Actualitate

Ce rezultate a obținut Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud

Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud a avut, anul trecut, înregistrate un număr de 25 lucrări penale, din care 20 pentru infracțiuni de corupție și 5 pentru alte infracțiuni, se arată într-un comunicat.

De asemenea, în 3 dosare penale în care ofițerii serviciului au efectuat activități procedurale în baza delegării procurorului, urmărirea penală s-a finalizat prin emiterea rechizitorului.

În 8 dosare penale în care S.J.A. Bistrița-Năsăud a efectuat activități, unitățile de parchet au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 13 inculpați, din care 7 inculpați pentru comiterea unor infracțiuni de corupție, respectiv 6 inculpați pentru săvârșirea altor fapte de natură penală.

În ceea ce privește apartenența instituțională, 3 inculpați sunt cadre M.A.I toţi cu funcție de execuție (1 ofiţer de poliţie, 1 agent de poliție- ordine publică şi 1 subofiţer de jandarmi);

Totodată, în perioada supusă analizei, ofiţerii S.J.A. B-N au organizat 6 acţiuni de prindere în flagrant, ocazie cu care au fost prinse în flagrant un număr de 6 persoane, dintre care:

  • pentru luare de mită – 2 funcționari publici ( 1 ofiţer şi 1 agent de poliţie);
  • dare de mită – 3 (persoane fără calitate specială)
  • trafic de influență – 1 (persoană fără calitate specială)

Față de cele 6 persoane amintite au fost dispuse măsuri preventive.

Persoanele care doresc să sesizeze fapte de corupție săvârșite de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, o pot face apelând gratuit Call Center anticorupție 0800.806.806, sau nr. de telefon fix al serviciului 0263/203.107.

De asemenea, se pot face sesizări la adresele de e-mail petitii.dga@mai.gov.ro și bistrița.dga@mai.gov.ro, iar cetățenii care doresc să se prezinte pentru audiențe, sediul SJA este situat din municipiul Bistrița Piața Petru Rareș, nr.1, etaj 3. în incinta Instituției Prefectului.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.