Actualitate

Construcția locuințelor colective mici în zonele de case din Bistrița, după regulile vechi

Construcția locuințelor colective mici în zonele de case are undă verde din partea Comisiei de Urbanism din Consiliul Local Bistrița, se arată într-un document aflat pe ordinea de zi a ședinței de luna aceasta. Este vorba în fapt de un aviz al acestei comisii în baza căruia primarul îi cere arhitectului șef să procedeze conform acestuia până la adoptarea unei HCL care să reglementeze edificarea acestor tipuri de construcții.

Problema locuințelor colective mici frământă actuala administrație încă de la instalare. Potrivit draftului care a ajuns în spațiul public, municipalitatea ar vrea ca în locuințele colective mici să fie cel mult 6 apartamente, iar fiecare să aibă asigurat un loc de parcare. De asemenea, constructorii trebuie să amenajeze o cale de acces spre parcare cu lățimea de minim 4 metri și să asigure un compartiment de tip rastel pentru păstrarea bicicletelor, cu un număr de locuri echivalent cu numărul de apartamente. Pe 40% din parcelă trebuie amenajat spațiu verde, iar spre stradă, spațiul verde se amenajează sub formă de grădină de fațadă. Împrejmuirea va fi și ea dublată cu un gard viu.

În luna decembrie a anului trecut, primarul Ioan Turc a spus că mai trebuie lucrat la regulile de autorizare a locuințelor colective mici. Tot atunci a retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind aprobarea condițiilor pentru autorizarea construirii de locuințe colective mici, pe raza municipiului Bistrița, iniţiatori fiind Primarul municipiului Bistriţa şi membrii Comisiei de urbanism.

Reacția dezvoltatorilor imobiliari

”Care e diferența între o casă cu 2-3 niveluri căreia îi spui individuală și o mică locuință colectivă pentru 4-6-8 familii care, de multe ori, este de același gabarit, mai ales dacă o faci sub formă de garsoniere? Eu am văzut tot felul de justificări în acele memorii, că ar trebui prea multe locuri de parcare. E problema dezvoltatorului. Tu pune-i condițiile, iar dacă el găsește soluții, mai cumpără 2 ari de teren undeva, și mai face 10 aprcări e problema lui”, a spus pentru Timp Online dezvoltatorul imobiliar Gavrilă Urs.

În Bistrița, există multe case mari și goale pe care proprietarii nu le mai pot întreține și așa încât singura lor șansă să mai poată fi locuite este recompartimentarea și transformarea în locuințe colective mici.

5 comentarii

  • După ce marii liberali au făcut atâta tevatură în frunte cu principesa Gaftone, că se lucrează cu două PUG-uri, că sunt tot felul de chestii obscure in urbanismul bistrițean, au stat cu toții într-o spirală în comisia de urbanism alături de Guru – Hangan și au ajuns la concluzia că e bine cum a fost înainte.
    Zău, sunteți de tot circul.

  • Domnule Urs Gavrilă, întrebare pentru dumneavoastră, sa faci blocuri fara parcări și utilități credeți că e in regulă?
    De ce vi se a anulat autorizația pentru blocul de peste apa?
    Lăsați pe alti sa și de-a cu părerea.
    Nu sunteți îndreptățit să vorbiți după ce că, ne ați vândută apartamente fara nicio ultilitate și parcări insuficiente, de spatii verzi nici nu mai vorbim și accese.
    Practica generala în Bistrița.
    Este șef nou la inspectoratul în construcții, doamne da sa facă verificări la toate blocurile , sa participe la recepții și să nu treacă nimic ce nu i in regulă.

    • El era dezvoltator care facea blocuri fara parcari,fara spatii verzi ,cu garaje la subsol care se transforma in lacuri cand ploua, cand era mamika la primarie.Acum e bagator de seama.

  • Ca el mai sunt și alții care vreau cu orice preț să construiască oriunde și oricum, sigur cu sprijinul politic se vede treabă că le merge.
    Pe când un control serios din partea Inspectoratului în construcții fara poliția locală ăștia nu pot fi in două părți, cu consilieri locali doar de aia i am ales ,nu sa susțină neregulile, sa se vadă unde sunt parcările, spatiile verzi și alte dotări impuse de lege?
    Să faci blocuri cu 8,10 etaje fara utilități, fara drumuri amenajate, fara nimic, cum e posibil sa se permită așa ceva?
    Domnilor din CL mișcați va fundurile pe teren și măsuri drastice.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui râsu'- plânsu' Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS