Actualitate

Colectarea selectivă cu saci distribuiţi gratuit, un fiasco total (FOTO)

Sacii albaştri, distribuiţi gratuit de firma Supercom locuitorilor de la casele din Bistriţa pentru colectarea selectivă a gunoiului, au ajuns tot în tomberoanele de la blocuri. Oamenii nu au mai ştiut ce să facă cu hârtia şi PET-urile pe care nu a mai venit nimeni să le ridice nici după trei săptămâni, aşa că le-au aruncat pur şi simplu la primul container.

În mediul online, apar tot mai multe discuţii pe această temă. De exemplu, medicul stomatolog Doru Stere a adresat următoarea întrebare: „Mă lămureşte cineva când zicea Supercom că ia hârtia de la case? Că stau cu ea de trei săptămâni”. Iată ce răspunsuri a primit:

„La noi, la Ghinda, a zis ca iau în a treia săptămână din lună când se ridică şi gunoiul menajer”, „La noi în a 7 a zi de luni din fiecare lună, cred, că aşa stăm şi noi”, „În a 3-a săptămână din lună, vinerea”, „Sper să-ți ajungă săculețul ăla amarat pe care ți l-au dat! Al meu e plin de o săptămână. A trebuit suplimentat. Mi se pare o bătaie de joc ce fac ăștia!”, „Da, în a treia săptămână din lună, în ziua in care se ridică menajerul. La Ghinda luna aceasta va fi pe 14 „, „Eu le-am pus în a treia săptămână din lună, în ziua în care se ridica menajul, şi nu le a luat nimeni:)”, „Eu nu le-am scos până acum. Nu știam care e ziua. Am sunat şi am aflat. În 14 fac proba”, „Informatia pe care ţi-o dau eu este cea valabilă: hârtia se ridică în data de 30 februarie a fiecărui an😂Aşa lucreaza Supercom”, „Am deja 2 tomberoane pline doar cu hârtie. Buna comunicare are Supercom”, „Trebuie să-i suni pentru materiale reciclabile”, „Să le trimiți cerere vizată de Primărie că esti cu impozitele achitate la zi şi de la Finanţe că nu ai datorii la bugetul de stat şi cu semnătura Consiliului Local pe care l-ai votat şi o butelie de vin pentru deranj… poate aşa te bagă în seamă”, au comentat mai mulţi prieteni virtuali.

În zona Subcetate, unde locuieşte la casă şi administratorul public George Avram, ce are ca unică responsabilitate curăţenia din oraş, tomberoanele de la blocuri arată exact aşa cum vedeţi în imagini.

Reamintim că, la jumătatea lunii octombrie a.c., într-o emisiune la AS TV, administratorul public al oraşului, George Avram, a spus că oamenii pot amesteca plasticul cu hârtia, însă i-a rugat să nu depună şi sticlă în saci fiindcă aceasta va fi colectată special: „Supercom a pus la dispoziţie două maşini care colectează tot reciclabilul. Din 16 octombrie a.c., timp de o săptămână, acestea vor ridica metal, plastic şi hârtie. Cetăţeanul, pe lângă pubela pe care o scoate în faţa porţii cu gunoi menajer, trebuie să scoată separat pungi cu metal, plastic şi hârtie. Acestea toate trebuie să fie curate. Hârtia şi cartonul trebuie să fie uscate. Şerveţelul cu care te-ai şters la nas nu îl pui acolo. Pentru sticlă vom face o acţiune sau două pe an pe care le vom anunţa populaţiei. Atunci vom colecta numai sticla”.

El a spus şi că oamenii care colectează selectiv vor primi câte un sac gratuit din partea Supercom.

„De luni începe prima colectare a deşeurilor selective. Supercom a venit în sprijinul cetăţenilor în Luna curăţeniei cu 17.000 de saci, iar de acolo de unde vor ridica gunoiul, vor lăsa sacul pentru următoarea colectare selectivă. Sunt saci albaştri, inscripţionaţi cu Colectează selectiv! De unde va lua, va lăsa sac pentru colectarea selectivă. Nu intră în obligaţia lui, dar a înţeles că trebuie să încurajăm colectarea selectivă. Pe mine mă bucură faptul că au venit cu două maşini specializate ca să eliminăm suspiciunea că se colectează cu aceleaşi maşini şi că nu ajung unde trebuie deşeurile colectate selectiv”, a spus el.

De un an şi jumătate, Bistriţa are şi un administrator public în persoana lui George Avram, fost viceprimar în mandatele anterioare ale primarului Ovidiu Creţu. Din iulie, potrivit Legii salarizării unitare, funcţia este retribuită cu 11.600 de lei lunar, al treilea salariu ca valoare din Primăria Bistriţa. Puţină lume ştie cu ce se ocupă însă administratorul public.

Întrebat la AS TV în emisiunea „Unde-i adevărul?” cu ce se ocupă, George Avram a spus: „Funcţia de administrator public se face la propunerea primarului. La nivelul municipiului Bistriţa a fost prinsă în organigramă încă din 2007-2008. A fost ocupată un pic, temporar, de fosta mea colegă, Cecilia Pungovschi, Dumnezeu să o ierte că a decedat, apoi a fost vacant. Postul a fost scos la concurs, am luat concursul. Sunt administrator de 1,5 ani. Administratorul public este mai puţin vizibil politic. Funcţia nu este politică, ci administrativă, în subordinea directă a primarului şi primarul dă dispoziţie administratorului public ce face. Mie, de exemplu, primarul municipiului mi-a dat salubritatea”.

Cu toate că Primăria Bistriţa are propria Direcţie de Patrimoniu, George Avram deţine şi el responsabilităţi în ce priveşte administrarea clădirilor primăriei: „Tot prin dispoziţia primarului mai am şi biroul administrativ al municipiului Bistriţa, care administrează clădirile primăriei”. El nu a putut explica realizatorului ce face din această „responsabilitate”.

În fişa postului său mai este şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, însă George Avram a dovedit în emisiune că nici măcar nu îi cunoaşte denumirea exactă.

„Mai am Serviciul Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţe care a crescut. Are cinci oameni în conducerea SVSU, plătiţi, şi vreo 200 voluntari, cifra este fluctuantă fiindcă vin şi pleacă. Mereu suntem într-o recrutare de noi voluntari. Au extraordinar de mult de lucru. Vreau să fac doar o specificare la SVSU. El nu e în concurenţă cu ISU. Este înfiinţat în cadrul municipiului Bistriţa ca, atunci când sunt probleme, să poată da o mână de ajutor cetăţenilor care sunt afectaţi de anumite probleme care necesită o situaţie de urgenţă şi aici paleta e destul de largă”, a declarat George Avram.

Nu în ultimul rând, George Avram declară că mai are „în coordonare” şi „Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa, împreună cu păşunile care le administrează”.

În fapt însă, funcţia este de aghiotant al primarului: „Şi de aici încolo, tot ce îmi spune primarul să fac trebuie să fac, de la anumite comisii pe care le conduc, inclusiv recepţii la anumite lucrări pe care le conduc. Totul se face prin dispoziţia primarului, tot ce fac eu este la dispoziţia primarului”.

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a anunțat că, începând cu data de 1 octombrie, operatorul de salubrizare Supercom va ridica doar deșeurile depozitate selectiv: ”În cazul în care, începând cu 1 octombrie 2017, operatorul de salubrizare va identifica în recipientele de colectare alte tipuri de deșeuri decât cele pentru care sunt destinate, nu va mai ridica deșeurile! Operatorul va informa instituțiile abilitate, respectiv Garda de Mediu, primăriile, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, despre cele constatate și se va propune aplicarea amenzilor, de la 100 la 300 de lei”.

2 comentarii

  • hartia, cartonul si plasticul trebuie compactat ca sa incapa in saci, dar este clar ce trebuie si saci mai multi si containere unde sa poti duce eventual surplusul intre cele 3 saptamani!!! ar fi minunat sa reusim sa selectam deseuri si acestea sa fie reciclate! ar fi minunat!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.