Actualitate

Vechea centură a Bistriței și drumul peste Pasul Rotunda vor fi modernizate cu bani de la CNAIR

Porțiunea de drum între Viișoara și Dumitra, în care intră și vechea centură a orașului Bistrița, respectiv Dealul Târgului, dar și cei 17 km de drum național neasfaltați de la Valea Mare până în pasul Rotunda sunt lucrări care vor fi finanțate cu bani de la bugetul de stat, termenul cel mai optimist pentru începerea lucrărilor fiind toamna acestui an.

Ministerul Transporturilor este cel care va aloca bani la rectificarea bugetară pentru modernizarea celor două tronsoane de drumuri naționale: DN 17C între Viișoara și Dumitra – inclusiv vechea centură a orașului – și de DN 17D între valea Mare și Pasul Rotunda, ultimul drum național care nu este asfaltat, a declarat ministrul Sorin Grindeanu, vineri, într-o conferință de presă, la Bistrița.

”Nu am venit să spun că vom face cincinalul în 4 ani și jumătate, ci am venit să spun lucruri care să se și întâmple, și anume cele două chestiuni legate de cele două drumuri naționale, 17 C și 17D, care vor trebui să intre rapid în fazele de execuție, parcurgând foarte rapid eventuale faze premergătoare, astfel încât discuții începute în 2001 în ce privește DN 17D să fie în sfârșit concretizate. Nu e un efort foarte mare, vom prinde sumele respective ca investițiile să fie făcute. Cei de la DRDP au de actualizat SF-uri astfel încât odată cu rectificarea de buget să aloc sumele necesare pentru realizarea celor două obiective”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a explicat că, deși vechea centură a orașului Bistrița este acum în administrarea municipalității, lucrările se pot realiza cu bani de la CNAIR dată fiind importanța acestui tronson în ce privește traficul de tranzit.

”În prezent, pe DN 17 C am rămas cu un tronson nefăcut între Viișoara și Dumitra. Aici avem nevoie de investiții pentru că sunt foarte multe alunecări de teren. Nu puteau fi făcute pe lucrări de reparații și am discutat la sfârșitul anului trecut cu domnul Grindeanu să ne ofere sprijin. S-au făcut documentațiile, iar între timp, avantajul mare este că DRDP Cluj are specialiștii care lucrează la documentații tehnice și nu le mai scoate la licitație. S-a finalizat documentația pentru tronsonul din DN17C, valoarea lucrărilor este de 104 milioane de lei pentru această lucrare. Mai este și o reactualizare a SF pentru DN 17D, dar nu aprofundată, pentru cei 17 km peste Pasul Rotunda. Trebuie făcute exproprieri, e drum de pământ, lucrările sunt ample și costisitoare și acolo ei estimează că lucrările vor ajunge la 450-500 de milioane de lei, dar până în luna iunie când se trece la rectificare, pe masa CNAIR vor fi solicitările de finanțare a ambelor proiecte. Noi, în paralel, eliberăm certificate de urbanism și începem să obținem avize. Odată ce vom avea fișa de buget și finanțare se va putea trece direct la licitația execuției. Eu sunt convins, aici fiind avansați (cu studiile și avizele -n.r.), că pot începe lucrările din toamna acestui an cu condiția ca licitația de execuție să nu fie contestată”, a spus Radu Moldovan.

Atât lucrările de pe DN 17C de la Viișoara până la Dumitra, cât și cele între Valea Mare și Pasul Rotunda vor fi realizate cu bani de la bugetul de stat.

Etichete

13 comentarii

  • Cu centura, da, e o veste bună. Cu modernizarea drumului spre Rotunda, încă sunt sceptic. Odată cu deschiderea accesului, s-ar putea sa fie compromis și locul ăsta…sper să mă înșel și să nu asistăm la manelizarea zonei

    • Unde putem vedea online documentația așa zisei „modernizări” a străzilor Calea Clujului, Drumul Cetății și Simion Mândrescu ?
      Sau este și asta secretă la fel ca Linia Verde și ” modernizarea ” străzilor Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului. Pe site-ul fabulos al primărie nu găsești nimic util, nimic aplicat doar abureli de genul Strategie de Dezvoltare , Plan de Mobilitate Urbană pe care nimeni nu le bagă în seamă nici măcar cei din primărie.

    • @Aztech. Fix asa ma gindesc si eu in legatura cu pasul rotunda. Acollo o sa fi distrus o zona foarte mare si frumoasa. Multi copaci seculari linga drum o sa dispare si pana la urma ramane un drum ca si cel „asfaltat” acum citeva ani la dealul negru. und asfalt deja e distrus in mare parte de camioane cu lemne.
      Probabil asta est si planul la rotunda, acess mai usor pentru defrisari.

  • Sunt tare curios dacă s-a făcut vreo dezbatere publică cu cetățeni orașului despre așa zisa modernizare a străzilor Calea Clujului, Drumul Cetății și Simion Mândrescu, că nimeni nu aflat de vreo dezbatere publică pe acest subiect sau iar se fac lucrurile așa cum vrea vreun habarnist de politicean ?

  • Ce folos ca e zona frumoasa daca nu piti circula cu masina?
    Sa se asfalteze, legatura cu maramuresul , zone ff frumoase metita sa beneficieze de asfat .

  • Pentru Transparenta
    Puteti cere printr-o adresa catre Primarie sa va puna la dispozitie documentatia sau pe SEAP.
    Oricum, la cum se lucreaza la Primarie, e posibil sa dureze ceva.
    Oricum in general documentatiile is cu dedicatie, de-asta vine mereu cine trebe.

    • Mulțumesc Pro trasparență, Suntem în mileniul informaticii nu ar fi necesar ca TOATE informatiile importate pentru cetățeni să fie publicate online că de aceea a cheltuit primăria atât de mulți bani pe site-ul ăla care nu folosește la nimic.

  • Dacă modernizează „centura veche”, care e centura nouă că eu unul nu am mers pe ea!
    Pate e vorba de aia de la Beclean de care s-au apucat acuma?

    1
    1
  • Oare cât mai acceptăm să fim mințiți? Ce ne mai plac vrăjelile politice. De 30 de ani sunt la putere aceeași paraziți politici și știm cu toții ce au făcut și tot ne mai lăsăm mințiți! Avem și v-om avea aceeași centură a orașului cu canalele sub nivelul asfaltului, același drum spre Dumitra rupt, cârpit, alunecat și nemarcat, atât timp cât acești paraziți lacomi și incompetenți vor căpușa administrația județeană și municipală

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.