Actualitate

Care va fi cea mai frumoasă intrare în Bistrița. Turc: Vom reconfigura toată zona

”Atunci când ne vom uita în fotografii sau la filme cum arăta înainte și cum va arăta anul viitor în primăvară, diferența va fi de la cer la pământ”, a spus primarul Ioan Turc despre această intrare în municipiul BIstrița la care se lucrează în prezent. Este vorba de cea dinspre satul Jelna.

”La Podul Jelnei vom reconfigura toată zona respectivă și va fi cea mai frumoasă intrare în Bistrița. Pe lângă faptul că am intubat canalul, taluzăm versantul și vom continua să facem acest lucru chiar cu suplimentare de sume, vom veni cu o treia bandă, cu trotuare, cu locuri de parcare, cu o trecere de pietoni care va face legătura cu strada Tabără. Cu alte cuvinte, zona va fi reconfigurată cu adevărat”, a spus primarul Ioan Turc la AS TV.

Edilul a mai anunțat că s-a dat drumul la lucrări pe strada Tărpiului, cea mai lungă stradă din Bistrița, acolo unde locuiesc foarte multe familii unde drumul e de pământ.

”Am avut discuții cu Aquabis. I-am convins să intervină pe partea de canalizare, în așa fel încât, anul viitor, în primele luni, să ajungem în faza de a asfalta strada Tărpiului pe componenta supusă investiției. Acolo vom avea și alte amenajări, trotuare, sistem de iluminat public, sistem de preluare a apelor pluviale, deci o investiție complexă care costă bani foarte mulți. Am finalizat în mare pondere strada Valea Ghinzii. Lucrăm la strada Aerodromului. Au apărut tot felul de complicații, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-am rezolvat în mare parte. Se va lucra și în perioada de iarnă. Sunt anumite tipuri de lucrări care nu se vor opri”, a mai declarat Turc.

În 7 decembrie a.c., primarul scria pe Facebook: ”Zona podului Jelnei se transformă radical. Lucrările realizate de CML.RO la drumul surpat au avansat mult. Deja s-au turnat două straturi de asfalt și se poate circula în condiții bune, inclusiv pe strada Ghinzii, în ambele sensuri.Va continua taluzarea versantului și toaletarea vegetației. Urmează amenajarea trotuarelor și a locurilor de parcare, iar din primăvară se va turna stratul de uzură pe carosabil, inclusiv cu trasarea unei treceri de pietoni înspre strada Tabără. Țin să felicit executantul pentru activitatea și organizarea din șantier. O problemă care trena de ani de zile e pe cale să fie rezolvată!”

41 comentarii

  • Buna ziua d-le Primar,dar de intrarea in oras dinspre Moldova nu se ia nici o masura,fiindca numai a intrare de municipiu nu arata ?Totusi se pare ca intrarea se face de pe un drum national cu trafic infernal!!! Locuitorii din zona de sus a orasului Va invita sa vizitati si acest loc care face si el parte din municipiu,locuitori care platesc si ei taxe si impozite.
    Va multumim.

    • Pentru eliberarea traficului trebuie cât mai rapid să se facă noua centură prin afara Bistriței pe la Budac dar actuali administratori nu sunt în stare să o facă au doar vorbe de clacă și realizări zero.

    • Mă gândesc la o diferență de intelect dintre personajele zilei : Radu Moldovan și-a făcut casa pe Valea Rusului într-o zonă bună. fără probleme, nu am auzit pe nimeni din zona aceea să se plângă vreodată de ceva .
      Finul lui Niculaie și-a făcut casa pe Valea Ghinzi o zonă proastă cu multe probleme și în care vor fi tot timpul probleme.
      Ioan Turc nici măcar nu sa chinuit să-și facă o casă el preferând să ia o locuință pe Liviu Rebreanu o altă zone cu multe probleme care se vor agrava odată cu terminarea noilor proiecte. Vă las pe voi să trageți concluzile …..

    • De la aerodrom trebuie făcută stradă pe lângă râul Bistrița care să ajungă la lac și acolo în locul punții pietonale trebuie pod rutier. Oricum trebuie găsită o soluție pentru a ajunge la strada care trece pe lângă ștrandul Codrișor. Dar principalul obiectiv ar fi centura ocolitoare.

    • Pe strada Tărpiului și pe Strada Subcetate coboară pe centură locuitorii dintr-un cartier întreg și toți cei care lucrează la Leoni și la celelalte firme din zonă plus două licee . Tărpiului nu are trotuar și ambele străzi sunt foarte circulate. Alternative pentru trafic?

    • @ Bistrițean și am vrut să zic și pentru cei din primărie dar nu zic că nu are rost că tot nu pricep nimic :
      Sunt alternative dar cei din primărie ca deobicei suferă de orbul găini sau mai rău:

      – Strada Matei Corvin ce ar trebui să devină un soi de Bulevard care să fluidizeze zona pe directia Est-Vest de la strada Valea Căstăilor până la intersectia cu DN 17 respectiv Drumul Dumitri Nou, Valea Rusului și Viile cu Pomi

      – Pentru coborârea din Subcetate ar trebui doar asfatată strada Colinei și făcută o legătura acesteia cu strada Zefirului adică prelungirea străzii Zefirilor prin curtea foste Intreprinderi de Drumuri Județene, astfel cei din Subcetate vor putea ajunge direct și ușor la piață.

      – Trebuie făcută deasemenea legătura străzii Iancu Jianu cu strada Subcetate.

      – Trebuie făcută legătura străzii Matei Corvin cu str. Subcetate

      Soluții nu glumă dar dacă nu ieși din crâșmele de pietonal nu ai cum să vezi aceste soluți simple care le ai la îndemână așa că Bistrițene nu mai spera și înameazăte cu răbdare să petreci timp îndelugat în cozi.

    • @ Bistrițian, Alternativă la strada Tărpiului se vede și din elicopter Este asfatarea străzi Livezi pe lângă liceul Agricol aceasta ar facilita și un acces mai ușor la Cartierul Tinerilor, măcar acolo terenul nu o ia la vale ca pe pășunea Cocoșu.

    • Unirea străzi ce trece pe lângă restaurantul Ardealu cu strada Magnoliei astfel sar ajunge foarte ușor la liceul Logos și în Subcetate.

    • Pentru degogestionarea traficului auto din Bistrița trebuie realizată axa pe ambele părți a căi ferate propusă de primarul Turc

    • Domnule primar intrarea în oraș nu trebuie sa se oprească în intersecția cu podul Jelnei , modernizarea trebuie sa ajunga la limita in dealul Jelnei, știm cu totii ce alunecari avem acolo, drumul județean fiind renovat recent.

    • Cine mama zmăului va pus să vă construiți casele și blocurile în partea cea mai proastă a orașului în Sud peste apă ?!

      Când ați construit nu v-ați gândit la consecițe ?

      Acum vreți ca primăria să vă rezolve problemele pe care voi singuri vi le-ați creat din banii noștri ai tuturor oamenilor din Bistrița ?

      Noi cu ce suntem vinovați că voi ați fost proști ?

      Este o vorbă: N-ai cu cine ei nu gândește.

    • @ Întrebării în neant Ce are una cu alta istetule. Cine a dat autorizatii de constructie acolo? Nu este primaria responsabila de starea drumului? Radu Moldovan a putut sa faca peste deal si toti impotentii din primarie nu pot de 30 de ani sa faca nimic? De ce nu pun limita orasului la pod si au scapat? Drumul care trebuie „normalizat” este de cateva sute de ani. Pe la voi prin Moldova poate ca nu ati auzit ca zona asta era saseasca si ca drumul de cateva sute de ani face legatura intre Bistritz si satele sasesti de acolo Senndorf, Petersdorf si Neudorf. Nu este facut ca ruina comunista unde stai de max 40-50 de ani!

    • O rămâi rămâi …. cu ce să fie devină primăria dacă tu ca fraierul ți-ai făcut casă peste râul Bistrița într-o zonă cu alunecări de teren și inundabilă ?

    • @ Mai stau, Primăria este devină că a dat autorizați de construcție peste râul Bistrița pe terenuri în care se cunoșteau că există pericole grave geologice.
      Chiar anul ăsta sa încercat să se voteze în consiliu un PUZ pe care un dezvoltator rapace intenționează să-l introducă în intravilan, teren pe care deja are construite ilegal case.

    • Pe dealul acela erau mulți copaci, s- au constituit case , copacii s-au rărit și dealul și așa predispus la alunecări de mișcă.

  • D-le primar , aceasta intrare dinspre Jelna chiar daca va fi mai frumoasa este si va fi si pe viitor numai o intrare/iesire secundara. Acesta este adevarul. Altfel , presiunea celor doua dealuri va crea in continuare multe probleme in zona. O simpla parere.

    • Cum să dai așa o denumire la o stradă ? Ha, ha În Sud este Caracalul Bistriței ha, ha

  • faceti legatura dintre pistele de biciclete de pe cr vivu ce cea care va fi spre bazele sportive de la cocos . viitorul este al biciclistilor,dar trebuie sa se simta in siguranta,avand in vedere ca 85% din populatia tarii inca nu stie sa se deplaseze cu bitele.ce sa vorbim de valea jelnei, unde este sinucidere curata sa te deplasezi pe bita(zici ca i concurs de formula I )!!

  • Fata de alte mari orase cu intrari si iesiri de doi bani ,pline de maghernite si caini comunitari, carute ,cai si sandramale Bistrita este un oras frumos cu toate intrarile pline de vile si case foarte aratoase, este un oras de tip occidental.
    Pretind ca am vizitat absolut toate judetele Romaniei si mai toate municipiile resedinte de judet.
    Sunt un drumet si deviza este cunoaste-ti tara si apoi viseaza la alte locatii.

  • Cum poate să fie cea mai frumoasă intrare în Bistrița dacă acolo se află aproape cel mai urât bloc ( cele mai urâte sunt cele din Zăvoiaie) ?! :o)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.