Actualitate Recomandări

Companiile austriece, amendate de statul român. Unde se fac acum investigații

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi de 713 milioane de lei companiilor austriece. Președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, a declarat că instituția aplică amenzi doar atunci când are dovezi solide, motiv pentru care și câștigă peste 90% din procesele intentate de cei sancționați.

În prezent, Consiliul Concurenţei are în derulare investigaţii în care sunt implicate companii austriece din domeniul financiar-bancar, precum Banca Comercială Română şi Raiffeisen Bank România, Asirom, Omniasig şi Uniqa Asigurări SA.

”Declanşăm investigaţii atunci când avem indicii că lucrurile nu funcţionează cum trebuie din punct de vedere concurenţial, iar sancţiunile le aplicăm pe baza dovezilor strânse în luni şi chiar ani de muncă. O parte dintre firmele sancţionate recunosc faptele, dar adesea amenzile noastre sunt contestate în instanţă. Câştigăm însă peste 90% dintre acestea, iar companiile trebuie să plătească pentru că au încălcat legea”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei pentru News.ro.

Printre companiile cu acţionariat austriac amendate de Consiliul Concurenţei se numără OMV Petrom şi OMV Petrom Marketing, care au fost sancţionate cu 503 de milioane de lei, după ce autoritatea a dovedit că au făcut parte dintr-un cartel pe piaţa carburanţilor, înţelegându-se să retragă de pe piaţă un sortiment de benzină. Alături de acestea au mai fost amendate şi alte companii petroliere, iar suma totală s-a apropiat de 900 de milioane de lei.

Etichete

4 comentarii

  • Trebuie amendate toate companiile care încalcă legea, indiferent de cine aparțin. Brusc, acuma se găsesc infracțiuni săvârșite de către companiile austriece, dar până acum?… Săpați adânc, veți descoperi ilegalități și la alte companii, nu doar la cele austriece. Asta e regula și nicidecum excepția! Hai, succes!

    46
    6
  • Deci se adevereste ca pana acum i au lasat sa si faca de cap pe banii nostrii. Daca nu erau ei,cei cu cefe late si burti umflate tot din banii nostrii,afectati nu le pasa,nemernicii. Asa ca ei iau masuri doar in interesul lor,este adevarat. Sa i votati bine,popor masochist.

    31
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.