Social

Comunele care au stații de epurare, dar gospodăriile nu sunt racordate la canalizare

Mai multe comune din județul Bistrița-Năsăud au stații de epurare a apei reziduale și rețea de canalizare, construite de autoritățile locale, dar gospodăriile nu sunt racordate la rețeaua de canalizare, a declarat managerul Aquabis, Ion Șandru, potrivit căruia ”apa reziduală sigur ajunge undeva”, cel mai probabil în pânza freatică sau în râuri.

”Sunt localități de la care nu am preluat încă sistemul de canalizare pentru că am vrut să luăm probe să vedem cum funcționează stațiile de epurare. Și aceasta fiindcă, odată ce preluăm un sistem de canalizare și o stație de epurare, în două-trei zile maxim vin cei de la Garda de Mediu și Apele Române să ne controleze să vadă cum funcționează și imediat plătim penalități. Cât timp țin de primării aceste sisteme pare că nu controlează, dar nu e problema noastră. Și atunci, ca să nu mai avem probleme cu penalitățile, am zis că monitorizăm apa care intră în stația de epurare și apa care iese. Și pentru faptul că nu intră aproape nimic nu are ce să iasă. Este motivul pentru care nu am dat drumul la avizele tehnice de preluare a serviciului la Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Coșbuc, Telciu și mai avem. Nu iese nimic din stații pentru că oamenii respectivi nu sunt racordați la rețeaua de canalizare”, a spus Ion Șandru.

Întrebat unde ajunge apa menajeră din moment ce nu se scurge în rețeaua de canalizare, managerul Aquabis a răspuns: ”Undeva ajunge, în pânza freatică, în râuri”.

În acele localități unde rețeaua de apă și canalizare este administrată de Aquabis, aproape toți locuitorii primesc facturi, mai puțin cei care demonstrează că din punct de vedere tehnic nu se pot racorda: ”Am extras din Legea 241 acel articol care prevede că cetățenii sunt obligați să se racordeze la rețeaua de canalizare dacă nu dețin instalații proprii de epurare adică fose septice și unii au luat în considerare articolul respectiv, probabil de teamă ca Garda de Mediu să nu îi amendeze. Apoi, am luat altă decizie: să emitem facturi tuturor – peste tot unde avem canal în mediul rural și noi prestăm serviciile- și să solicite să nu li se emită facturi doar cei care nu au condiții tehnice de racordare. Au fost foarte puțini. Spre exemplu, există case care sunt mai jos decât nivelul apei în căminul de canalizare și le-ar fi trebuit pompe să se racordeze. Sunt unii care s-au gândit că e mai bine să aibă rețea de canal și și-au montat pompe, dar sunt foarte puțini – că e vorba de o pompiță care merge la 220, nu la trifazic – în rest, au venit cu cereri, s-a făcut o verificare la fața locului și nu li s-au mai emis facturi celor care, din punct de vedere tehnic, nu pot beneficia de rețea. Avem și câteva cazuri în comuna Cetate, oameni care au casele mai jos decât rețeaua”.

În localitățile Chiuza, Săsarm, Piatra, unde s-a făcut rețea de canalizare pe banii Aquabis, cu atât mai mult compania nici nu a vrut să audă că sunt case neracordate și gospodării care nu plătesc facturi.

”Lucrarea a fost declarată neeligibilă după ce a fost executată fiindcă era distanță între localități și ni s-a spus că nu formează o aglomerare, dar am finalizat-o fiindcă era în listă. S-a executat toată lucrarea pe cheltuiala Aquabis, a costat 11 milioane de lei, și acolo am trimis adresă fiecărui cetățean prin care i-am dat termen să se racordeze la canal și pe urmă am facturat. Și acum sunt racordați toți”, a spus el.

Etichete

10 comentarii

  • Las ca pot merge doamnele botoxate si meleardarii cu beamweuri si mertzane din mediul rural la buda cu ziarul subsuoara.Macar asa mai citesc si ei cate un titlu.Cand se umple groapa o astupa si sapa alta.Asta e valabil pentru aia mai modesti.Ăia bogatzii au trasa teava pana la părău.

  • Calculand anii biblici ai univesului , Pamantul isi da ultima suflare din cauza cacaciosilor care isi arunca totul in NATURA..
    Important este ca tot aceasi cacaciosi dar si multi nevinovati isi umplu plamanii si ranza si sangele de microparticule de plastic iar plamanii de CO2.
    Felicitari omenirii care cu toata stiinta au ajuns mai rau decat animalele.

    • Cu CO2 nici nu-i așa de grav, că și-i umplu cu doar 0,04% Cel mai nasol e că și-i umplu cu azot, cam 78%. Noua luptă ar trebui să fie pentru reducerea concentrației de N.

  • Ati emis facturi fara sa prestati ceva ?
    In republica bolsevica rrrromanistan e posibil asa ceva .
    In tarile civilizate va luau oamenii glanda din mers si fara intrebari ,parazitilor

  • Deversarea apei reziduale direct în râu sau in șanțuri care se varsă în râuri este cam peste tot…..mai ales pe valea Budacului.
    Localități precum Budacu de Sus, Simionești, Monar , nu există stații de epurare deși apa curenta este, (deci undeva se deversează apa uzată) , iar in alte localități care au stații de epurare construite, acesta nu sunt racordate (sunt nefuncționale) , deversarea facanduse în râul Budac prin conducte mai mult sau mai puțin camuflate trădate de mirosul și culoarea apei ce curge prin acestea.
    De parcă dv nu ați știi sau cunoaște?!?

  • Bun găsit! Și eu care credeam că în Transilvania e omul mai civilizat decât în județul Ilfov. Cum naiba sunt permise derapajele astea? Sunt legale?

  • Ce sa vezi , se poate functiona cu fose septice .E bine de stiut .Poate afla si cei din Colibita.

    In ce priveste statiile de epurare , ar fi interesant sa aflam unde sunt cele ce functioneaza.
    Asa vom putea afla cate din ele functioneaza doar pe hartie .

    In ce priveste executia canalizarilor ,sunt cazuri in care traseul pentru racordare are mai multe curbe decat Transfagarasanul , facand imposibila racordarea.

    Despre acest aspect pe cand un punct de vedere Aquabis?

    • Chiar asa e si am uitat..in foarte multe localitati exista microstatii de epurare care nu au functionat bine niciodara.. doar ca AQUABISUL LE FURA BANII pd factura de LA OAMENI…
      care localitate?
      De exemplu luam localitatea de bastina a sefului de judet…CHINTELNIC

  • Eu locuiesc în orașul Calarasi ,pe strada Pacii în cartierul Magureni .în anul 2021 s au apucat sa sape strada pentru canalizare ,a mers foarte greu din cauza banilor ,se terminau fondurile .azi 13 09 2021 legăturile de la gospodărie la canalizare nu s a făcut a spus primarul ca în 2023 sau 2024 nu sant fonduri .Strada e plina de gropi mizerie ,praf când nu ploua și noroi când ploua .greu se circula cu o mașină. Asa arata și centrul orașului săpături praf ,mizerie ,noroi .și piața centrala au început lucrările dar este lăsată în degradare de 5 ani .Orașul meu e un oraș sărac slab dezvoltat nu sant investitori locurile de munca se vând cu euro cine are cumpara un loc de munca .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.