Actualitate Recomandări

Cele cinci măsuri pentru debirocratizarea activității profesorului care se aplică de azi

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă cinci măsuri pentru debirocratizarea activităţii profesorilor care se aplică începând de astăzi. Altele vor intra în vigoare în perioada următoare.

”Începem semestrul al doilea cu o veste bună: prima etapă pentru debirocratizarea procesului didactic cuprinde următoarele măsuri care se vor aplica chiar de astăzi, 13 ianuarie”, a anunţat Monica Anisie.

Măsurile sunt:

  • portofoliul profesorului conţine, în format digital sau/şi letric, doar planificările calendaristice anuale ale materiei, un proiect al unităţilor de învăţare şi instrumente de evaluare. Este exceptat de la această precizare portofoliul profesional reglementat de Metodologia – cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată prin OMEN nr. 5211/2018;
  • procesele verbale care nu necesită probarea modului de luare a deciziei, de la activităţile cadrelor didactice sau din cadrul anumitor activităţi cu părinţii nu sunt obligatorii şi pot fi înlocuite cu liste de prezenţă;
  • rapoartele şi statisticile solicitate de instituţii ierarhic superioare sau alte instituţii din afara sistemului educaţional, care nu sunt prevăzute în mod expres în acte normative, nu se întocmesc la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar prin implicarea cadrelor didactice. Extragerea datelor statistice necesare se face prin interogarea Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) sau a altor aplicaţii specifice;
  • aplicarea testelor iniţiale nu este obligatorie pentru niciun nivel de învăţământ sau clasă. Cadrele didactice pot decide folosirea lor pentru clasele de început de ciclu sau la preluarea unei clase noi, la disciplina pe care o predau, pentru a cunoaşte nivelul atingerii competenţelor de către elevi;
  • portofoliul dirigintelui va conţine numai planificarea activităţilor specifice funcţiei de diriginte, calendarul activităţilor educative extraşcolare ale clasei şi fişele psihopedagogice ale elevilor din clasa respectivă.

Pe lângă acestea, sunt în curs de modificare actele normative care vizează următoarele documente propuse pentru eliminare sau simplificare:

  • eliminarea portofoliului dirigintelui;
  • simplificarea condicii de prezenţă;
  • eliminarea comisiilor metodice/comisiei pentru curriculum;
  • eliminarea sau, după caz, simplificarea raportărilor situaţiei sociale a elevilor şi raportărilor programelor de sprijin;
  • simplificarea documentelor necesare pentru excursiile şcolare/activităţile extraşcolare;
  • simplificarea procesului de evaluare a calităţii (ARACIP).

Anisie a precizat că a transmis deja o notă Inspectoratelor Şcolare prin care a cerut aplicarea acestor măsuri imediat.

https://www.facebook.com/AnisieMonicaCristina/photos/a.115350816468071/160237261979426/?type=3&theater

Foto arhivă

2 comentarii

  • M-ar mira ca de acum sa-si tina orele la nivelul salariilor pe care totusi le încaseaza.
    Mentalitatile învechite (si comoditatea) se schimba foarte greu, piata meditatiilor va ramâne neschimbata exact ca si indiferenta unora dintre dascali fara de nivelul de pregatire al copiilor.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui veveritza Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS