Sănătate

Centru de estetică dentară, deschis la Bistrița

Medicii stomatologi Alina Bojor și Doru Stere au anunțat deschiderea ”Asthera”, centru de estetică dentară, unde vor profesa împreună cu alți cinci medici specialiști care vor oferi servicii de ortodonție, chirurgie buco-maxilo-facial, dento-alveolară și paradontologie.

Asthera este o idee care a încolțit în mintea noastră în urmă cu aproape un an de zile. Am hotărât că vrem să schimbăm ceva în legătură cu modul în care livrăm servicii de stomatologie în Bistrița. Amândoi avem deja 17 ani de stomatologie de când încercăm să oferim pacienților noștri ce știm noi mai bine și am realizat că acel cabinet individual pe care îl avem nu poate oferi tot ce pacientul își dorește. Pacientul își dorește servicii integrate, să găsească într-un singur loc tot ce are nevoie. Discutând cu Alina, am realizat că ce îmi lipsește mie în cabinet știe ea să facă, ce știu eu să fac îi lipsește ei. Am pus împreună niște idei și am reușit să construim Asthera. Este tot ce noi ne-am dorit să realizăm împreună pe plan profesional”, a spus dr. Doru Stere.

La ”Asthera” vor profesa și lectorul universitar dr. Mahmoud Nabil Al-Saafin, medic specialist ortodonție, dr. Csaba Toth – medic specialist chirurgie buco-maxilo-facial, dr. Radu Grigoraș – medic specialist chirurgie buco-maxilo-facial, dr. Sabin Oltean – medic specialist chirurgie dento-alveolară și dr. Anamaria Muscar – medic specialist parodontologie.

Centrul este dotat cu aparatură modernă cu o finanțare obținută cu sprijinul Alexandrei Blându de la ”Succes Consult”. Logo-ul centrului este realizat de Sepia Print.

”Asthera” se află pe strada Crinilor, nr. 8, și va fi deschis pacienților începând de săptămâna viitoare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.