Social

Cinci persoane rănite în urma unui accident la Jelna

(FOTO) Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc la Jelna, unde o mașină a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit de un alt autoturism

”Conform primelor verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că pe drumul județean 173, în localitatea Jelna, un tânăr de 21 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița – Jelna, a pierdut controlul direcției într-o curbă, a pătruns pe contrasens și  a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus. Cel de-al doilea autoturism era condus de o femeie în vârstă de 28 de ani, din Jelna. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto și a trei pasageri. Rezultatele testării cu aparatul etilotest au fost negative în ambele cazuri. Continuă cercetările în acest caz polițiștii Serviciului Rutier”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pentru aproximativ 30 de minute, traficul rutier în zonă a fost blocat, fiind recomandate rute alternative.

4 comentarii

  • pe astia unde mama poznii ii freaca
    stati acasa …..parca asa era vorba
    amendati si alte alea ar trebui masuri dure trebuie!

  • O scapat taranul la viteza amu cand sunt din ce in ce mai putine masini pe drum. Asta ar fi de tras pe dreapta macar 5 ani pe baza unei odonante militare. Cu toate ca a scazut procentul de accidente si de morti pe sosele cu 72 % boul asta tanar s-a infipt in sant.

  • Îi vai de mama lui corona virus în comparație cu prostia afișată pe drumurile scumpei noastre patrii. Pe parcursul ultimelor 24 ore , poliția a raportat amenzi pentru 9143 persoane, însumând aproape 11,5 milioane lei. Nu putea să lipsească din peisaj un flăcău jelnean cu mâncărimi în talpă. Amu-i fericit!

  • Dacă nu te calcă Covidul nu mai sunt știri? În 03 aprilie un tractor a trecut peste un copil. Acum e la Cluj la urgență cu fracturi multiple. Pe cine interesează???

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Dana Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS