O casă impunătoare, situată pe strada Gheorghe Șincai, a trecut cu brio testul timpului și va rămâne, cel mai probabil, în memoria colectivă, datorită numelui înscris pe frontispiciul ei, Michael Textoris, negustorul care a ridicat-o, dar nu a apucat să locuiască în ea.
Clădirea a fost ridicată în jurul anului 1860 de către Michael Textoris, negustor din Bistrița. După incendiul din 1857, Textoris a demolat Poarta Spitalului și cu o parte din materialele recuperate şi-a ridicat o casă cu parter şi etaj, conform bistrita.com.
A păstrat stema de pe fronton pe care a montat-o la etajul noii sale clădiri în curtea interioară, unde poate fi văzută şi astăzi. Stema dăltuită în piatră şi purtând ca element de datare anul 1484, prezintă câteva detalii heraldice, între care corbul – prezent pe blazonul familiei Huniade, aluzie la regele Matei Corvin care încuviinţase fortificarea oraşului şi trei capete umane aluzie desigur la vecinătatea spitalului – azil medieval. În jurul blazonului familiei Huniade au apărut și niște legende care arată importanța corbului în această familie. Una dintre ele spune că un corb a smuls un inel de aur din mâna lui Iancu de Hunedoara și acesta a ucis pasărea cu o săgeată recuperând astfel inelul, iar o altă legendă amintește cum, cu ajutorul corbului, mama lui Matei Corvin i-a trimis mesaje acestuia când era în închisoare.
În Casa Textoris au funcţionat o bucată de vreme fundația Textoris, Kamilla Textoris-Haus, dar și o pensiune, o serie de magazine şi sedii ale unor firme de construcţii și transport. Timp de 4 ani, începând cu 1940, clădirea a servit drept internat pentru Gimnaziul German, actualul Colegiu Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița.
Conform sursei citate, Michael Textoris nu a apucat să se bucure de această casă din cauză. El a fost ucis cu 2 ani înainte de finalizarea construcției, mai precis în 6 decembrie 1863, de un ofițer din garnizoana cetății cu care era în conflict din cauza unei femei pe care o iubeau amândoi. După crimă ofițerul a fost ajutat de alți soldați să fugă din Bistrița.
Istoricul Günter Klein oferă o altă versiune.
Textoris nume modernizat adoptat „țesături” (familie veche Weber) în Burhalle( Orheiul Bisttriței) ar fi fost ucis de Huß/Huss (ofițer de Ulani ) cu sabia pe Sugălete datorită reclamării unei sume de bani pe care acesta în ziua dr Sf Nicolae 1863.
Fapt notabil sora acestuia a moștenit averea și nu a avut urmași. A fost probabil donatorul individual cel mai generos în istoria Bistriței.
Ea a donat suma de 4.120,54 de coroane pentru construcția noii clӑdiri a Gimnaziului Evanghelic (actuala clӑdire a Colegiului „Liviu Rebreanu”. Gimnaziul a fost finalizat la 9 ani dupӑ decesul ei, în 1910.
E fascinant că la noi cursurile de istorie nu includ noțiuni factuale despre istoria locală , cel puțin 5 ore la clase ar trebui alocate în programă pentru a înțelege trecut.Doar vizitând la pas Bistrița s-ar putea discuta despre multe evenimente istorice..Sunt castre , biserici,sinagogi clădiri vechi , archive..eu dacă aș fi profesor de istorie le-aș preda istoria conectată cu trecutul în imersie fizică ..alțij plătesc bani ..la noi e o abundență de.monumente vestigii..dar se preferă un stil sec .
Și se spune că a fost un proces sumar, ofițerul a fost găsit nevinovat, pe motiv că și-a apărat onoarea.
E în concordanță cu teoriile în criminologie, scăderea numărului.de morți în perioada de pace , din Evul Mediu până acum se datorează schimbării mentalităților și dispariției noțiunii crimei de onoare. Duelurile cu sabia, pistolul pentru a se apăra de jigniri, regla diferențe au dispărut și noile norme sociale condamnau comportamentul de a regla la nivel personal fără a trece prin tribunale.
Stema relocată de pe vechea Poartă a Spitalului este una dintre variantele de reprezentare heraldică utilizate în epocă de către Matia Corvinul, regele Ungariei. Nu mai țin minte care este exact compoziția stemei păstrate aici dar în principal în cantonul dreapta sus avem fasciile roșu-argint ale Arpadienilor, în cantonul stânga sus avem crucea patriarhală și cei trei munți de verde (simbol al Regatului Maghiar), în dreapta jos cele trei capete de lei încoronate ( simbolul nu are nici o legătură cu hospitalul din apropiere – ci reprezintă stema Dalmației- aici calitatea lui Matia de rege al Croației, Dalmației și Slavoniei ) iar în stâga jos, corbul cu inel în cioc al familiei Huniade sau leul rampant al regatului Boemiei (în acest caz, stema familiei Huniade este plasată de obicei în „inimă” -un mic scut în centrul stemei). Stemele regilor Ungariei reprezintă un element comun în vizualul simbolic al puterii din orașele libere ale Transilvaniei (acestea se aflau pe „fundus regius” fiind, deci, sub directa jurisdicție regală). Pe lângă numeroasele steme de piatră păstrate fizic sau doar în reprezentări grafice, chiar stema istorică a Bistriței este până la urmă o „imitatio” a însemnelor heraldice Angevine.
Bravo Alex! Așa e! In cazul stemei noastre de pe fosta Poarta a Spitalului, doar crucea își păstrează poziția cu cea de pe blazonul lui Mathia. Celelalte trei simboluri heraldice sunt practic rotite reciproc. Astfel, leul rampant este reprezentat în sectorul din stânga sus, fasciile arpadiene sunt in sectorul din stânga jos si cei trei lei ai Dalmației in sectorul din dreapta jos. De ce așa … cine știe?! La 1484 sursele de informare ale meșterilor pietrari erau altele după cum si judecata si rațiunile comanditarilor puteau sa fie diferite de ce gândim noi astăzi. Bunăoară, având în vedere faptul că orașul Bistrița fusese domeniul personal al lui Ioan de Hunedoara, tatăl lui Mahtia, e posibil ca leul rampant sa fi fost reprezentat in sectorul din dreapta sus ca urmare a faptului ca așa apărea pe stema personala a lui Ioan de Hunedoara. Din proprietatea lui Ioan, Bistrita ajunge in proprietatea lui Mathia care vinde bistritenilor cetatea veche, proprietatea sa, care se afla pe locul unde este astăzi Hotelul Coroana de Aur. Cu banii obtinuți de pe cetatea Bistriței, Mathia a construit palatul regal de la Visegrád. Iar bistritenii, cu materialele vechii cetăți au construit zidurile cu care și-au înconjurat orașul și care în parte mai pot fi văzute și astăzi.
Cele 8 fascii preluate pe blazon de Carol Robert de Anjou si apoi de toți urmașii săi, se regăsesc deasemenea pe primele steme ale Moldovei și pe primele monede bătute în vremea lui Petru I și păstrate apoi în însemnele oficiale ale statului moldovean până la Alexandru cel Bun.
Este cu totul hilară confuzia stemei Dalmației de pe scutul lui Hunyadi cu ceva capete omenești „aluzie desigur” la vecinatatea spitalului. Demnă de cartile de comedie cu bessi publicate pe banii Primariei în anii trecuți. Să mai spunem în încheiere că Mathia Corvin a dăruit rectorului Ragusei (Dubrovnik-ul de astăzi) o sabie ceremonială care se păstrează și astăzi. Semn că suzeranitatea formală pe care orașul o accepta din partea regilor Ungariei încă de pe vremea lui Ludovic cel Mare (cel care a venit în repetate rânduri la Bistrița și căruia îi datorăm simbolul heraldic) era recunoscută încă la 1466. Încă o legătură interesantă care poate fi făcută între Bistrița și perla coastei Dalmate.