,incet si adoptam din cultele protestante ce e adevarat si drept.dar asta se intampla doar jos la nivelul de simplu credincios.pe cand se va intampla si sus??
Şi eu sunt ortodoxă şi mă bucur din plin de frumuseţile religiei noastre. Există şi le ştim cu toţii. În acelaşi timp, cred că trebuie să avem mintea deschisă şi să luăm ce e bun şi de la alţii, cum şi alţii pot lua de la noi.
Am citit pana aici… si deja parca mi-a ajuns. Daca ati trai ortodoxia in adevaratul sens al cuvantului, nu ati mai putea sa scrieti asa ceva.
Doamnă, trăiţi dvs. ce doriţi. Nu-mi amintesc să fi împiedicat să faceţi ceva câtă vreme nici nu vă cunosc. Sunteţi liberă să credeţi în ce vreţi, la fel cum şi eu sunt liberă să fac acelaşi lucru.
un om care vrea sa exprime un mesaj si sa manuiasca cu maiestrie Logosul,fie ca este ziarist,preot,profesor,sociolog,psiholog etc….trebuie sa tina cont de doua sugestii,pe care as vrea le dezvolt prin doua istorioare:
1.sa ofere ce are in suflet-un om bogat avea un vecin sărac,pe care îl ura de moarte şi îi cerea să se mute de lângă casa lui.De ziua lui l-a chemat pe sărac şi i-a dăruit un coş cu gunoi ,vrând să-l batjocorească.Omul a luat coşul,l-a dus acasă,l-a curăţit,l-a umplut cu cele mai frumoase flori şi de ziua vecinului său bogat i-a dăruit coşul cu cele mai frumoase flori.Bogatul a rămas surprins şi l-a întrebat pe sărac: ’’ De ce mi-ai dat atâtea flori frumoase, când eu ţi-am dat numai gunoi? “
Omul sărac i-a răspuns: “ Orice persoană daruieşte ceea ce are în suflet!”
2.sa nu faca doar zgomot-Intr-o zi, un tata statea impreuna cu baiatul sau de vorba in curtea casei. La un moment dat, se auzi zgomotul unei carute. Tatal ii spuse fiului ca va trece o caruta goala. Fiul, mirat de raspuns l-a intrebat pe tatal sau:
– De unde stii ca este goala, de vreme ce nu o vezi?
Tatal i-a raspuns:
– E usor sa stii cand trece o caruta goala. Cu cat este mai goala, cu atat face mai mult zgomot. De multe ori, la fel se intampla si cu oamenii. Se lauda cu faptele altora. Fac doar zgomot, caci sunt lipsiti de fapte…
VA FELICIT DIN TOATA INIMA PENTRU ACEST ARTICOL ! Nu ma asteptam ca cineva sa observe acest aspect (asta pentru ca e vorba de neoprotestanti ) si mai mult sa scrie un articol in acest sens ! legat de iertaciuni , sunt un paradox ! Un crestin adevarat pazeste poruncile Lui Dumnezeu : isi iubeste aproapele , traieste in pace atat cat atarna de el si iarta ca si Dumnezeu sa-l ierte ! Daca decedatul a fost crestin adevarat , nu doar apartinator a unei religii , traditiile careia le-a respectat cu strictete , si a respectat ceea ce Dumnezeu spune ca trebuie respectat , nu are nevoie de „iertaciuni ” cu atat mai mult ca ele nu au nici un efect . Dumnezeu i-a dat ani de zile sa traiasca in pace , timp suficient ca sa isi rezolve problemele , ca toti suntem oameni si lipsiti de slava lui Dumnezeu si e imposibil sa nu gresim .
Aparte , sa nu uitam ca traditiile sunt facute de oameni , si multe nu au nimic in comun cu Biblia , iar cei ce isi leaga viata de crestin de traditii s-ar putea sa nu aiba nimic in comun cu Dumnezeu , nici pe pamant si cu atat mai putin dupa moarte. Suntem o tara preponderent „crestina” si totusi rautatea si lipsa oricarui lucru dumnezeiesc e la loc de cinste !!
E postul Sfintei Maria,ca sa lucreze si diavolul cumva.Nu cumva oare din orgoliu a cazut si el?
Nu înţeleg la ce vă referiţi. Am exprimat vreo erezie? Care e aceasta?
Atacati BOR.Ce a fost mai intai Biblia sau Biserica?
Nu cred că aţi înţeles ce am vrut să transmit scriind acest text. Dacă nu sunt de acord cu anumite aspecte înseamnă că atac? De ce vă simţiţi atacat?
Dar cine e Dumnezeu ? Dumnezeu triunic sau Maria ? Eu zic ca Dumnezeu ! Iar 1 porunca doar cui spune sa te inchini ? singurului Dumnezeu sau Mariei ? Eu zic lui Dumnezeu ! Daca asta spune Biblia ….asta trebuie sa facem ! Sfintii si Maria trebuie cinstiti dar sa li te inchini ! Pupatul icoanelor , rugaciunea la sfinti , inlocuirea inchinarii la Dumnezeu cu cea la sfinti nu e altceva decat IDOLATRIE ! Si cine nu crede sa citeasca Epistola catre Romani a lui Pavel in capitolul 1 ! Lumea se roaga oricui mai putin lui Dumnezeu , se inchina in fata oricui mai putin lui Dumnezeu , cinsteste pe oricine mai putin pe Dumnezeu …si toti se numesc crestini ! Poporul roman e un popor care il lauda pe Dumnezeu doar cu gura …dar cu inima e departe !
Am citit si eu,,Baraca,, si mi a schimbat total credinta despre Dumnezeu! Incercam sa L introducem pe Dumnezeu in tiparele noastre,dar Dumnezeu este altfel decat ni L imaginam noi .sau religia careia ii apartinem! Toate sunt doar traditii si obiceiuri,crezand ca Lui Dumnezeu ii place orice facem noi referitor la inmormantare ,iertaciuni ,jelanii si poezii de adio sau orice altceva! Si eu am fost surprinsa de modul in care se petrece despartirea de cel plecat intr o biserica evanghelica sau cea ortodoxa! Sunt sigura ca cei care ramanin urma celui plecat sufera doar dupa ceremonia inmormantarii,dupa multimea care se perinda la inmormantare ,ptr ca doar atunci realizezi ca cel plecat nu se mai intoarce si te trezesti singur si cu o tristete adanca! Cred ca nici o poezie de despartire ,nici o iertaciune …etc,nu ti alina durerea din suflet! Singurul lucru care m a socat la o inmormantare ortodoxa la care am participat de curand a fost ca in predica nu s a amintit de Domnul Isus Cristos si de jertfa de pe cruce, s a vb despre cele 10 porunci si despre orice altceva!!!!Totul a fost o compunere draguta despre mama care murise ,despre Eminescu……!Cred ca sansa de a vb oamenilor participanti la ceremonia inmormantarii despre singura Cale de mantuire s ar putea sa fie unica sansa ,unii dintre participanti sa nu frecventeze nici o biserica! Cred ca ,domnule ,,cititor,, ,vb oamenilor despre Domnul Isus Cristos , lasati i cu versuri mioritice si lacrimogene!!!!
Încă o dată se dovedeşte ca un jurnalist de nota 10 este Cristiana
Doamna Viorica, nu cred că v-a obligat cineva să fiţi de acord cu mine şi nici nu-mi amintesc să fi dat buzna în viaţa dumneavoastră să vă impun să asimilaţi opinia mea, să o învăţaţi pe de rost şi să o repetaţi. Nu înţeleg de ce suntem adversari în condiţiile în care nici măcar nu vă cunosc, iar dumneavoastră, evident, nu mă cunoaşteţi decât din scris, o latură a vieţii mele. Dacă vă simţiţi agresată de ce cred eu, nu mai citiţi. E simplu şi mă mir că nu faceţi deja asta.
D-na Viorica…asta doar pentru cultura dumneavoastra CULTELE NEOPROTESTANT ( cele despre care se vorbeste in articol ) sunt recunoscute in Romania , deci NU SUNT SECTE !!!!
Serios?Si unui preot ortodox i-ar place sa vada un protestant sau un pastor participand la slujbele lui.Credeti ca vin?Doar cu crezutul ramaneti.Nici macar pana la usa nu se sinchisesc sa vina.Deci nu stiu de ce ati scris acest articol?Doar ca sa faceti galceava sau ati fost in pana de idei?Problema e mult mai complexa si ar lua ani ca sa dezbata acest subiect.Da,confesiunile trag de orice ortodox sa mearga la ei dar cand e randul lor..se fac ca ploua.Si vb din experienta proprie.Fratele meu este penticostal,am mers la botezul lui,la increstinarea copiilor iar cand eu am botezat copilul meu,in biserica ortodoxa mi-a raspuns ca el acolo nu poate sa intre,nici macar la masa la restaurant nu a vrut sa vina.Deci cu ce drept cereti unui preot ortodox sa mearga la o alta confesiune?Si hai sa fim seriosi,la secte se cere zeciuliala sau aia nu e tot cerut de bani….Fara cuvinte.Oricum articolul are iz de scandal intre confesiuni,va fi pacatul dumitale,doamna.Vrem numele acelui preot care a spus caîn funcţie de cantitatea de lacrimi vărsată de asistenţă, un preot îşi „testează succesul” în comunitate”,va rugam frumos.Fie tie dupa credinta si dupa sufletul tau,cucoana.Si sa sti,ca este un atac la ortodoxie,chiar daca nu recunosti.Te rugam sa te informezi mai bine data viitoare cand scrii,sa vezi cate confesiuni mai trec si pe la biserica
Cine mă ia cu apelative de tipul „cucoană” nu merită nici măcar efortul să-i răspund fiindcă e evident, din start, cu ce gânduri mi se adresează. Totuşi, ţin să spun că ce aţi relatat în comentariu sunt experienţele dvs. personale şi nu sunt relevante pentru mine decât ca exemple de „fiecare pădure are uscăturile ei”. Păcat că există şi în familia dvs.
Doamna draga,exemplele astea sunt o realitatea,nu doar in familia mea.Am o gramada de cunostinte de alte confesiuni,mereu trag de noi sa mergem la ei iar cand eu le-am propus,macar de hram sa vina,mi-au spus categoric ca ei nu vin la biserica ortodoxa.
Îmi pare rău, cred că e o sursă de conflict. M-aş bucura să vă fie de folos metoda următoare pe care am practicat-o şi eu: să nu vă mai invitaţi unii pe alţii nicăieri, să vă lăsaţi în pace, dar să vă purtaţi ca nişte buni creştini trăind în pace unii cu alţii.
Va rugam sa dati numele preotului,care a spus asa ceva,asta ca sa fiti corecta pana la capat si sa vedem ca nu e o nascocire de e domniei voastre.
Tot ce vă pot spune este că nu e nicio născocire. Îmi pare rău că nu vă pot da numele aici, în public. Dacă domnia sa citeşte acest ziar, şi cred că o face, e singurul meu martor că nu mint.
Deci daca tot vorbim de transparenta si de corectitudine va rugam totusi sa dati numele preotului,pana atunci multi de aici va vor invinovati de atac la adresa preotilor ortodocsi.Insist,pt ca nu stiu ce fel de preot este acesta care a putut sa scrie asa ceva.Vom face apel la mitropolia Clujului,daca e nevoie si prin instanta tot se va afla cum a putut sa vb in numele atator oameni,sincer sunt mahnit.Mai ales de comentariile,pe care impreuna cu un asa zis preot le-ati provocat aici.E parerea dansului si nu mi se pare corect sa se puna ca si stigmat pe fruntea tuturor preotilor si a romanilor ortodocsi.Deci,va rugam insisten numele.Cu multumiri
Si mie imi pare rau dar totusi cred ca e o nascocire.Daca ati fost fost corecta pana la capat,ati fi spus numele,doar nu va costa nimic.Acel preot,va promit eu,va da socoteala pt aceaste polemici fara temei.
Va trebui să vă întâlniţi cu mine faţă în faţă dacă vreţi să aflaţi numele acestui preot. Vă rog să mă contactaţi pe mail ca să-mi spuneţi unde vreţi să ne vedem. De scris aici, nu scriu.
In nici un caz nu ne intalnim ca sa semnam un act de confidentialitate.Ne vom intalni cu mare drag si va promit eu ca voi face cunoscut numele acelui preot,daca nu din gura dvoastra,tot se va afla.Cu respect
Nu cred că suntem în faza în care să ne somăm unii pe alţii. Trebuie să ştiu exact cine sunteţi şi care sunt motivele care vă mână în lupta aceasta. Dacă mă conving de bunele dvs. intenţii, nu am nicio rezervă să spun. Aici însă, e un joc de-a Baba Oarba. Dvs. ştiţi cine sunt eu şi nu aveţi încredere în mine, eu nu ştiu cine sunteţi şi ar trebui să fiu convinsă că aveţi cele mai bune intenţii. Nu e corect, nu credeţi?
Subscriu si eu lui Ioan si as dori sa stiu cine este acest asa zis preot,care vad ca a provocat o gramada de polemici aici si mai ales,cum si-a permis sa puna afimatia lui in carca preotilor?V-a trebui caterisit,nu se poate asa ceva.Din cauza oamenilor ca si el,se fac atatea articole si se pun atatea in spatele ortodoxiei.Nu cred ca e un joc aici si cred ca intentiile fratelui Ioan sunt f bune,sa se afle cine e anonimul,daca tot va face placere sa folositi acest cuvant si sa dea socoteala,e f simplu.Dumneavoastra ati spus ca nu va plac anonimii,deci??? O seara minunata si plina de liniste sufleteasca.
Nu subscrieţi la nimic. Sunteţi „ioan, kevin, marian, corina”. Semnaţi cu mai multe nume ca să păreţi mai mulţi. Păcat şi trist.
Voiam sa raspund comentatorului Marian .
Am fost la multe inmormantari , ortodoxe, catolice.. si am ajutat fam. care au avut incercari de felul acesta .
Inainte de a fi membru unui cult trebuie sa fim Oameni .
Iar daca vezi pe cineva lipsit, flamand, batut, bolnav sau chiar cersind, cred ca incerci sa-l ajuti cu ce poti, nu stai sa-ti pui problema religiei.
Stati asa. Se vehiculeaza:
mesagerul.ro/2013/08/10/ipoteza-soc-cazul-blaga-nu-este-exclusa-nici-ipoteza-unei-crime-urmate-de-sinucidere-proc
În primul rând, sunt nişte speculaţii făcute de Jurnalul Naţional. Nu s-au făcut declaraţii oficiale. Anchetatorii au spus că nu exclud nimic. E adevărat că toată presa a copiat ce a scris Jurnalul naţional, că aşa se face la noi, e la modă să copiem, iar multiplicarea articolului a lăsat impresia că e ceva oficial şi real. Aş propune să aşteptăm concluziile anchetei. Scenarii poate face oricine.
E o declaratie oficiala a procurorului de caz. Cum puteti spune ca sunt speculatii ale JN ? Daca se confirma, va cam da peste cap articolul si toata truda…
V-ar bucura să se confirme?
Da. Ai pricepe cu mintea ta creata ca e declaratie oficila. Ti-ar distruge toata teoria asta prosectivori, te-ai face de ras cu teoriile tale aberante si protectia pocaitilor; si-asa isi publica acum turnul de veghe p’aci ca nu-l mai primeste nimeni. Doar aia de aprind focul la gratare cu maculatura imprastiata de sectanti. Unde nu e, Dumnezeu nu cere.
Obsedat să aveţi dreptate, nu aţi citit probabil că nu am scris nicio teorie referitoare la moartea celor doi fiindcă nici nu am.
Domnul Marian ,orice parere contrara parerilor d voastra este un atac la ortodoxie?
Da, foarte frumos articol, adica bine explicat…
Domnul sa mangaie familia indurerata si sa descopere adevarul.
Dna Cristiana
Ma bucur foarte mult că aţi avut înţelepciunea de a scrie acest articol. Se pare că multi sunt cei care se simt cu „musca pe căciulă”…Domnul să îi înţelepţească şi să le lumineze mintea şi inima, să vadă că a fi credincios adevărat nu are nimic de-aface cu tradiţii şi obiceiuri, şi ritualuri, şi predici prescrise, şi poezii compuse demult şi de alţii ce nu au nimic in comun cu realitatea de azi…
Pentru cei ce sunt revoltaţi de acest articol ce nu conţine nimic incorect sau ne real, mai bine îndreptaţi-vă eforturile în a vă clădi credinţa pe adevărata piatră de căpătâi, Dumnezeul adevărat, şi nu pe o icoană sau alt om ce a fost ridicat la rang de sfânt. Cine suntem noi să sfinţim pe alţii…? Numai Dumnezeu are puterea să ne sfinţească …
Haideţi să nu ne mai şucărim din orice, ci să ne cercetăm inimile aşa cum ne îndeamnă Dumnezeu, să vedem cum stăm azi in prezenţa Lui…curaţi in duhul sau plini de noi înşine fără să lăsăm loc Duhului Sfânt în noi să ne facă in adevăr „după chipul şi asemănarea Lui”…
Domnul să ne ţină in voia Lui…Amin
Şucară pledoarie. Caştoacă şî înţăleaptă.
„…
Eu zic cucului să tacă
El se mută-n altă cracă
Numai-n ciuda mea să facă
Cântă hoţul, de mă sacă!”
Supărţi-vă pe mine Sarr de la MarSa şi onorată gazdă, nu unul pe celălant.
„Se pare că multi sunt cei care se simt cu “musca pe căciulă”…Domnul să îi înţelepţească şi să le lumineze mintea şi inima”.
Adica cum,noi cei care ne spunem parerea suntem cu musca pe caciula,suntem mai prosti si avem nevoie sa fim luminati?Nu merci,de luminatori sectanti nu avem nevoie.Bravo si felicitari autoarei,ati realizat ce v-ati propus,scandal.
Dacă mă judecaţi pe mine prin prisma unor comentarii scrise de alţii, e strict problema dumneavoastră.
Cu „musca pe căciulă” sunt numai câţiva…problema e că se tot repetă. Fă un calcul la comentarii şi vezi procentajul între cei ce se simt şi cei ce au ales să fie înţelepţi… Gândiţi-vă umpic, dacă ar fi fost un pocait să scrie articolul acesta, ar fi fost o zarvă mare de tot…Doamna Cristiana a ales să gândească singură şi să nu lase un preot să îi impună ce să creadă, cum să creadă, când şi cui să se închine, …”la început a fost Cuvântul”… Ortodoxia nu e o religie, e doar o sectă mai veche mai mare mai vastă…sau dacă vreţi, un cult. Biblia spune „un Domn, un Botez, o Credinţă”…
Religia e Creştinismul, apartenenţa religioasă o avem fiecare unei instituţii bisericeşti care la un moment dat a pornit de la o mica adunătură de oameni, care de cele mai multe ori a fost cconsiderată rebelioasă…sectantă, de cult…aşa că hai să nu comparăm „credinţele”, că până la urmă urmei, nici una nu-i adevărată după definiţia Biblică.
In concluzie…fiecare să creadă cum vrea…la Judecată o să dăm socoteală de cum şi ce am crezut, indiferent de unde am mers la biserică sau ce preot ne-a propovăduit la înmormântare.
Doamnă Cristiana, mulţumesc că sunteţi o jurnalista adevărată.
Domnul Marian, io vă propun să faceţi d-voastră primul pas in a merge la biserica unde merg neamurile voastre…iar dacă ei vor veni după, asta e treabă lor. La urmă urmei sînteţi oameni in toată firea…purtaţi-vă că atare. Dacă luaţi o decizie, faceţi-o pentrucă vreţi, nu pentruca alţii ar face sau nu acelaşi lucru.
Am fost la casa lor de adunare de fiecare data cand m-au chemat iar eu cand i-am chemat la hram,nici nu au vrut sa auda,au spus ca ei nu au voie sa faca asa ceva.
Dacă nu au venit, ei au pierdut o experienţă în plus.
Ce pacat ca frumusetea articolului este stricata de comentarii in care se creeaza vrajba intre culte…pacat de cei care striga in gura mare lucruri false despre celelalte culte si nu cunosc versetul care se gaseste in orice Biblie: „Daca este cu putinta, intrucat atarna de voi, traiti in pace cu toti oamenii.” Romani 12:18 .Sa ne bucuram de adevarul si frumusetea articolului fara sa improscam unii in altii cu lucruri grele si dureroase! (Sper ca nu am suparat pe nimeni cu comentariul meu!) O seara frumoasa!
Domnul Marian…felicitări. Sunteti printre puţinii care aţi făcut asta…
Domnul Ioan…ce suntem acum, la grădiniţă să ne pârâm unul pe altul… În loc să ameninţaţi cu instanţă pe alţii, mai bine folosiţi fondurile parohiale in a revitaliza şi a aduce umpic de viaţa şi reslitate in catedralele ortodoxe in care tinerii de azi ar veni cu drag să afle adevărul biblic, nu numai ls paşti şi crăciun şi la ocazionala spovedanie după cate un majorat plin de alcool şi sex şi orice altceva ce oferă lumea de azi
…ai viaţă…domnul Ioan, atâta amărăciune şi duh de răzbunare in vorbele d-voastră… Sper că enoriaşii voştri să aibă parte de exemple mai împăciuitoare.
Fratele meu,in nici un caz nu sunt amenintari si nici razbunare,spuneam doar ca acel om va tb sa dea socoteala pt cuvintele lui,care dupa cum bine ati vazut,a pus un stigmat pe fruntea preotilor si nu mi se pare corect.E parerea lui,tb sa si-o expuna public dar sa nu arunce cu noroi in toata ortodoxia.Si sa stiti ca tinerii merg cu drag la biserica,va invit cu cea mai mare placere sa vedeti si dvoastra.Mi-ati cam rastalmacit cuvintele!Cu pace si binecuvantare
Mă întreb, pe de altă parte, sunteţi ioan, marian, kevin, corina? Ştiţi de fapt cine sunteţi? Dacă sunteţi preot, demn şi frumos ar fi fost să semnaţi cu numele dvs. mai ales că vă văd mare apărător al principiilor morale. M-aţi dezamăgit profund.
Articol decupat din gazeta de perete a bisericii sectante.
Însă e un articol semnat şi asumat. Dumneavoastră aruncaţi suliţe pitit între boscheţii anonimatului. Cinste dvs.!
Pai parca m-ai sus chiar dumnevoastra sustineti ca acest preot nu are un nume si e un anonim.De vreme ce nu dati nume,inseamna ca toata lumea de aici are dreptul la anonimat.Si putin respect,va rog,nu suntem boschetari!
Dumneavoastră vorbiţi de respect? Vă rog să vă opriţi că blochez acest IP de pe care semnaţi cu „n” nume.
Deocamdata in Romania e libertate in exprimare , iar prin acest articol Doamna Cristina si-a exprimat punctul de vedere …un articol pe care cel putin eu il consider si unul profi prin felul in care sunt trasmise ideile , (destul de putine in ziua azi )
Pe alta parte , ar fi bine de inteles ca nici o apartenenta religioasa nu asigura faptul ca vei ajunge in rai ! Mai bine puneti mana pe Scriptura ca ea , doar in ea veti gasi calea adevarata .Si faceti parte din religia in care ati gasit ceea ce scrie in Biblie !
Cat de departe suntem de calea cea Dreapta. Cristiana nu a incercat altceva decat sa puna la „bataie” un subiect in care cu toii indiferent de confesiune ar trebui sa ne unim!. In loc sa ne rugam pentru cea ramasa in viata, gasim multe resurse sa ne atacam unii pe altii. Si culmea…la fel de mult ne iubeste Dumnezeu pe toti.
Dumnezeu e peste tot…eu l-am gasit atunci cand mi-am plecat genunchii intr-o biserica ortodoxa l-am gasit si in una penticostala….atunci cand l-am cautat din toata inima.
Lidiei trebuie sa-i fim alaturi.!!!….si daca am incerca cat de putin sa intelegem ca centrul atentiei noastre ar trebui sa fie Dumnezeu si nu religia, ne-am bucura de plinatatea lui Dumnezeu si am fi mult mai buni.
Foarte bine zis! Ma bucur ca in acest „talmasag” mai exista cineva cu capul pe umeri! Intr-adevar pentru Lidia ar trebui noi sa ne rugam…nu sa ne certam pe care religie e mai tare sau nu! Dumnezeu e Unul si Acelasi, ieri, azi, maine, si in veac!!!
Felicitari pt articol!! F adevarat.. Ma bucur ca Dumnezeu v a deschis mintea sa vedeti. 🙂
Cuvintele sunt de prisos,un articol de nota zece!Felicitari pentru curajul dumneavoastra,nu vad nimic ofensator la adresa altor confesiuni,ci ati exprimat doar un punct de vedere,pacat ca nu vedem esenta acestui articol,ci ne ascundem sub diferite nume sa improscam cu noroi pe cineva care a avut curajul sa scrie si sa-si asume un articol la subiect!
Un crestin adevarat ar trebui sa stie ca nu religia te mantuie ci credinta in Dumnezeu!In biblie scrie ca poporul piere din lipsa de cunostiinta!E trist sa vedem cum ne pierdem in tot fell de traditii in loc sa citim biblia cu luare aminte si sa gasim adevarul!As vrea sa nu mai fie ura intre oameni si toata energia si dragostea sa si-o canalizeze spre Dumnezeu,iar el sa aiba mila de noi si sa mantuie poporul roman!Felicitari doamnei Cristiana Sabau care a avut taria si curajul sa trateze un subiect atat de delicat pe care multi care se numesc „crestini” nu-l inteleg!
Opriti-va din rautatea voastra dragi crestini,am urmarit cum tratati orice subiect cand e vorba de neoprotestanti,cred ca in biblia pe care o cititi nu gasiti astfel de invataturi,dar sunt ferm convins ca voi care comentati cu atata rautate nu cititi in cartea sfanta sau nu intelegeti ce cititi,in biblie scrie sa iei seama bine la citire!Nu stati pe internet si comentati ce va debiteaza capul ascunzadu-va identitatea,caci Dumnezeu va cunoaste si in fata lui veti da socoteala de orice cuvant ,nu in fata oamenilor!
Incep prin a aprecia articolul scris de dumneavoastra ca unul care surprinde foatte bine mai multe principii fundamentale ale vietii de credinta!!!am selectat si sectorul de comentarii cu speranta ca voi gasi doar mesaje de solidaritate cu ce ati scris!! Trist… Unii deja sunt gata sa rastigneasca un preot care si-a spus parerea…alti doar ura si cuvinte. Nefolositoare!! Eu fac parte dintre neoprotestanti si da , chem oameni la biserica, si am fost chemat la bisetica!! Am fostde mai multe ori in biserica ortodoxa desii sunt nascut in familie de neoprotestanti!!Deci e exclus ca ” pocaitii” ar refuza o vizita la biserica ortodoxa…. DUmnezeu e omniprezent, e acolo. Unde cineva /doi sau trei se unesc in numele lui.. E si la biserica oricare ar fi ea si inafara ei e acolo unde e chemat, amintit si dorit… haideti sa ne lasam condusi nu de vorbe izvorate din firea pamanteasca ci din Dumnezeu care este Domn al pacii.. Felicitari doamnei Cristina..
1. Datori sîntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.
2. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.
3. Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”.
4. Căci toate cîte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mîngîierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.
5. Iar Dumnezeul răbdării şi al mîngîierii să vă dea vouă a gîndi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos,
6. Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.
7. De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.
Romani 15, 1-7
… acest îndemn a fost citit în bisericile ortodoxe azi, în dumninica a VII – a după Rusalii
… restul e meditaţie personală!
„Este un privilegiu omenesc si un drept natural ca fiecare sa venereze ceea ce crede; religia unuia nici nu dauneaza nici nu foloseste altuia. Fiindca a constranga la religiozitate nu este religie; religia trebuie imbratisata de bunavoie, nu prin violenta, de vreme ce si sacrifiicile cer consintamantul sufletului. Astfel, nu aduceti nici un serviciu zeilor vostri, cu toate ca ne siliti sa le jertfim.Caci ei nu se bucura de sacrificiile celor ce nu le aduc de bunavoie. Doar daca nu cumva indragesc violenta! Insa Dumnezeu nu este iubitor de violenta! Intr-un cuvant, adevaratul Dumnezeu daruieste in mod egal toate ale Sale, si celor ce sunt ai Sai, si profanilor.” Tertulian (155-240)
„Când sufletul rămâne în viaţă” ar trebui sa fie cuvintele de mangaiere pentru o mama care si-a pierdut fiul, pentru o sotie care si-a pierdut sotul. E cuvantul de mangaiere pe care il crede (sau ar trebui sa-l creada) fiecare crestin. Articolul ma emotionat facandu-ma inca odata sa realizez ca ceea ce esti si ceea ce crezi se vede in momentele cele mai grele ale vietii si nu in vorbele rostite (sau scrise) oricand si oriunde fara discernamant. Ma intristat sa vad multitudinea de comentarii de atac confesional de parca moartea unui copil nu mai sensibilizeaza pe nimeni. Ce conteaza daca era evanghelic, neoproptestant, ortodox sau musulman, budist sau ateu ? Era un copil si un tata care au plecat in vesnicii. Atatea pagini scrise (mai mult decat toate cuvintele intregului articol) si pentru ce? polemica religioasa? Aproape iti vine a crede ca unii ar gasi bucurie in faptul ca nu era in ograda mea religioasa ci in a celorlalti ….Ce fel de popor suntem? Ce a mai ramas din ospitalitatea si bunatatea noastra cu care ne place sa ne laudam? Pentru acesta familie sufletul lor a ramas in viata dar pentru voi?
Doamna Viorica, da’ ‘mneavoastră în ce epocă credeți că trăiți? Ş-apoi, despre care teorii faceţi vorbire? Că din articol eu am văzut numa’ un fel de radiografie şi o comparaţie a obiceiurilor şi datinilor de îngropăciune la două culte creştine din România, nu-i aşe? Vă deranjează cumva ceea ce se vede pe filmul unuia din acestea? No’ păi dară iaca aici s-a ajuns după vreo 1.700 ani de când trecurăm de la Zamolxe la creştinism, ce vreţi? Că pe vremea aia, dacă ne amintim bine, altfel se îngropau morţii, ori ba?
In legatura cu pedeapsa cu moartea, ti-ai exprimat un punct de vedere dar este al tau. Nu este unul crestin sau necrestin si oricine incearca sa dea o incarcatura spirituala acestei pedepse, cred eu greseste.
Totusi zic ca:
La inceputuri Dumnezeu a zis:
Să nu pângăriţi ţara unde veţi fi, căci sângele celui nevinovat pângăreşte ţara, şi ispăşirea sângelui vărsat în ţară nu se va putea face decât prin sângele celui ce-l va vărsa. (Numeri 35:33)
Totusi Dumnezeu face distinctie intre crima premeditata si crima accidentala. Biblia nu cere moartea celui care a omorat din greseala. Majoritatea sistemelor legale si juridice au influenta iudaica. Aceste reguli biblice au stat la baza legilor de acum.
Abolirea pedepsei cu moartea cica apara viata, pe care Dumnezeu o iubeste. Dar in realitate apara drepturile ucigasului. Se foloseste criteriul dragostei fata de ugicas si a bunavointei, sansei de reabilitare etc. In Romania se poate da 25 ani pentru crima odioasa prin care un om omoara si tortureaza o familie. Aceasta lege pe cine apara? Bineinteles ‘voia’ lui Dumnezeu.
Isus spune sa intoarcem obrazul daca ne loveste cineva dar tot El si Pavel ne invata sa avem frica si sa respectam pe cel cu sabia pentru ca e pus de Dumnezeu acolo („El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.”). Deci Dumnezeu randuieste oameni cu sabie? Nicaieri in V.T. sau Noul Testament, biblia nu critia folosirea sabiei de catre autoritati ci neface sa respectam acest drept lasat de Dumnezeu autoritatilor. Aceasta atata timp cat pedepsesc raul.
Eu cred ca Dumnezeu nu este impotriva pedepsirii exemplare a ucigasilor in serie si violatorilor de exemplu. Acestia sunt oameni demonizati. Daca chiar s-ar fi cait si-ar fi acceptat soarta ca si talharul de pe cruce nu ar cere gratiere. Exact. Ugicasul poate primii iertarea lui Dumnezeu dar asta nu inseamna stergerea pedepsei pe pamant. Talharul nu a fost coborat de pe cruce ci i s-a dat raiul.
Trebuie sa intelegem ca la inceput Dumnezeu a lasat legea lui Israel. Isus a venit si a facut o imparatie care nu mai face legea in lume si nu mai conduce lumea, ci prin smerenie si bunatate cucereste vesnicia.Noi amestecam lucrurile crezand ca pentru pamant ca si sistem de organizare vom aplica legile vesniciei si a mantuirii. Sa nu uitam Isus a spus: „Imparatia mea nu este din lumea aceasta”
Concluzia care nu toata este a mea:
Trebuie să recunoaştem că Dumnezeu a dat autoritate guvernului de a determina când este necesară pedeapsa capitală (Geneza 9:6; Romani 13:1-7). Este nebiblic să gândim că Dumnezeu se opune pedepsei capitale în toate cazurile. Creştinii nu ar trebui niciodată se bucure când pedeapsa capitală este aplicată, dar în acelaşi timp, creştinii nu ar trebui să se lupte împotriva dreptului guvernului de a executa făptaşii celor mai rele crime.
Religiile sunt facute de oameni nu de Dumnezeu,el n-ea creat pe toti in mod egal!El se uita la inima si credinta omului!Apreciez comentariu domnului Barsan!
Ar trebui sa ne doara sufletul pe toti, indiferent de orientarea religioasa, ca am asistat la o asemenea suferinta! Nu sa ne „intrecem” in aprecieri sau condamnari ale celor scrise! Sa ne gandim ca viata este atat de relativa incat se poate incheia tragic pentru fiecare dintre noi- si tragic nu inseamna neaparat moartea propriei persoane! Nu vreau sa stiu ce este in sufletul unei mame al carei fiu este smuls de langa ea atat de brutal, sau al unei sotii care isi pierde omul iubit astfel.
Ar trebui ca noi toti sa ne gandim ca in ziua judecatii nu vor fi chemati primii unii sau altii pentru ca suntem mai multi, sau mergem mai des la biserica! Ar trebui sa profitam de timpul pe care il avem si sa multumim pentru fiecare zi pe care o traim, pentru fiecare lucru marunt de care avem parte si sa nu uitam sa fim oameni! Durerea acestei tragedii ar trebui sa ne atinga pe fiecare dintre noi si sa ne faca constienti ca viata nu este o intrecere din nici un punct de vedere!
Imi doresc din suflet ca familiile indoliate sa aiba parte de mangaiere-si nu numai din partea celor dragi. Sa fim alaturi unii de altii pentru ca suntem oameni si pentru ca asa este normal, sa nu dezumanizam si mai mult!
Sincere condoleante familiilor indoliate!
Bravo, Cristiana!
Articolul in sine este uman, scris cu respect si bun simt, acesta fiind si motivul pentru care mi-am permis sa las un comment zilele trecute.
Ma dezgusta faptul ca se deviaza de la subiect si se trece la atac, jigniri si pareri sucite.
Articolul era despre solidaritate, durere, lacrimi, invatatura, decenta, comunitate, valori morale… De ce se deviaza? De ce multi din acei care lasa un comentariu nu pot vedea dincolo de frustarile lor?
De ce nu se ramane strict la povestea aceasta? Multe comentarii, nu fac parte din povestea asta ci sunt frustrari si vorbe aruncate din minti dezorganizate si confuze.
De ce totul se rezuma la „noi” fara sa stiti cine sunteti cu adevarat? De ce toti sunt gresiti atunci cand ii masurati dupa valorile noastre?
De ce nu cititi cu mintea si inima deschisa? Unde v-ati pierdut… unde ne-am pierdut???
9 luni ne dezvoltam in „burtica mamei” iar apoi suntem aruncati in lumea aceasta, tot asa 70-80 de ani ne dezvoltam pe pamantul acesta dupa care vom fi aruncati in alt loc… cine va da dreptul sa judecati cum se folosesc anii de pe acest pamant, ce idei, credinte, se folosesc pentru a ajunge intr-un loc mai bun?
Cunoscatorii stiu despre ce vorbesc, pe restul ii rog sa se abtina… multumesc.
Doamna Cristiana Sabau a facut ceea, ce am facut si eu si este dupa parerea mea singurul lucru pe care il poti face intr-o situatie atat de tragica: Ne-am alaturat sotiei si mamei care intindea bratele spre a-i imbratisa pe cei doi disparuti. Ne-am alaturat ei si mamei care si-a pierdut deja al treilea din copiii ei si am plans cu ele si cu cei din jurul lor … Lacrimi si nu cuvinte ale mangaierii le-am dus cu noi, pentru ca eram fara mangaiere doar cu un gol mare in suflet. Si purtand cu noi intrebarea care ne taia rasuflarea: De ce? Si: Cine face asa ceva? Si intrebarea deopotriva legitima: Unde ai fost Tu Doamne, atunci, cand aceasta grozavie s-a consumat?
Nu am fost acolo pentru a demonstra ceva. Am fost, pentru ca stiu si eu cum este, cand ai sufletul gol si plin de rani si cand in jurul tau oameni care te iubesc formeaza un zid, ca acelea cu care stramosii mei isi inconjurau bisericile cetate, pentru ca sagetile celui potrivnic sa nu ne poata rani…
Cand in urma cu 6 ani am ramas cu inima ranita alaturi cu un copil mic speriat si inspaimantat de dispariatia mamei lui iubite si frati si surori au facut acest lucru pentru mine, am simtit o mare incurajare in gestul lor. Si simt aceasta ca un gest firesc pe care doresc sa-l intorc de fiecare data cand am posibilitatea… Am stat atunci la priveghi in capela din cimitirul municipal avand in fata doua sicrie si vedeam aceasta sotie si mama, care ar fi vrut sa imbratiseze cele doua sicrie si ale carei brate nu ajungeau pentru a face asta. Cine a vazut aceasta imagine uita de orice polemica marunta care isi are locul doar intr-un suflet marunt si nu poate decat sa se alature celor indurerati plangand impreuna cu ei impartasind durerea lor…
Stimati credinciosi, vedeti ca maine vin sa va miruiesc. Tarifele sunt dupa cum urmeaza:
1. 100 de lei – Evanghelia, patrafirul, crucea si mana dreapta, plus bonus de tamaiere all-inclusive;
2. 80 de lei – Patrafirul, mana dreapta si somoiogul de busuioc cu care va dau in freza;
3. 50 de lei – Patrafirul si crucea plus mana stanga cu care ma scarpin la cơaie;
4. 20 de lei – Doar patrafirul, zgarcitilor. Sa nu va imaginati ca intrati in rai cu banii ascunsi in chiloti;
5. 10 lei – Va dau sa pupati salamul barbos, ca altceva nu meritati, paduchilor;
6. 5 lei – Ma sterg la cųr cu mutrele voastre diforme;
7. Moca – Sa mergeti la biserica sa va agheasrnuiasca parintele Cocalarie, pampalailor.
Din pacate chiar si pe taramuri indepartate in California sau si mai departe…in Australia romanii se diferentiaza si se remarca prin aciditatea lor. Nu pot sa vietuiasca pasnic fara vorbe grele aruncate in tabara adversa. Citind comentariile constat ca romanii nu stiu ca in Noul Testament Exista o Carte catre Romani. Bine ca stiu sa pastreze datini si metehne dacice….
Vai de capul vostru,asa zisilor pocaiti! Propovaduiti Biblia dar oare nu stiti ca nu aveti voie sa judecati?