Cultură

Copii, părinți, bunici și dascăli, invitați la o serată muzicală deosebită

Asociația ”Aripi de Copil” organizează, în 28 martie, la Bistrița, un spectacol extraordinar care are ca scop educația muzicală clasică în rândul copiilor și tinerilor.

”Dorim să oferim celor mici și celor mari o ocazie de petrecere a unei serate muzicale deosebite, un moment de relaxare petrecut între copii, dascăli, părinți și bunici. Insuflarea valorilor profunde sufletești se desăvârșesc prin timp de calitate petrecut împreună“.“ Puteți să susțineți acest spectacol cu share pentru a putea pune un strop de bucurie în cât mai multe suflete”, a transmis organizația pe Facebook.

”Noua Orchestră Transilvană”, formată din soliști ai Filarmonicii din Cluj-Napoca şi avându-l ca dirijor pe Grigore Ciobanu, împreună cu invitatul special Cristian Braica, contrabasist al Orchestrei simfonice a Radio Difuziunii Frankfurt am Main, vor încânta publicul bistriţean grație parteneriatului cu Palatul Culturii Bistrița.

Piesa “Carnavalul Animalelor“ de Saint Saens, pusă în scenă la Bistriţa de regizorul Alexandru Bugnariu, este o operă cunoscută publicului din toată lumea făcând parte dintr-un repertoriu muzical clasic. Muzica minunată se va împleti cu dansul, mimica și expresivitatea dansatorilor de carnaval, anunță Asociația ”Aripi de Copil”.

Biletele se pot achiziționa la sediul organizației ”Aripi de Copil”, Piața Centrală 33 IV Bistrița.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.