Actualitate

Chiriile pentru locuințele ANL din Bistrița, modificate

Consiliul Local Bistrița aprobă vineri, în ședința care are loc în sala de spectacole a Palatului Culturii, modul de calcul al chiriilor și valoarea acestora pentru locuințele ANL.

”Cuantumul chiriilor se actualizează anual cu valoarea de înlocuire pe metru pătrat, aprobată anual prin Ordinul ministrului Dezvoltării. Valoarea de înlocuire pe metru pătrat pentru perioada 01.08.2019 – 31.07.2020 este de 1.916,42 lei/mp, inclusiv TVA. De asemenea, cuantumul chiriilor se actualizează anual cu rata inflaţiei comunicată de către Institutul Naţional de Statistică pentru anul anterior şi, dacă este cazul, şi în baza coeficientului de venit. Rata inflației medie pentru anul 2019 este de 3,83%, indicele prețurilor de consum mediu fiind de 103,83 care se va aplica la chiria netă anuală”, se arată în proiectul de hotărâre.


Valorile chiriillor actualizate au fost calculate la nivelul maxim al coeficientului de venit, respectiv 1,00. Chiriile se vor putea modifica ulterior, doar după depunerea documentelor justificative privind venitul mediu net pe membru de familie realizat în anul 2019 de către chiriașii locuințelor ANL, cu aprobarea primarului, începând cu luna următoare depunerii documentelor.

Contractele de închiriere, respectiv actele adiționale la contractul de închiriere, se vor încheia prin grija Direcției Patrimoniu, noua chirie aplicându-se începând cu data de 1 aprilie, având în vedere faptul că majoritatea contractelor de închiriere expiră la data de 31 martie.  

Anexa cu chiriile ANL, pe apartamente:

Etichete

2 comentarii

  • In alte tari se amana plati si in Germania chiar au introdus o protectie pentru chiriasi care nu pot achita chiria in timp de criza.
    Aici Consiliu fare contrariu, ei mai string surubul ca se cade sistemul si mai repede. Cei care voteaza asa ceva antisocial nu ar mai trebui sa faca parte de consiliu local. Rusine!

    • Este vorba de actulizarea cuantumului si nu de plata efectiva a chiriei. E o mare diferenta.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Walter Born Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS