Economie

Când va fi gata parcarea cu peste 200 de locuri de pe str. Bistricioarei

Rombat

Construirea parcării de pe strada Bistricioarei, care va avea peste 200 de locuri, pentru care vor fi aprobate în curând detaliile tehnico-economice, va începe la sfârșitul acestei luni și va fi gata până la finalul anului, anunță primarul Gabriel Lazany.

”Pentru parcarea de pe Bistricioarei, am primit SF. Au fost depuse dosarele pentru obținerea avizelor. Avizul de mediu trebuie să iasă în 20 octombrie, o să facem o ședință extraordinară de Consiliu Local de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru parcare în data de 23 octombrie. Apoi, vom elibera de la Primărie autorizația de construire și, cel mai probabil, în jurul de datei de 25 octombrie vom avea autorizația de construire. Până atunci, vom începe pregătirea terenului, iar constructorul va intra cu o săptămână mai repede. Până la sfârșitul anului, 208 locuri de parcare vor fi disponibile”, a spus primarul la Bistrița FM.

Aici vor fi 25 de locuri de parcare pentru motociclete și scutere. ”Cu siguranță, în viitor și la Bistrița se va circula cu ele pentru că ce s-a întâmplat în vest se va întâmpla și la noi și trebuie creată infrastructura necesară. Vor fi și 6 locuri de parcare pentru mașini electrice cu fast charger, locuri pentru persoanele cu dizabilități în zonele de intrare. Sper să o facem anul acesta. Suntem în proiectare. Dacă obținem aprobările ne apucăm de treabă”.

În ce privește parcarea pe care muncipalitatea vrea să o amenajeze în preajma Administrației Județene a Finanțelor Publice și Camerei de Comerț și Industrie, procedurile de intrare în posesia terenului sunt cele care pun piedici: ”Am făcut trei modificări de HCL ca să primim un amărât de teren în spate la Finanțe ca să facem și acolo o parcare. După a treia modificare nu am mai primit răspuns pentru că toată lumea e concentrată pe legile cu reforma”, a spus primarul într-un podcast la Decisiv Online.

12 comentarii

  • Poate ca nu ar fi rau sa tina cont primaru si de faptul ca aceasta parcare este aproape de mai multe obiective turistice si sa prevada si locuri de parcare pentru autocare. Si sa fie semnalizata ca atare si pe google maps. Asta binenteles daca ne dorim in zona centrala turisti. Si daca ne dorim ca afacerile din centru sa functioneze si sa se dezvolte. Daca nu …
    ii buna si ideea cu locuri de parcarea pentru motociclete și scutere, dar cu astea te mai descurci sa le parchezi pe undeva, dar cu un ditai autocaru … mai greu.
    Si au fost situatii in care soferii de autocar se chinuiau/ cautau sa parcheze undeva si nu gaseau, ultimul caz de acest fel fiind mediatizat chiar de profesorul I.B.

    52
    2
    • Corect Cetăţene, Autocare în parcarea de pe Bistricioarei iar maşinile mici şi motocicletele cu care vin turişti să fie parcate în Piaţa Mică aşa am avea mai mulţi turişti în Centru Vechi şi mai puţini beţivi.

      51
      2
  • Spor la treabă cu cât mai repede cu atât mai bine.
    Iar în viitorul apropiat este necesar construirea unei parcări supraetajată acolo.

    50
    2
    • Ce noutăţi sunt despre Parcarea Etajată Eminescu ?
      Trec în fiecare zi pe acolo şi nu văd să se înceapă construcţia ei.

      45
      4
    • Da se poate face însă mai înaite trebuie făcut Podul Stadionului pentru maşini ître strada C R Vivu şi strada Codrişor după aceea se poate face parcare atât sub pod cât şi pe lateralele podului.

      45
      3
    • Păi se poate face ca la parcarea Bistricioarei până ce se face parcarea supraetajată se asfaltează o parcare la nivelul solului aşa şi acolo până se construieşte Podul Rutier Stadionului să se asfalteze o parcare la sol.

      31
      2
    • Pentru #Podul Rutier Stadionului si #Bistritean Vechi: sunteti postacii de serviciu care sub nickname diferit tineti la foc mic tema primita de la partid sau seful administratiei locale, de a face vizibila in mediul on-line o pretinsa problema, precum ca orasul nu se poate dezvolta fara un drum intre padurea Codrisor si raul Bistrita. Ba ca nu au cum sa ajunga ambulantele la bolnavii de pe Valea budacului, ba ca strandul nu are clienti, ba ca sunt batausi prin ce cartier si politia nu poate interveni. Sa se puna in discutie realizarea strazii pe care o tot clamati, sa se arate ca este strangulata la extremitati, sa stim si noi ca primarul isi asuma. Prin pasi mici si multe like-uri vreti sa induceti in mentalul cititorilor ca aceasta este una din problemele fundamentale ale orasului. Nu poate redactia publicatiei sa scrie un articol despre ceva din zona ca hop si voi, sub steag fals, cu comentarii interesate la tema de serviciu, o propaganda ieftina, de tip rusesc, destinata celor limitati.

      18
      47
    • Nu este nicio problemă circulaţia auto pe strada Codrişor va fi rezolată prin două semafoare care vor dirija circulaţia autovehiculelor alternativ ca pe strada Parcului vezi semaforul din poza articolului de mai jos.
      Oricum pe strada Codrişor se va circula cu autobuzele electrice care vor aduce bistriţenii atât cei ce locuiesc in partea de sus cât şi cei din partea de jos la ştrandul municipal

      https://timponline.ro/primaria-bistrita-pregatita-sa-cumpere-anul-viitor-stadionul-jean-padureanu-si-sa-demoleze-o-parte-din-el/

      16
  • Ne dorim cât mai multe parcari pentru ca in fiecare an se inmatriculeaza sute de mașini, si desfiintati odata mizeria de cale ferata inutila si faceti un bulevard conectat la strazile invecinate.

  • Este necesară o linie de autobuz pe strada Parcului pentru ca tinerii şi copiii să poată ajunge din toate cartierele la Stadionul din Parcu Mare.

  • Parcare supraetajata propusa acolo ..zicea Goby ca-i scumpa..Vreo 12 milioane de euro toata, vreo 500 locuri parcare si sa o folosesti 100 de ani … !! Dar sa dai 3,5 milione de euro la gloria pe an e putin ,pentru nimic

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Linie de autobuz pe strada Parcului Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.