Cine suntem noi să ştim?

Un accident cumplit a făcut ca şi Antonia Mureşan să treacă mai repede în Narnia ei, dar cine suntem noi să ştim de ce s-a întâmplat acest lucru? Sigur că vom da vina pe spitale, pe medici, vom acuza şi ne vom simţi mai bine dacă vom găsi pe cineva pe care să descărcăm toată furia noastră colectivă. Fireşte că nu este normal ca un copil care suferă o entorsă să moară. E nedrept, e absurd, e de neînţeles. Dar poate că acest copil i-a fost atât de drag lui Dumnezeu încât l-a chemat mai repede acasă să devină înger păzitor pentru alţii.

Ştiu că unora dintre dumneavoastră li se va părea suspect că nu încep să înfierez sistemul medical românesc şi că mă opresc asupra acestei variante oarecum mistice. Nu ar trebui ca presa să facă acest lucru, veţi spune. Datoria noastră este săpăm în căutarea adevărului, să scoatem vinovaţii la lumină, să milităm pentru dreptate. Astăzi mi-e foarte greu să fac acest lucru fiindcă lipsesc multe piese de pe acest puzzle care se numeşte „Ultimele zile din viaţa Antoniei pe pământ”. Mi-e greu să cred că un adult, în special un medic, ar privi cu indiferenţă suferinţa unui copil, piciorul lui umflat şi că nu ar face nimic. Nu pot accepta! Oricât de slab pregătiţi ar fi din punct de vedere profesional, sunt convinsă că medicii nu şi-au ales această meserie fiindcă urăsc oamenii şi vor să le facă rău. Ceva de neînţeles şi deocamdată neştiut s-a strecurat în toate aceste întâmplări, iar Antonia şi-a luat zborul spre cer înainte să apuce să ia vreo decizie care să-i schimbe direcţia veşniciei.  E, cu siguranţă, un înger care acum zburdă în rai.

Sigur că moartea ei scoate la iveală o realitate pe care o ştim cu toţii: dezastrul din sistemul medical românesc, veşnic subfinanţat, fără medici calificaţi care să-şi asume decizii, preocupaţi mai mult să paseze cazuri de la unii la alţii.

Suntem şi noi de vină în mare măsură fiindcă nu ne achităm contribuţia la sănătate. Statisticile Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud sunt îngrijorătoare. Majoritatea nu plăteşte, iar cei puţini care îşi achită contribuţiile ţin în spate bolnavi cronici care au nevoie de tratamente extrem de scumpe chiar şi de zeci de mii de euro lunar. De prea puţine ori se vorbeşte despre asta. Oamenii nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă că poate veni o zi în care cazi pur şi simplu jos pe stradă şi nu mai poţi decide tu la ce medic sau clinică privată să te duci. Te ia ambulanţa şi te duce într-un spital de stat subfinanţat, iar acolo poţi muri fiindcă sistemul nu poate funcţiona fără bani inclusiv din cauza ta.

Pe de altă parte, ca să ai medici foarte buni în România trebuie să-i şi plăteşti pe măsură. Fireşte că vor pleca atât timp cât în ţară au salarii mizerabile. După şase ani de facultate, alţii de rezidenţiat, după ce au trudit mai mult decât oricare alţii ca să înveţe totul despre corpul omenesc şi o fac zi de zi e absurd să-i plăteşti cu mai puţini bani decât pe un parlamentar (despre care nu ştim nici măcar ce studii are fiindcă poate la fel de bine să nu aibă) care beneficiază de cazare la hotel de cinci stele, se plimbă între Bistriţa şi Bucureşti cu avionul, votează la comanda liderului de partid, iar acasă are birou, maşină şi secretară. Se tot vorbeşte de faptul că Bistriţa nu are medici de talia celor din Cluj sau Mureş, dar cum ar putea avea? În cele două oraşe avem universităţi de medicină şi profesori care le predau studenţilor pe care îi învaţă apoi, în spitale, tot ce trebuie să ştie. Aceiaşi profesori mai lucrează şi în clinici private. Ce vă face să credeţi că vor veni la Bistriţa? Dacă sunt preocupaţi de cercetare în domeniul academic, de metode noi de vindecare, nu vor părăsi niciodată mediul universitar. E o iluzie să ne imaginăm că vor veni aici.

E absurd că a murit o fetiţă de patru ani de la o entorsă. E tragic că se poate întâmpla aşa ceva în ţara în care locuim şi în care ne rugăm să nu avem de-a face, pe cât se poate, cu sistemul medical. Dar cine suntem noi să ştim ce s-a întâmplat cu adevărat ca să putem arăta cu degetul în direcţia cuiva? Dacă cei pe care i-am incrimina i-au salvat pe alţii care acum le mulţumesc? Un lucru ştim sigur: toţi vom muri mai devreme sau mai târziu fiindcă timpul nostru pe pământ e limitat. E o realitate pe care nu o putem schimba. Ne putem consola doar la gândul că Narnia veşnică e cu mult mai frumoasă decât tot ce am întâlnit aici pe pământ.

Cristiana Sabău