Cel mai bun editorial

Ultima temă de editorial este performanţa lui Rareş Buhai care trebuie răsplătită. Cred că a reieşit că sunt total de acord cu ideea, dar mă opun total ca rezultatele acestui copil să fie transformate în temă de campanie electorală mai ales în aceste zile în care toată lumea freamătă înainte să ia startul într-o luptă la fel de crâncenă probabil ca şi cea din vară, dacă nu şi mai şi.  

Rareş Buhai a obţinut performanţe ca olimpic încă de acum doi ani. Statul i-a promis nişte bănuţi, lui, profesorului, şcolii, dar, în ultimii doi ani de guvernare de dreapta, nu s-au mai găsit câte 7500 de lei anual în prea minunatul buget din care înfulecă unii cu gurile veşnic flămânde pentru ca el să fie premiat. Prioritare au fost, în timpul guvernării Boc-MRU cu totul alte lucruri decât stimularea performanţei. Nu le-a spus însuşi preşedintele tinerilor să plece din ţară? Ce nu au înţeles?

În tot acest timp, pe la Guvern s-au perindat în funcţii tot soiul de „igaşi” agramaţi. Pentru ei s-au găsit şi bani, şi contracte cu statul. Pentru olimpici, nu. Să vii acum ca membru al unui partid care a încurajat şi promovat toate aceste mizerii şi să trâmbiţezi că trebuie „să ne apreciem valorile” când tu însuţi faci parte dintr-un partid care nu a dat doi bani pe ele mi se pare o ipocrizie. De ce spun asta? Pentru simplu fapt că într-un partid nu te împinge nimeni cu forţa (nici măcar cea civică), te duci singur pentru că împărtăşeşti valorile, eşti de acord cu politica pe care o face,vrei să faci parte din el. Din aceleaşi considerente şi rămâi în partidul respectiv. Cei care au aderat la un partid care ne arată zi de zi că în el nu există competiţie adevărată, ci oameni impuşi de cine e cel mai puternic, partid care a guvernat ţara promovând numai interese şi creând o adevărată caracatiţă de nonvalori ar trebui să păstreze un moment de reculegere.

Să zicem că tu, ca individ, nu eşti de acord cu politica seniorilor şi, mai ales dacă eşti tânăr politician, ai vrea să faci să se întâmple altfel lucrurile. Sunt de acord şi cu asta, dar calea nu este editorialul, ci votul. Consilierul municipal Mihai Sărmăşan (PDL), fiindcă despre el vorbesc acum, nu ar trebui să scrie texte pe care să le trimită tuturor ziarelor ca şi cum acestea ar fi nişte gazete de perete din sat pe care lipim foi, ci să facă lobby în Consiliul Local din care face parte şi să voteze în favoarea premierii lui Rareş Buhai. Cine opreşte un tânăr politician să facă toate acestea?

Am auzit pe cineva spunând că, în România, politicienii vorbesc extrem de mult şi nu fac mai nimic şi sunt de acord cu acest lucru. Aş putea adăuga că, la noi, politicienii scriu prea mult şi nu fac nimic. De dimineaţa până noaptea târziu, miniştri fac turul televiziunilor, vorbesc, vorbesc şi iar vorbesc despre nici nu mai ştiu ce. Mă întreb şi eu oare când apucă să ia decizii importante, când muncesc dacă tot vorbesc întruna? Aş prefera să văd miniştrii odată la trei luni la televizor şi atunci toată bursa să fie cu ochii pe ei, fiecare cuvânt să determine o schimbare a atitudinii investitorilor, în bine, fireşte. La fel, aş prefera să văd tineri politicieni locali aleşi în diverse funcţii, la treabă, nu la elaborat compuneri cu puncte de vedere scrise cu copy-paste. Să lase editorialele pentru jurnalişti şi societatea civilă şi să facă ceea ce ţine de fişa postului, lobby, vot, decizie. Cel mai convingător editorial pe care îl pot ei scrie este votul.

Sinceră să fiu apreciez mai mult decât acelaşi „punct de vedere” exprimat în toate ziarele faptul că un domn care vrea să candideze la alegerile parlamentare ca independent şi-a deschis un blog. Nu costă nimic fiind găzduit de o platformă gratuită. El scrie acolo tot ce îi trece prin cap şi lumea interesată îl citeşte. Cine vrea să îşi testeze simpatia la public, la politicieni mă refer, să facă la fel ca şi el. Pe bloguri se poate vedea câţi oameni au citit, aşa îţi dai seama câtă lumea te caută cu adevărat pe tine. Vă garantez că, dacă veţi scrie lucruri cu adevărat interesante, şi presa le va căuta şi prelua. Înainte de toate însă, presa va scrie despre voi dacă faceţi lucruri.

În ţara aceasta, lucrurile vor înceapă să meargă bine în momentul în care nu vom mai încurca borcanele. Fiecare să-şi facă meseria lui cât poate mai bine, să nu tânjească la meseria altuia bănuind că o poate face. Politicul să facă, noi vom scrie. Dacă cineva vrea să scrie, atunci să lase liber locul din politică şi să treacă de cealaltă parte a baricadei. Din afară, lucrurile se văd întotdeauna mai limpede. Este loc pentru toţi mai ales dacă ai vocaţie şi munceşti cu pasiune. Nu despre asta este vorba?

Cristiana Sabău