Actualitate

Ce se va întâmpla cu una dintre cele mai distruse străzi din oraş, Colibiţei

Strada Colibiţei, care însoţeşte calea ferată paralel cu Bulevardul Decebal, este una dintre cele mai distruse din oraş, coşmarul şoferilor de taxi şi calvarul locuitorilor care sunt obligaţi să-şi distrugă zi de zi maşinile încercând în zadar să ocolească gropile.

Ca să aflăm dacă va fi reparată măcar anul acesta în care muncipalitatea a îngropat 7 milioane de euro într-o pârtie încă nefuncţională, l-am întrebat pe şeful Direcţiei de Servicii Publice a Primăriei Bistriţa, Ioan Creţiu dacă va fi inclusă în planul anual de reparaţii.

„Pe strada Colibiţei noi nu am intervenit să facem lucrări de reparaţii asuprafeţelor mai mari degradate, un strat de 4 centimetri minim pentru că acea stradă e cuprinsă în lucrarea de investiţii pentru realizarea legăturii între strada Gării şi Ioan Slavici. De această problemă se ocupă colegii de la Direcţia Tehnică fiind vorba de o lucrare de investiţi. Cea m înţeles eu de la ei este că a fost o problemă cu CFR care nu a dat aviz pentru trei benzi, aşa cum a dat, spre exemplu, Poliţia. Cei de la CFR au dat aviz pentru două benzi, dar acum nu ştiu exact să vă spun cum mai stau lucrurile. Dacă anul acesta nu se va începe acea lucrare de reabilitare şi modernizare a întrregii străzi şi legătura cu Ioan Slavici, atunci cred că vom interveni să facem nişte lucrări măcar de reparaţii curente, de frezare, acolo unde există gropi şi asfaltul este faianţat şi aşa mai departe”, a spus Ioan Creţiu pentru Timp Online.

2 comentarii

  • … noi nu am intervenit … se ocupă colegii … nu a dat aviz … au dat aviz … nu ştiu exact … dacă anul acesta nu … atunci cred că … măcar de … acolo unde … şi aşa mai departe. INCREDIBIL! Varză murată!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.