Politică

CJ s-ar putea implica în modernizarea căii ferate Bistrița – Beclean

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, la solicitarea consilierului Marin Rus, va demara discuții cu Ministerul Transporturilor pentru ca și linia ferată între Bistrița și Beclean să fie modernizată, iar pe ea să poată circula trenuri de mare viteză spre Cluj-Napoca.

” Modernizarea căii ferate Bistrița – Beclean ar deschide drumul spre transportul de viteză pe calea ferată. Acest lucru ar fi benefic pentru Bistrița fiindcă sunt persoane care, dacă ar putea ajunge într-o oră, de la Cluj la Bistrița cu trenul, s-ar muta aici sau ar face naveta”, a spus dr. Marin Rus în ședința Consiliului Județean în care i-a cerut președintelui CJ să facă diligențe la nivel guvernamental pentru ca și acest tronson să intre în reabilitare.

Radu Moldovan a salutat ideea. La cererea lui, vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, se va întâlni cu dr. Marin Rus pentru a discuta despre acest subiect și a căuta împreună soluții.

Totodată, Marin Rus a propus CJ să aloce bani din bugetul acestui an pentru un studiu de fezabilitate, un prim pas pentru a se construi un cămin pentru medicii rezidenți care astfel ar fi mai interesați să facă stagiile la Bistrița.

”Anul trecut, la deschiderea anului universitar, am avut o discuție cu rectorul UMF Târgu Mureș și avem în vedere ca, pe strada Toamnei, pe lângă proiectul campusului finanțat cu fonduri europene, să putem demara în paralel și un astfel de proiect. Sunt finanțări guvernamentale pentru cămine. Partenerii noștri de la Mureș au fost încântați de propunere și au spus că e foarte bine venită propunerea, dar vom insista ca să se facă și un cămin pentru rezidenți”, a spus șeful CJ, care i-a delegat sarcina să se ocupe de acest subiect vicepreședintelui Dan Tămaș.

În ședința CJ, și consilierul Gheorghe Scuturici a venit cu propunerea ca CJ să se implice în construirea de noi parcuri industriale și în afara Bistriței.

”Trebuie să identificăm rapid sumele cu care să facem aceste parcuri industriale, să avem discuții cu primarii – sunt sigur că majoritatea vor fi de acord să avem niște parteneriate între noi și UAT-urile respective – iar în proiectul de buget să alocăm niște sume în acest sens. Este absolut necesar să demarăm acest proiect”, a spus Gheorghe Scuturici.

”Am avut mai multe discuții cu cei de la ADR Nord-Vest și cu primarii de orașe. Apelul pentru parcuri pentru următorul exercițiu financiar s-a închis anul trecut. Situația este tardivă acum, decizia a fost să nu ne concurăm unii cu alții, să depună și primăriile, și CJ. Au depus Primăria Beclean și Primăria Bistrița solicitări pentru parcuri de specializare inteligentă. Sunt întru totul de acord că e nevoie de astfel de investiții pentru a putea crea alte oportunități pentru județ. Finanțarea este de 50% și contribuția UAT de 50%. Să sperăm că cele două parcuri de specializare inteligentă vor fi mai de succes decât Bistrița Sud care, după 19 ani, încă nu e utilizat la potențialul lui, dar sunt și eu de acord că trebuie să folosim orice oportunitate care poate crea soluții pentru oameni și de business pentru tineri sau să îi aducem înapoi pe cei plecați”, a spus Radu Moldovan.

El i-a cerut vicepreședintelui Cristian Cârlig să aibă discuții de principiu cu primarii pentru a vedea unde ar mai fi oportune astfel de investiții.

Cei doi consilieri județeni PNL au fost excluși din partid la cererea deputatului Robert Sighiartău, nemulțumit că l-au propus și votat pe colegul lor Cristian Cârlig să devină vicepreședinte al CJ.

Etichete

10 comentarii

  • Este obligatoriu un Parc Industrial mare undeva între Sărata şi Şieu Măgeruş care să aibă un aces facil şi la viitoarea Autostradă şi la Calea Ferată.

    55
    4
  • Wow… ce știre! Ce anunț fantastic a făcut dl. Președinte al CJ!!! Se va întâlni dl. Rus cu dl. Suciu și vor vorbi! Unde oare? La Cireșica? Oare la ce concluzie vor ajunge? „Se merită să se modernizeze sau nu se merită” Dacă nu se merită să-i dăm la dl. primar Lazany și calea ferată spre Cluj să prelungească drumul de la Unirea pănă la Sărata. Cama astea cred că ar fi variantele de lucru între aperitiv și ciorba de burtă.

    23
    15
  • Haideți să vă spun de ce nu se va băga niciodată CJ BN în asta. Nu le iese nimic!
    Modernizarea de catre Ministerul transportului a caii ferate de la Apahida la Ilva Mica – 120 km- a fost contractata la valoarea de 30 de milioane lei. Asta înseamna cam 250 de lei pe metru liniar de CF.

    Pe de alta parte CJ a contractat peste 50 de milioane lei pentru renovarea conacului grofului de la Comlod in suprafata construita de 400 mp. Adică 125000 lei pe mp construit (25.000 de euro/mp pentru cei care si-a făcut case sau au cumpărat proprietati si știu cum e cu preturile).

    Daca ar vrea sa reabiliteze calea ferata Bistrita-Beclean ca să mergem cu trenul cu 160 km pe ora pe cei 30 km, si mai departe spre Cluj, CJ ar putea sa mizeze pe o investiție de 7,5 milioane de lei. Adică fix pix! Nici cât organizarea de șantier la Comlod, mai puțin decât jumătate din bugetul echipei de handbal pe anul 2025. Un mizilic care presupune multă bătaie și foloase numai pentru cetățeni. Nu se bagă CJ-ul la nimicuri din astea. O să mănânce dl. doctor un mic cu dl Suciu și… la revedere.

    28
    15
  • Bistrita – Prundu Bargaului pe cand se va moderniza. Ia modernizati si bagati un tren nou sa vedeti cum scade traficul rutier. In lumea civilizata se circula cu trenul foarte mult. La situatia actuala se circula foarte incet. Pornirea din Bistrita Nord… o statie zona mall Selgros… va fi un succes.

    15
    35
    • Vreau să mă dau mare cu BMW-ul să vadă sărăcii din Bistrița ca eu am valoare și ei nu. Fac canapele cu lemne furate din pădure și nici energie electrică nu plătesc când folosesc gaterul si nici factura nu dau. Dacă merg cu trenul de unde știe lumea ca am bani ?

      5
      8
  • Modernizati și calea ferată spre Valea Bârgăului, iar de la Prund introduceti un bus turistic spre Pasul Tihuta si încă unul de la Bta Bârgăului la Colibița. Nu toată lumea are mașină. În felul asta ar creste numărul de turiști în cele doua areale.

    3
    24
  • Da. La industria care zbarnaie in Bistrita ne lipseste inca un parc………Ha…ha.Ca si ala care a fost construit in pasune la Sarata este aproape nefolosit Vorba lu Bula numa asta ne mai lipseste ca de restu avem de toate….

    2
    12
  • CFR SA a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei CF între Apahida și Ilva Mică. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internațională SRL câştigătoarea procedurii de licitaţie publică pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesar modernizării liniei de cale ferată Apahida – Ilva Mică (subsecțiunea I a tronsonului Apahida – Suceava), cu o ofertă financiară în valoare de 29.677.400,00 lei fără TVA. Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecțiunea I Apahida – Ilva Mică, în lungime de 119 km, au drept scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice, în vederea creşterii vitezei maxime de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h pentru trenurile de marfă”, a transmis CFR Infrastructură.

  • Problema este rezolvată ! Cind trebuiau să intervină ,se dădeau cu schiurile pe Cocoș ! Nu autostrada , nu drum național reabilitat , nu centura , nu cale ferată modernizată ! Concluzia : suntem în Teleormanul Ardealului !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.