”Căpșunii dulci și aromați”, în pesticide bogați

Piața Decebal s-a înroșit de ceva vreme cu mormane de căpșuni ”dulci și aromați” din Satu Mare – unii se încăpățânează să confunde în continuare planta cu fructele, dar aceasta este chiar cea mai mică problemă – exemplare uriașe de-a dreptul, pe care vânzătorii le prezintă drept ”delicioase”. Au costat mai întâi 25 de lei kilogramul, apoi 20, 15, iar mai nou pare că se vând și cu 10 lei.

Nu am mai cumpărat și nici nu mai am de gând după ce am aruncat la gunoi deja 2 kilograme luate în două zile diferite. În prima zi m-am considerat ghinionistă pentru că aș fi nimerit o porție de fructe fără gust, în timp ce în a doua zi mi-am dat seama care e problema reală: sunt pline de pesticide. Am simțit de la prima înghițitură.

Un alt indiciu care mi-a dat de gândit a fost acela că, după două zile în care am uitat căpșunile într-o farfurie pe masă, în bucătărie, erau intacte, ceea ce, din câte îmi amintesc, este exclus să se întâmple dacă nu sunt umflate cu pesticide.

Situația este identică și în privința roșiilor de Oltenia. Sunt colorate, mari, scumpe și la fel de periculoase din cauza cantității mari de pesticide cu care sunt tratate ca să ne fure ochii și banii din buzunar, că de mâncat, nu le poți mânca decât dacă ții neapărat să iei împreună cu ele și o cutie de medicamente pentru digestie. Din păcate, același gust îl vom găsi și în roșiile de la noi, vândute de bunicuțele amabile care pretind că au lucrat ele pământul. Destul de greu de digerat roșiile, dar și minciuna. Pământul trebuie lucrat zi de zi, iar acest lucru te împiedică să mai ajungi și la piață. Deci ori lucrezi, ori vinzi. Decide-te!

Nici legumele sau fructele din supermarketuri nu au cine știe ce gust la noi, dar măcar nu-ți crapă stomacul după o salată. Mănânci niște cauciuc la care îi spui roșie și o formă de căpșună, dar nu ești obligat să iei două cutii de medicamente ca să nu te mai simți balonat. Aceasta pentru că în supermarketuri este verificat fiecare stoc și nu se poate depăși un anumit nivel de concentrație a chimicalelor, în timp ce în piețe e raiul celor fără de măsură. Fiecare vinde ce vrea, la ce preț vrea, doar suntem într-o economie de piață, iar noi nu știm ce cumpărăm și ce mâncăm fiindcă nu ne spune nimeni că la taraba X sunt căpșunile super tratate, la taraba Y sunt cele puțin tratate, iar la taraba Z cele netratate. Aceasta deși statul român are toate pârghiile ca să controleze calitatea mărfii de pe piață și mai are pe statele de plată funcționari câte căpșuni pe o tarabă cu moț.

Știați, spre exemplu, că Direcția Agricole Bistrița are sofisticatul ”Serviciu monitorizare, inspecții tehnice, verificare și control în domeniul agriculturii, industriei alimentare și monitorizare piață”? Nu știați. Dar există și pare că se ocupă cu foarte, foarte multe, însă, în realitate doar cu completat niște hârtii, că-n rest, nu-i vede nimeni la nicio monitorizare pe acești slujbași. În timpul serviciului (orele 8.00 – 16.00), pot fi văzuți plimbându-se prin oraș, pe străzi, nicidecum prin Piața Decebal unde ar trebui să stea de-a dreptul de veghe că e singura noastră piață agroalimentară, nu avem 5000 ca să nu facă față.

Apoi, Primăria Bistrița, administratorul pieței agroalimentare, nu poate fi scutită nici ea de responsabilitate. Trecând peste faptul că piața arată la fel ca în secolul trecut – devine imposibil pentru orice om din acest oraș să înțeleagă de ce nu se poate face chiar nimic de atâția amar de ani, dar se pot face tone de concerte și festivaluri – ajungem să ne întrebăm ce este acest loc până la urmă: unul în care ne cumpărăm boli cu plasa sau unul în care oferim șansa producătorului autentic să-și vândă roadele pământului, lucrat cu respect și cu bun simț?

Piața Decebal, în proporție de 90%, este raiul șmecherilor de la care Primăria Bistrița încasează bani ca să facă ce? Să plătească o hoardă de funcționari incapabili să impună măcar niște reguli, să ia mostre din fructe și legume, să le trimită la un laborator și apoi să scrie mare pe un panou ce conțin fiecare pentru ca omul ce vine la piață cu bună credință să cumpere în cunoștință de cauză?

Responsabilitatea pentru boala la plasă nu e doar a comerciantului, ci și a celui care-i oferă cadrul să o vândă. O piață corect organizată ar fi una în care produsele sănătoase, netratate, ar fi la loc de cinste, iar cele din care ies substanțele chimice prin coajă ar sta într-un loc îndosit să le cumpere doar cei care nu au înțeles că forma perfectă ascunde un conținut gol. E dreptul lor să opteze pentru boală, dar să o facă în cunoștință de cauză.

Mai întreb și unde este Protecția Consumatorului, cea care verifică pe plicurile de praf de copt și pe sticulețele de esență de rom dacă informarea e corect scrisă în limba română? De ce nu amendează administratorul pieței pentru lipsa de informații veșnică de care au parte consumatorii? Nici măcar proveniența mărfii nu este afișată la vedere. Am văzut mulți oameni care au căzut în capacana guralivelor de la tarabă care deturnau discuția ca să nu le răspundă la întrebarea: De unde sunt căpșunile?

Ce fac toți acești domni și doamne care sunt plătiți de noi toți cu salarii mari ca să ne păzească de fermieri lacomi care dau pesticide cu sacul și de comercianți șmecheri care ne spun tot felul de povești?

Înțelegem că toată lumea trebuie să trăiască, și producătorul iresponsabil, și comerciantul, și funcționarul plimbăreț de la stat, dar nu pe seama sănătății noastre, folosindu-se de minciună.

Statul să-și facă datoria și să oblige comerciantul să respecte niște reguli: să informeze corect consumatorul și să organizeze piața în așa fel încât cetățeanul care ajunge în ea să nu fie obligat să facă muncă de investigații ca să afle de unde și de la cine ar putea cumpăra – cu bani mulți, ce-i drept, dar unii sunt dispuși să-i dea – fructe și legume netratate.

Ne-am săturat până în gât și de pesticidele vândute la tabară și de incompetența voastră!