Actualitate

Ceremonie de dezvelire a trei busturi, duminică la Bistriţa în prezenţa Mitropolitului Andrei

Duminică 9 noiembrie, la Biserica ”Sfinţii Trei Ierarhi” de pe str. Al. Odobescu şi la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” are loc un ceremonial de dezvelire a busturilor protopopului Grigore Pletosu şi compozitorilor Tudor Jarda şi Nicolae Bretan, eveniment la care participă ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ.

”Primăria şi Consiliul Local al municipiului Bistriţa şi Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistriţa, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi a artistului plastic Pavel Jarda organizează duminică 9 noiembrie, ora 15.00, ceremonialul dezvelirii busturilor protopopului Grigore Pletosu, a compozitorilor Tudor Jarda şi Nicolae Bretan, eveniment care va avea loc la Biserica Ortodoxă Sfinţii Trei Ierarhi şi Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”, cu binecuvântarea ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului”, informează Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”.

Cu acest prilej va avea loc un program artistic tradiţional susţinut de ”Rapsodia trişcaşilor” din Leşu, precum şi un scurt concert de muzică tradiţională şi clasică în interpretarea profesorilor şi elevilor Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”.

În deschiderea evenimentului omagial va avea loc Concursul interjudeţean al cântecului, dansului şi obiceiurilor tradiţionale ”Valori etnografice în comunităţile tradiţionale”, ediţia a VII-a, la Casa de Cultură a Sindicatelor, între orele 10.00 – 14.00. Intrarea este liberă.

Participă în concurs grupuri artistice din judeţele Alba, Mureş şi Bistriţa-Năsăud. Probe de concurs: prezentarea unei personalităţi reprezentative pentru comunitatea din care provine grupul, interpretarea şi prezentarea unui cântec, obicei sau dans tradiţional şi prezentarea unei reţete culinare specifice zonei.

Tot duminică, înainte de a veni la Bistriţa, ÎPS Andrei va oficia Sfânta Liturghie la Chintelnic şi va binecuvânta lucrările efectuate în ultimul timp la biserica parohiei.

3 comentarii

  • bahh ma mai obositi cu barbosu marele preot a lu faraon,bai radu moldovan deci iti spun clar si categoric ca tu cu astfel de actiuni pierzi voturi…..

  • In filmuletul de mai sus cu PSD huiduit in biserica este cea mai clara si mizerabila dovada care arata cum incearca Bor sa il bage cu forță pe gatul enoriașilor pe Ponta.
    Rușine Bor, nu credeam ca puteți ajunge chiar atay de jos.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui paul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS